Parintii filocalici vorbesc despre plansul duhovnicesc si despre lacrimile harismatice, ca fiind roade ale rugaciunii mai presus de rugaciune, ale rugaciunii neincetate, in care mintea este rapita de Dumnezeu in adancul Sau de taine. Ei invata ca lacrimile izvorasc din caldura suprafireasca a rugaciunii, roada si aceasta a intensitatii lucrarii Duhului Sfant asupra sufletului celui ce se roaga. Sfantul Simion, mistic prin excelenta si traitor al acestor stari, descrie astfel acest proces duhovnicesc suprafiresc: caldura rugaciunii naste foc, iar focul iarasi caldura si din amandoua se aprinde flacara, izvorul lacrimilor. De fapt, flacara o odraslesc siroaiele, iar siroaiele nasc flacara. Din aceasta flacara, rod al lucrarii harice, se nasc lacrimile dorului de Dumnezeu", care dau sufletului "o dulceata negraita". O prima distinctie pe care o fac ei este intre cele doua forme de manifestare ale vietii duhovnicesti. In acest sens, Calist Angelicude vorbeste despre plansul duhovnicesc, care ar caracteriza viata incepatorilor si despre lacrimile duhovnicesti, specifice celor ajunsi la desavarsirea prin har: "... precum Dumnezeu si omul sunt doi, tot asa sunt doua, fie ca gen, fie ca specie, plansul si lacrimile. Caci una se deosebeste mult de cealalta, macar ca amandoua sunt bune si daruite de Dumnezeu si ne castiga bunavointa lui Dumnezeu si mostenirea harazita de ea. Plansul are ca izvor frica de Dumnezeu si intristarea, iar lacrimile, dragostea dumnezeieasca si pe Dumnezeu Cel dintai nu veseleste firea prea mult, cele de al doilea veselesc mult si mai presus de fire. Cel dintai este al incepatorilor, cele de al doilea, ale celor ajunsi la desavarsirea prin har". Plansul duhovnicesc este, la acesti Sfinti Parinti, expresia unei minti si a unui suflet restaurate in starea de curatie si reajunse la "simtirea intelegatoare". El este "strapungerea inimii, cu durerea sufletului, cu marturisirea greselilor, cu suspine nevazute". Plansul - ne spune Sfantul Simion Noul Teolog - este indoit in lucrarile lui. Unul este ca "apa", care stinge prin lacrimi vapaia patimilor si curateste sufletul de intinaciunea pricinuita de ele. Superior acestuia este plansul ca "focul", care face viu, care reaprinde si incalzeste, face infocata inima si o inflacareaza de dragostea si de dorul lui Dumnezeu. La fel, Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre un plans natural, care izvoraste de la fire si unul duhovnicesc sau plansul neincetat dupa Dumnezeu, care ne scuteste de plansul vesnic. Plansul duhovnicesc este dovada a tariei noastre in lupta impotriva pacatelor si a patimilor. Cel care a dobandit plansul duhovnicesc, aflam de la Sfantul Petru Damaschinul, "se face intarit ca o stanca si nu mai e clintit de nici un vant sau val al vietii, ci e pururea la fel, in prisosinta si in lipsa, in buna stare, in cinste si in ocara... El cunoaste cu buna patrundere ca toate trec si cele dulci si cele dureroase si ca viata aceasta este cale spre veacul viitor si ca chiar daca nu vrem noi, se fac cele ce se fac si in zadar ne tulburam si ne pagubim de cununa rabdarii si ne aratam potrivnici voii lui Dumnezeu, fiindca toate cate le face Dumnezeu, sunt foarte bune si noi suntem nestiutori". Acest plans rodeste in lacrimi. Cititi materialul in intregime, accesand: http://www.crestinortodox.ro/dreapta-credinta/88104-plansul-duhovnicesc-cel-de-fericire-facator

Z.O.