Ziua Logo
  Nr. 4487 de luni, 16 martie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Iliescu freamata la viziunea sfarsitului capitalismului adus de criza
 16 martie, 17:06 
Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD (Mircea PAUN, ZIUA Foto)
Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a legat din nou gravitatea crizei economice mondiale cu posibilitatea incheierii sistemului economic capitalist, intr-un discurs pe care l-a sustinut luni.
''Criza este un dat obiectiv, independent de vointa si aprecierile noastre. Ea este in desfasurare ampla pe plan international. A aparut in centrul sistemului mondial, in SUA, s-a extins in restul tarilor. Noi suntem la periferia sistemului. Asemenea fenomene izbucnesc in centru si apoi se propaga in valuri succesive spre periferie. E ca un tsunami care apare in mijlocul oceanului si plesneste cel mai puternic cand ajunge la mal. Noi suntem la mal, suntem la periferie. Asta inseamna ca suntem la inceputul efectelor'', a judecat Ion Iliescu, inaintea sedintei Biroului Permanent Central al PSD, noteaza Agerpres.
El a pledat pentru o analiza profunda a fenomenului, evidentiind ca Romania are capitalul uman necesar pentru o astfel de analiza. ''Avem capital uman cu care sa facem o analiza profunda. Nu e o chestiune de dispute politice intrapartide. Asta este altceva. Campanii electorale. Criza este o tema care vizeaza intreaga societate romaneasca si indiferent, la putere sau in opozitie, toti trebuie sa fim interesati sa gasim raspunsuri, sa tratam cu seriozitate, sa aprofundam studiile asupra proceselor in desfasurarea lor. (...) Sunt oameni, cu foarte mare experienta, care spun ca ne aflam nu intr-o criza obisnuita, ci o criza de sistem si poate de final de sistem, de final de epoca istorica, care inchide o istorie de 500 de ani a evolutiei capitalismului. (...) Probabil urmatorii 10 ani vor fi de mari bulversari, (...) dupa care probabil va urma o reasezare a economiei mondiale pe baze noi'', a opinat Ion Iliescu.
''Ne aflam in fata a doua examene puternice. Sfarsitul secolului XX a marcat sfarsitul unui sistem (...) care a ignorat piata, ca fenomen obiectiv, si substituirea ei cu statul a fost o extrema care a dus la falimentul unui sistem. Acum asistam la aceasta criza care inseamna falimentul celeilalte extreme, fetisul pietei si ignorarea locului si rolului statului, a factorilor publici etc'', a conchis Ion Iliescu.
Z.O.  
Alte articole
  Doza saptamanala de anti-capitalism a lui Iliescu: "In prezent se formeaza bula cartilor de credit"    (2009-05-08 16:01)
  Modelul Iliescu naste pui vii: Pentru Geoana, capitalismul de dreapta si-a epuizat resursele. Urmeaza cel de stanga?!    (2009-03-06 19:05)
A r h i v a
Stirile zilei 2009-03-16
 16:16 
Cititi si comentati noile Coduri!  2009-03-18
5 comentarii
 23:00 
Cea mai mare frauda cu diplome false din Romania! (VIDEO)
10 comentarii
 20:42 
Pentagonul ironizeaza prezenta bombardierelor Rusiei in Venezuela: "Un drum lung pentru aceste batrane avioane"
39 comentarii
 20:41 
Femeia care merge la toaleta, prilej de scandal in Australia
6 comentarii
 20:02 
Scaderea cu o treime a taxei de poluare auto, adoptata de Senat
 19:59 
O parte din sindicalistii de la ArcelorMittal Galati accepta somajul tehnic, ceilalti ameninta cu greva
 19:56 
Barack Obama cere blocarea primelor de 165 mil.$ pentru directorii companiei de asigurari AIG
1 comentariu
 19:44 
Raspunsul PNL la pachetul anti-criza al lui Boc: "Azi, domnule prim-ministru, e potop economic!"
5 comentarii
 19:44 
Deutsche Post a platit 20 de milioane de euro pensie fostului director condamnat pentru evaziune fiscala
1 comentariu
 19:44 

42 comentarii
 19:40 
O maicuta a aflat din ziare ca stie sa faca... vraji!
3 comentarii
 19:38 
Pretul apartamentelor a scazut cu pana la 50%
1 comentariu
 19:05 
Pentru Emil Boc, demnitarii ori nu sunt romani, ori sunt o casta privilegiata
2 comentarii
 19:04 
Negocieri esuate. Profesorii ameninta cu greva si cu boicotarea examenelor nationale
1 comentariu
 18:56 
Culmea corectitudinii politice: "Doamna" si "domnisoara", interzise in Parlamentul European
19 comentarii
 18:55 
Senatorii s-au "spalat pe maini" si au aprobat tacit legea privind introducerea pasapoartelor biometrice
18 comentarii
 18:55 
Si de la Citi vin cu bonusuri: 10,8 milioane de dolari "compensatii" pe 2008 pentru directorul executiv
 18:41 
Ordonanta de Urgenta a Guvernului prin care se instituie pensia minima garantata a fost adoptata de Senat
 18:41 
Un barbat a ajuns in coma la spital, dupa ce a baut o bere cu insecticid
 18:34 
A mai cazut un baron local PD-L: Ionel Mantog de la Turceni, protejatul lui Videanu, si-a dat demisia
2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Eu vreau putere, nu bani (2343 afisari)
 Revolutia maghiara in presa din Ungaria (2111 afisari)
 Tensiuni romano-maghiare la varf (1777 afisari)
 Curand sau niciodata (1507 afisari)
 Ciorogarla: a fost sau nu furt? (1393 afisari)
 La 74 de ani, e vedeta de filme XXX! (4377 afisari)
 Cititi si comentati noile Coduri! (3237 afisari)
 Femeia care merge la toaleta, prilej de scandal in Australia (2928 afisari)
 UPDATE 17.31: Fostul sot al Mihaelei Radulescu, Elan Schwartzenberg, solicita instantei reincredintarea copilului (2438 afisari)
 O femeie si-a atacat sotia cu o seringa plina cu sperma, furioasa ca nu vrea copii (2397 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03566 sec.