Premierul Emil Boc a revenit, miercuri, cu precizari despre ordonanta guvernamentala pe care Executivul o are in vedere pentru sprijinirea firmelor cu datorii, ordonanta care a fost prezentata, marti, la finalul sedintei de Guvern. "Nu este vorba de amnistie fiscala! Este vorba de o masura anticriza. Ajutam firmele care la data de 30 septembrie 2008 nu aveau nici o datorie la bugetul de stat, dar au acumulat datorii dupa aceasta data ca urmare a crizei si sunt in situatie de executare silita. Este esenta actului normativ", a explicat Emil Boc, la Realitatea TV.
Premierul Boc sustine ca aceste firme sunt pasuite cu doua conditii: in fiecare luna sa-si plateasca obligatiile curente, lunare la bugetul de stat, si sa poata garanta ca isi poate plati datoriile restante. "Aceste datorii nu se sterg, penalitatile se aduna! E vorba doar de o amanare a datoriile existente timp de 6 luni", explica Boc.
Firmelor care nu au restante, Emil Boc le recomanda sa-s plateasca in continuare datoriile catre bugetul de stat.
Despre zvonul legat de modificarea TVA-ului sau a cotei unice, Emil Boc sustine ca, in acest moment, Guvernul nu a discutat "ceva concret" pe aceasta tema.
"Ceea ce facem in acest moment, prin masurile pe care le luam si le vom lua, este sa evitam efectele crizei economice si sa ne indreptam catre o redresare economica".