La prima vedere par a fi ursuleti panda, bivoli si camile, insa acesti catelusi au fost tunsi si vopsiti in numele artei. Fotograful de animale Ren Netherland, in varsta de 48 de ani, a calatorit mii de kilometri pentru a captura aceste transformari incredibile prezentate la un show de specialitate. Insa patrupezii au reprezentat nu numai alte animale: chiar si celebrul Jack Sparrow, iubitul personaj din seria "Pirati in Caraibe", si-a facut aparitia sub forma unui caine, titreaza, marti, "Daily Telegraph".
In mod incredibil, a durat doar doua ore pentru ca proprietarii sa isi transforme patrupezii in adevarate opere de arta inainte ca expertii sa isi spuna parerea. "Cand acesti caini apar in arena sau la o competitie nu avem nici o idee in ce vor fi transformati. Proprietarii ii vopsesc inainte, dar cand ajung nu iti da exact seama ce vor deveni. Cateodata transformarea este incredibila", a declarat fotograful Ren Netherland, din Florida.
Barbatul calatoreste prin Statele Unite de zece ani, intr-o rulota, care este si sediul companiei sale. El este singurul fotograf profesionist adus pentru a surprinde castigatorii. "Imi iubesc slujba. Ma distrez de minune. Urmaresc proprietarii cand transforma niste gheme de par in ceva incredibil. Cel care m-a surprins cel mai mult a fost 'calutul'. Nu stiam excat ce planuieste. M-a dat peste cap", a marturisit americanul.