Ziua Logo
  Nr. 4679 de vineri, 30 octombrie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Actualitate
"Le Monde": Comunismul subzista in Romania, in politica sau administratie, otravind venele societatii
 1 noiembrie, 12:53 
Deschise cu intarziere, dosarele Securitatii au dezvaluit romanilor ca prietenii sau chiar familia i-au tradat, scrie "Le Monde", care dedica un amplu articol comunismului, pe care chiar primul presedinte postdecembrist, Ion Iliescu,a ales sa-l uite, nu sa-l confrunte, potrivit jurnalistilor francezi.
Intr-un spatiu larg, cotidianul francez se apleaca aspura represiunii comuniste, un regim totalitar care controla viata fiecarui individ, pana in cele mai mici intimitati si care a reusit sa distruga increderea romanilor unul in celalalt acum, chiar si la 20 de ani dupa revolutie. Deschiderea arhivelor Securitatii, produsa cu intarziere, a scos la iveala retelele de spionaj si multi dintre cei care si-au vazut dosarul au constatat ca cei care i-au denuntat�au fost prietenii apropiati, vecinii sau chiar membri ai familiei.
"Le Monde" reia istoria unui disident roman, Vasile Gavrilescu, care�a fost de doua ori intemnitat in inchisorile comuniste.�"Este un supravietuitor, un fel de baobab, care rezista la temperaturi insuportabile", il descriu jurnalistii francezi pe cel care a fost inchis alaturi de elita politica si culturala a Romaniei, ajungand astfel, ironic, ca tocmai in temnita sa primeasca o educatie solida, invatand pana si limba franceza. La Craiova, alaturi de viitoarea sotie, Aurora,��Vasile pune bazele unei retele clandestine. Denuntati si arestati doi ani mai tarziu, Aurora�este condamnata la�12 de ani, iar Vasile la 22 de temnita. "Am avut ocazia sa beneficiez de o frumoasa educatie in inchisoare, alaturi de ministri, de aristocrati, de intelectuali, de persoane venite de la Sorbonna si Oxford", explica acesta.
Iesit din inchisoare in 1964, in acelasi timp cu sotia lui, Vasile Gavrilescu o regaseste pe aceasta�distanta. Devine electrician, dar Securitatea ii face viata imposibila. Incearca sa fuga singur, traversand Dunarea, dar este prinspe malul iugoslav�si predat autoritatilor romane, contra unui vagon de sare. Este condamnat la sapte ani, iar la iesire, dupa trei ani si jumatate, isi cunoaste fiica nascuta cat el era in detentie. Incepe sa scrie, pentru a se elibera de ura fata de regim.
Pe 23 noiembrie 1972, agentii de Securitate ii perchezitioneaza apartamentul, in urma unei scrisori anonime care il acuza de trafic cu pietre pretioase. Securistii ii gasesc manuscrisele ascunse bine, pe fundul dublu al unui sertar. In 1985, retragandu-i-se cetatenia romana, se muta la Paris, cu Aurora si cei doi copii. Aurora moare in 1991, iar doi ani mai tarziu, Gavrielescu revine in Romania.
La fel ca celelalte mii de victime ale represiunii, vrea sa isi vada dosarul personal de la Securitate. Dupa ani de solicitari, in noimbrie 2001, isi citeste dosarul de 22 de volume din arhivele CNSAS. Angoasele racapata chip, pentru ca afla ca Aurora semnase un formular de colaborare, iar dupa eliberarea din inchisoare informase Securitate cu privire la deplasarile, intentiile si scrierile lui. Perchezitia in apartament, descoperirea ascunzatorii cu manuscrise, toate i se datorau. " Dosarul continea lista a 43 de persoane, prieteni, cunostinte. colegi, vecini. "Toata lumea din jurul meu colabora. Iar eu eram ca un peste in acvariu", comenteaza Gavrilescu, care a scris17 carti, de la autobiografie la poezie, pentru a descrie natura malefica a vechiului "sistem tortionar".�
Trecutul i-a preocupat putin pe romani, iar vechii securisti au astazi certificat de revolutionar
Este greu sa explici amploarea raului, la 20 de ani dupa, sa restitui cu fidelitate teama, intimidarea si represiunea politiei politice din Romania. In vremea comunismului, 10.000 de persoane au fost executate fara niciun proces."A fost o experienta totalitara unica. Ceausescu a conceput Securitatea ca pe garda lui pretoriana, politia sa secreta nesupusa Moscovei", explica pentru Le Monde Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei prezidentiale pentru studiul dictaturii comuniste.
Problema mai mare, transeaza jurnalistii francezi, este aceea ca nici dupa prabusirea dictaturii, romanii nu si-au reglat conturile cu trecutul:�"Puterea a revenit unui vechi cadru al Partidului Comunist, Ion Iliescu, ales de doua ori presedinte. Iliescu a mizat nu pe transparenta vis-a-vis de crimele trecutului, ci pe uitare. Fara a tine vreun discurs nostalgic, el�a vrut�sa intoarca pagina, sa o arda", . "El are o mare responsabilitate. Nu avea nici un interes sa deschida cutia Pandorei", este citat in articol Alexandru Gussi, istoric si consilier al actualului presedinte, Traian Basescu.� Dar trecutul s-a impus in cele din urma dezbaterii publice. In 1999 a fost creat CNSAS, fara a obtine insa gestionarea intregii arhive, incredintata succesorului Securitatii, SRI.�
Decospirarea�Monei Musca, fost ministru al Culturii, acuzata ca a denuntat activitatea studentilor straini din campusul ei, in 1977, este�interpretata de "Le Monde" ca fiind un gest mai degraba simbolic,�pentru ca Mona Musca avea o reputatie impecabila, datorata militantismului ei pentru o lege a lustratiei.
Intarzierea enorma si lipsa vointei de a deschide arhivele Securitatii explica continuitatea la putere a personalului din vechiul regim. "Putem fi in acelasi timp o dansatoare si un elefant? Raspunsul este: evident da", spune trist Germina Nagat, de la CNSAS. Aceasta povesteste ca erau intre 10.000 si 15.000 de ofiteri de la Securitate la finele anului 1980. Multi au obtinut certificate de revolutionari, care le-au dat privilegii la iesirea la pensie. Ei sunt in Parlament, in presa, in administratie. Au informat, redactat rapoarte, sau chiar mai rau, au facut parte din aparatul de represiune. "Am identificat mai mult de 400 de suspecti pentru torturi si asasinate. Nici unul nu a fost cercetat. Condamnarea comunismului a fost utilizata doar intr-o maniera politica", spune Marius Oprea, care conduce Institutul de investigare a crimelor comunismului. Din precautie, sotia si fiul locuiesc in Germania. "Sunt un tip normal cu o calitate speciala: sunt incapabil sa uit ceea ce s-a intamplat familiei mele in trecut",�este crezul lui Oprea.�Timp de trei saptamani, in septembrie, el a parcurs muntii pentru a identifica tarani impuscati fara proces, la inceputul anilor 50. "Comunismul nu a disparut, el s-a privatizat, Copiii, fiicele, nepotii ofiterilor sunt in varful adminiatratiilor, intreprinderilor. Este un sistem dificil de cuantificat, de genul mafiot", explica Oprea.
Unul dintre persoajele cele mai controversate, la adapostul afacerilor si al politicii, este Dan Voiuclescu, scrie "Le Monde" in finalul articolului. Proprietar al mai multor posturi de televiziune, el face obiectul unei anchete a CNSAS, care a demonstrat legaturile lui cu Securitatea. "Le Monde" a incercat sa vorbeasca cu Dan Voiculescu, dar raspunsul biroului de presa a fost scurt: "Subiectul nu ne intereseaza, nu corespunde strategiei noastre. Trecutul nu este grija noastra".
Z.O.  
Alte articole
  Presa franceza: "Orfanii subnutriti si murdari in '89" primesc astazi o sansa din partea societatii    (2009-12-12 13:14)
  Washington Times: Discursul lui Biden in Romania, menit sa linisteasca temerile unor tari ce poartã trista amintire a dominaþiei sovietice    (2009-10-22 21:05)
  Se lanseaza fototeca comunismului!    (2008-12-10 17:59)
 Afisari: 567  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 6 Afiseaza toate comentariile  
Voiculescu, strigoiul trecutului   de activistul
Da si nu prea...   de Decebalus per Scorilo
ASHA-I, DA' INTERESANT ESTE CUI II CONVINE SA II FACA RESPIRATZIE BOUCHE A BOUCHE ...   de BEOBACHTER
La tanty ka khan,not baterry problems,   de Parpanghel
"... otravind venele societatii" valeleu ce noutate!   de NormanFinkel5
???   de ug
A r h i v a
Stirile zilei 2009-10-30
 20:30 
Laszlo Tokes: Il sustinem pe Kelemen Hunor doar daca acesta sprijina autonomia Tinutului Secuiesc
11 comentarii
 20:16 
Masura impotriva aglomeratiei: Primarul Clujului ii roaga pe pensionari sa nu circule in orele de varf
4 comentarii
 20:07 
Vosganian: Basescu a copiat sloganul Anei Pauker din anii '45 in campania pentru referendum
14 comentarii
 20:03 
Marea Britanie reincalzeste relatiile cu Rusia
1 comentariu
 19:55 
Cazul unui roman determina autoritatile elvetiene sa interzica "turismul sinucigas"
4 comentarii
 19:46 
Emil Boc a facut scandal in direct la Realitatea TV! (VIDEO)
25 comentarii
 19:26 
Ministerul Sanatatii vrea sa ''cosmetizeze'' campania ''obligatorie'' de vaccinare a elevelor de 13 ani, impotriva cancerului de col uterin, printr-un sondaj de opinie
12 comentarii
 19:15 
Barack Obama: SUA le vor permite din 2010 purtatorilor de HIV sa intre pe teritoriul lor
3 comentarii
 19:13 
Ministerul Educatiei a facut publice modelele de subiecte pentru bacalaureat
 19:10 
Consiliul Judetean Harghita a alocat o suma considerabila pentru... cercetarea simbolurilor secuiesti
15 comentarii
 18:56 
Noua disparuti in urma unei coliziuni intre un elicopter si un avion in California
 18:53 
UE nu intentioneaza sa medieze conflictul energetic dintre Rusia si Ucraina, spune Barroso
3 comentarii
 18:49 
Drama cumplita a unei mame: Isi uita copilul si sotul in fiecare zi
 18:48 
Eugen Nicolaescu : Videanu ar trebui sa solicite urgent convocarea CSAT pe tema gripei
 18:44 
Varujan Vosganian: Incapatanarea lui Basescu costa Romania 500 de milioane euro
10 comentarii
 18:41 
Din nou tensiuni in Bosnia: Premierul Republicii Srpska a anuntat ca se retrage din negocierile conduse de SUA si UE
 18:25 
Mircea Geoana: Trebuie adoptat in Parlament un proiect de buget in colaborare cu guvernul in exercitiu
8 comentarii
 18:20 
Nu vrea ca fotografiile ei sa fie retusate: Victoria Beckham isi mentine silueta mergand zilnic la sala
 18:08 
Inoata ca un fulg, desi are 3,5 tone (FOTO)
1 comentariu
 18:07 
Cluj: Sex-shop atacat cu sticla incendiara
1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Geoana saltat de PDL (3533 afisari)
 Promovate pe baza de sex (2185 afisari)
 Catarii, noua arma secreta a NATO (2007 afisari)
 Basescu joaca murdar cu referendumul (1657 afisari)
 Complot militar la Ankara (1533 afisari)
 Emil Boc a facut scandal in direct la Realitatea TV! (VIDEO) (2850 afisari)
 Cel mai inspaimantator pod din lume - FOTO (1958 afisari)
 Celine Dion, asa cum nu ati mai vazut-o niciodata (FOTO) (1800 afisari)
 La 69 de ani, naistul Gheorghe Zamfir se insoara cu o tanara cu 44 de ani mai tanara! (1774 afisari)
 Memoriile aghiotantului lui Hitler ar putea pune definitiv capat ideilor revizioniste asupra Holocaustului (1621 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02244 sec.