Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Pe acest principiu pare sa fi mers joi un parlamentar democrat din din statul american Rhode Island, cand s-a declarat dispus sa ofere cate 100 de dolari unei opere caritabile pentrui fiecare secunda pe care ar petrece-o fostul presedinte al SUA George W. Bush, supus metodei de interogare prin simularea inecului. Senatorul Rod Driver estimeaza ca, in conditiile in care fostul lider de la Casa Alba considera ca metoda nu constituie o forma de tortura, ar trebui sa o incerce el insusi pe pielea lui, informeaza AP consultat de Agerpres.
"Daca cineva mi-ar face mie asta, eu as marturisi ca am comis atacurile de la 11 septembrie, ca am scufundat Lusitania (in 1915) sau orice altceva ar dori sa auda, numai sa se opreasca", a declarat Driver. "Sunt revoltat ca tara mea se afla la acest nivel. Cand aud de aceste metode ma gandesc la Inchizitia spaniola", a adaugat senatorul. Rod Driver nu i-a propus insa numai lui George W. Bush sa se delecteze stand cu capul sub apa, deoarece nu doar el a sustinut folosirea acestei metode de interogare. Senatorul american le-a mai scris in acest sens si fostului vicepresedinte Dick Cheney si fostei sefe a diplomatiei americane, Condoleezza Rice. Administratia Bush a aprobat utilizarea metodei "waterboarding" asupra persoanelor suspectate de activitati teroriste. Dick Cheney a sustinut in continuare folosirea metodei de interogare prin simularea inecului, afirmand ca, cu ajutorul ei, pot fi obtinute informatii pretioase. In ceea ce o priveste pe fosta sefa a Departamentului de Stat, Condoleezza Rice, aceasta a declinat sec propunerea lui Driver, afirmad ca ea nu este adevcata. Purtatorul de cuvant al lui Bush nu a putut fi contactat.