Vesnicia s-a nascut la sat, spunea poetul, intr-o vreme in care tehnologia de azi era doar un vis. Oamenii aveau inca simplitate si inocenta-n priviri, isi munceau pamantul pentru ca, doar astfel, le puteau pune o paine pe masa copiilor lor. Azi toate par atat de indepartate, incat s-ar spune ca nu au existat vreodata. Si cu toate astea, Targul de Antichitati Taranesti, care s-a desfasurat in acest sfarsit de saptamana la Muzeul Taranului Roman (MTR), le-a adus aminte vizitatorilor cine sunt si de unde-au plecat.
Covoare, stergare, piese de costum popular, icoane pe lemn si sticla, ceramica, mobilier crestat, pictat, vase din lemn, fuse si roti de tors, toate adunate pentru a recrea atmosfera de altadata. Si cum la toate acestea se adaugau un pahar de suc de mere sau de palinca si ceva dulce, facut in casa, incantarea publicului a fost maxima.
Negustorii si-au pus la bataie tot ce au avut mai bun, mai vechi, mai pretios. Preturile au variat nu neaparat in functie de produs, ci in functie de cine intreba sau, si mai bine, de cine cumpara. De exemplu, o laita costa intre 1500- 2000 de euro pentru cel curios, iar pentru cel care vroia sa achizitioneze una, pretul devenea negociabil. Astfel incat, de la targ erau putine sanse ca cineva sa plece cu mana goala. Si mai mult decat atat, pleca cu sufletul plin, intrucat fiecare negustor stia exact povestea fiecarui obiect pe care il avea la vanzare. Asa se face ca cele mai vechi dintre lucrurile expuse datau de pe la 1800, printre ele aflandu-se ceasuri, timbre, bacnote, mobilier, dar si cate-o plosca, pentru viitorii miri, variind de la 100 la 150 lei, in functie de marime si de vechime, sau un aparat de fotografiat cum astazi nu mai vezi decat in muzee.
Oameni mici si mari s-au aratat incantati de ceea ce au putut face inaintasii lor, apreciind din plin atat iile, cat mai ales lingurile si suporturile pentru ele, dar si tablourile, felinarele, lampile la lumina carora candva invatau carte, carele care vara se umpleau cu fan si taraful care le incanta auzulla ocazii speciale.
Bineinteles, cei mai mari curiosi erau copiii, carora parintii le vorbeau bucurosi despre fiecare obiect in parte. Mi-am amintit, la randul meu, de copilaria petrecuta la tara, la bunici, cand cea mai mare placere a mea, pe atunci, era sa mananc la masuta cu trei picioare si sa stau pe scaunele din lemn. Mancarea avea atunci cel mai bun gust, intrucat era facuta in vase de lut sau intr-un tuci, pe pirostrii. Si daca era savurata la coasa sau la prasit de porumb, cand caldura se stingea cu apa rece, din ulcior, starea de bine era garantata. Am regasit la targ toate aceste obiecte si multe altele si m-am intrebat cati dintre copiii de azi mai au ocazia sa se bucure de astfel de lucruri, sau cati dintre ei mai stiu sa aprecieze ce tine de traditie. Probabil ca <<�amintirile lui Creanga�>> li se par <<�expirate�>>, insa nu stiu cata fericire le aduce copilaria petrecuta printre calculatoare si iPod-uri.
Am plecat de la targ cu zambetul pe buze. In jurul meu, vizitatorii pareau pur si simplu cuceriti si transpusi in lumea <<�tehnologiei de altadata>>, semn ca succesul initiativei a fost pe masura asteptarii organizatorilor.