Un barbat din Suceava, ajuns pe scaunul cabinetului improvizat al unui dentist de ocazie pentru a-si trata durerea cauzata de o masea, a ramas fara o bucata din limba, care i-a fost taiata din greseala cu freza. In ciuda situatiei create, dentistul si-a pastrat sangele rece, recomandandu-i sec nefericitului pacient sa isi puna singur comprese reci si bicarbonat. Stomatologul amator a fost retinut de politisti si risca acum ani buni de inchisoare, relateaza Antena 3.
Dupa evenimentul nefericit petrecut in casa unei satence, amenajata ad hoc ca dispensar, suceveanului i s-a infectat rana provocata de stomatologul amator. Barbatul s-a vazut nevoit sa cutreiere spital dupa spital pana cand, in cele din urma, a ajuns la Iasi. Acolo, medicii au ramas uluiti cand au vazut ca suceveanului ii lipsea o parte din limba. Fiindu-i greu sa vorbeasca, barbatul a reusit sa le explice mai mult prin semne cum dentistul amator i-a scapat freza in gura in timp ce incerca sa-i scoata o masea. Stomatologul, care intre timp a fost retinut de politie, risca in prezent pedeapsa cu inchisoarea.