"Astazi mi-am depus oficial candidatura la presedintie cu gandul la o Romanie a unitatii, nu a vrajbei, la o Romanie a normalitatii si a iesirii din criza politica, economica, institutionala si morala. Vreau o Romanie a respectului fata de cetean care sa-si castige prestigiul international. Voi da Romaniei un Guvern competent, respectat pe plan intern si international", a declarat presedintele PNL, Crin Antonescu, care este primul candidat la prezidentiale care si-a depus candidatura la Biroul Electoral Central (BEC).
Antonescu doreste o campanie decenta, o confruntare de idei si nu o prelungire a unui conflict "care ne-a facut atat rau". "Sunt convins ca la sfarsitul campaniei, Romania va gasi iesirea din criza. A fost o candidatura atacata in diferite moduri. Sunt convins ca pe 6 decembrie voi fi primul la finalul acestei curse", a declarat Antonescu, care a sosit la Biroul Electoral Central insotit de sotia sa, europarlamentarul Adina Valean, de colegii de partid si de cativa sustinatori printre care si fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, istoricii Neagu Djuvara, Zoe Petre, actorii Emil Hossu, Mircea Diaconu (senator PNL), Magda Catone, Catrinel Dumitrescu.