Ziua Logo
  Nr. 4493 de luni, 23 martie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Actualitate
SURSE: FMI a convenit cu Executivul "aproape inghetarea" fondurilor de salarii
 23 martie, 20:31 
Romanii vor strange cureaua
Misiunea Fondului Monetar International (FMI) a convenit cu Executivul "aproape inghetarea" fondului public de salarii, autoritatile romane avand posibilitatea unor indexari punctuale, cu ajustari in compensare, pentru a nu depasi limitele generale stabilite, au declarat pentru Mediafax surse participante la negocieri, conform hotnews.
"S-a convenit, la ultimele negocieri, plafonarea la nivelul actual a intregului fond de salarii, adica toate salariile platite de la buget, inclusiv autoritati locale, institutii publice, companii de stat si regii. Fondul de salarii va fi aproape inghetat in acest an. Se vor putea face indexari doar acolo unde sunt prioritati, dar cu taierea altor cheltuieli salariale, in sume egale. Conditia FMI a fost la nivel general, lasandu-se libertatea autoritatilor de a stabili ajustarile in interior", au afirmat sursele citate.
O alta conditie acceptata este finalizarea in acest an a legii salarizarii unice, care sa includa cat mai multe din actualele sporuri in salariul de baza, fiind acceptate doar acele stimulente care recompenseaza munca si performanta angajatului.
Z.O.  
Alte articole
  FMI vrea fapte    (Eveniment, 2009-10-31)
  FMI este optimist    (Economic, 2007-10-03)
  Gherghina: Guvernul ar putea reduce investițiile, ca să respecte țintele bugetare convenite cu FMI    (2009-04-30 08:37)
  FMI avertizeaza ca economia Romaniei ar putea intra in recesiune in 2009    (2009-02-04 17:14)
  FMI face presiuni pentru ca Romania sa incheie un acord cu institutia in acest an    (2009-01-28 14:48)
  Bloomberg: Romania si Bulgaria au nevoie de ajutorul FMI    (2008-11-19 14:06)
  Delegații ale FMI și Băncii Mondiale vor veni, luni, in Romania    (2008-11-01 13:04)
A r h i v a
Stirile zilei 2009-03-23
 23:54 

14 comentarii
 21:21 
LIVE Geoana: Executivul va finaliza miercuri scrisoarea de intentie catre FMI
 21:20 
Maximilian Nicu, titular cu Serbia
 20:54 
Scandal in Parlament: Deputatii au suspendat dezabaterea motiunii simple a PNL pe Educatie
 20:41 
Putin ameninta UE cu revizuirea relatiilor daca va mai continua sa ignore "interesele" Rusiei in Ucraina
2 comentarii
 20:10 
Georgia: Membri ai opozitiei, arestati pentru detinere ilegala de arme
4 comentarii
 20:10 
Victor Ponta: Din noua definitie a "infractiunii" lipseste sintagma "pericol social"
4 comentarii
 19:56 
Antrenorul Serbiei: Romanii sunt sub presiune, meciul e de a fi sau a nu fi pentru ei
 19:31 
Cand Madonna e de fata, Jesus nu are voie sa raspunda la telefon, decat in cazuri de urgenta!
1 comentariu
 19:28 
Fostului general Stanculescu i se nazaresc asemanari cu maresalul Antonescu
4 comentarii
 19:26 
Emil Boc: Mai sunt doar cateva detalii de discutat in Coalitie pe marginea acordului cu FMI
 19:00 
O mama a fost amendata pentru ca a parcat ilegal, in timp ce isi resuscita fiul invalid
8 comentarii
 18:45 
Fostul general Stanculescu, despre fuga Ceausestilor: Erau desfigurati pentru ca si-au dat seama ca nu sunt iubiti de popor
5 comentarii
 18:44 
Marina rusa se orienteaza spre arme nucleare si isi foloseste submarinele militare pentru delimitarea platoului continental din Arctica
1 comentariu
 18:42 
Ucraina va adera la tratatul european de energie si e posibil sa primeasca de la UE un credit de 2,5 miliarde de euro pentru modernizarea retelei
1 comentariu
 18:39 
Si-a decapitat sotul cu drujba pentru ca a incercat sa o loveasca
1 comentariu
 18:21 
Balint despre conflictul cu Chivorchian: Asa sunt eu, nu sunt dus prea mult pe la biserica
 18:20 
Ceasul care prezice viitorul
 17:59 
Tudorel Stoica: Locul opt este rusinos, dar Steaua mai are sanse la titlu
 17:57 
Un neurochirurg a incheiat o operatie pe creier, in timp ce suferea un infarct
6 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Mostenirea lui Crin (3707 afisari)
 Crin de Cotroceni (2233 afisari)
 Nemernicie de popa (1723 afisari)
 "Doctorii in stele" dau cu subsemnatul la DNA (1696 afisari)
 Chirtoaca: Comunistii vor sa piarda alegerile (1186 afisari)
 Femei licentiate se bat pentru roluri in filme porno sau pentru o slujba in cluburi de noapte  (4855 afisari)
 Ramas fara penis, dupa ce sotia l-a prins facand sex cu prietena ei cea mai buna (3051 afisari)
 Fostul general Stanculescu, despre fuga Ceausestilor: Erau desfigurati pentru ca si-au dat seama ca nu sunt iubiti de popor (2517 afisari)
 O tanara a fost filmata in timp ce se arunca in fata metroului - IMAGINI SOCANTE (2506 afisari)
 China ingenuncheaza Trezoreria SUA (2372 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01398 sec.