Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, considera ca statele europene ar trebui sa-si ajute prietenii americani sa rezolve problema centrului de detentie de la Guantanamo. El a cerut vineri statelor membre ale Uniunii Europene sa primeaca fosti detinuti de la baza militara din Cuba, informeaza AFP, preluata de NewsIn.
"Cred ca, fireste, trebuie sa ne ajutam prietenii americani sa rezolve problema" preluand unii dintre prizonieri, "Oricum, exista cel putin doua state - Spania si Portugalia - care au facut deja propuneri in acest sens", a spus el.
"Cred ca statele din UE - este decizia lor, fireste - ar putea face un efort pentru a ajuta Statele Unite sa rezolve problema", a declarat Barroso. Desi Portugalia s-a declarat gata sa preia o parte dintre fostii detinuti, multe state europene sunt inca reticente. Statele membre vor dezbate luni pentru prima data acesta problema in cadrul unei reuniuni a ministrilor de externe,.
Austria a anuntat deja ca nu va primi fosti detinuti. "Cine provoaca o problema, trebuie sa o si rezolve. Daca este vorba despre cetateni nevinovati, nu exista nici un motiv sa nu li se permita sa-si construiasca un viitor in Statele Unite", a declarat ministrul austriac de externe, Michael Spindelegger. Suedia, Danemarca si Olanda au declarat, la randul lor, ca nu vor primi prizonieri, in timp ce, Germania ramane divizata.
Portugalia este prima tara din UE care le-a cerut partenerilor europeni sa primeasca prizonieri, Spania a promis ca va analiza chestiunea, iar Franta s-a declarat dispusa sa examineze cererile "de la caz la caz".