Regele Mihai a primit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara, cu prilejul a implinirii a 65 de ani de la semnarea Decretului Regal de infiintare a universitatii, in decembrie 1944, transmite corespondentul NewsIn.
"Universitatea in care ma aflu a luat fiinta prin Decretul Regal pe care l-am semnat in urma cu 65 de ani, cu nadejdea ca ea va dainui si va aduce invatatura multor generatii de romani. Nu privesc acest gest ca fiind o recompensa personala ci, mai degraba, ca o legatura intre generatiile care au suferit pentru a vedea Romania libera si prospera. Si de aici, cel mai important castigator ramane Romania", a declarat, joi, la conferirea titlului de Doctor Honoris Causa, Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei.
Regele Mihai a stat de vorba cu studentii Universitatii de Vest, care l-au intrebat despre perioada in exil, familie si politica. "Pentru familia regala, politica e Romania", a precizat Majestatea Sa.
"E un moment de onoare pentru noi. Ceremonia a insemnat un gest de apreciere pentru calitatile umane si morale exceptionale pe care Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei, le-a dovedit in perioada in care a condus Romania", a declarat rectorul UVT, Ioan Talpos.
"Nu uit ca printre primii oameni care au iesit in strada sa inceapa revolutia ce a inlaturat regimul dictatorial au fost studentii si personalul academic, majoritatea dintre ei nascuti in perioada comunista. Nu uit ca aici, la Timisoara, ei au fost cei care au refuzat dictatura si au fost primii care au aprins flacara democratiei in Romania" a mai spus Regele Mihai.
Joi dupa-amiaza, autoritatile locale ii vor conferi Regelui Mihai titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei, in cadrul unei sedinte extraordinare de Consiliu Local.
Intre 21 si 23 mai, Majestatea Sa Regele Mihai al Romaniei se afla la Timisoara. Joi, Majestatea Sa va mai participa la un spectacol de gala la Opera Nationala, iar vineri va vizita Biblioteca Centrala Universitara "Eugen Todoran", fondata, de asemenea, prin decretul regal al Majestatii Sale, in 1944. In aceeasi zi, se va desfasura Ceremonia aniversarii a 80 de ani de la infiintarea Rotary Club Timisoara, in incinta Operei Nationale. Tot vineri, Regele Mihai�se va intalni, la Mitropolia Banatului, cu Inalt Prea Sfintia Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, iar sambata va vizita Piata Operei din Timisoara.