Rusia si Serbia au semnat vineri, la Moscova, acordul privind eliminarea reciproca a vizelor pentru cetatenii celor doua state, transmite Tanjug, preluata de Agerpres.
Acordul, care prevede eliminarea obligativitatii vizelor pentru perioadele de sedere pe teritoriul celuilalt stat care nu depasesc 30 de zile, a fost semnat de ministrul de externe rus Serghei Lavrov si de omologul sau sarb Vuk Jeremic.
Intr-o declaratie acordata agentiei Tanjug, ministrul Jeremic preciza ca una din temele centrale de discutie ale vizitei sale la Moscova se refera la viitoarea cooperare dintre Serbia si Rusia in organizatiile internationale, in cadrul eforturilor de mentinere a Kosovo in interiorul statului sarb.