Ziua Logo
  Nr. 4426 de miercuri, 31 decembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Gazprom cere Ucrainei s� reia negocierile pentru solu�ionarea crizei gazului
 4 ianuarie, 14:53 
Compania rus� Gazprom i-a cerut Ucrainei in noaptea de samb�t� spre duminic� s� reia negocierile, al c�ror e�ec, la 31 decembrie, a dus la sistarea aprovizion�rii cu gaz rus a Kievului, transmite AFP, citata de NewsIn.
"De la 31 decembrie, Ucraina refuz� s� negocieze cu Gazprom �i a apelat la a sustrage din volumul de gaze livrat consumatorilor europeni, inc�lcandu-�i astfel obliga�iile ca �ar� de tranzit", a declarat vicepre�edintele companiei ruse, Aleksandr Medvedev, citat intr-un comunicat al Gazprom.
"Cerem Ucrainei s� se ab�in� de la aceste ac�iuni ilegale �i s� revin� la Moscova pentru a negocia, odat� pentru totdeauna, un acord privind livrarea de gaz care s� fie acceptabil pentru ambele p�r�i", a ad�ugat Medvedev. "Suntem preg�ti�i s�-i intalnim imediat", a precizat el.
Rusia a intrerupt joi aprovizionarea cu gaz a Ucrainei, in lipsa unui acord privind pre�ul livr�rilor in 2009 �i din cauza datoriilor Kievului, ceea ce a f�cut Europa s� se team� de o repetare a scenariului din 2006, care a dus la perturb�ri in alimentarea clien�ilor europeni. Polonia, Romania �i Bulgaria au constatat deja reducerea volumului de gaz livrat de Rusia prin Ucraina.
Gazprom acuz� Ucraina c� sustrage din gazul destinat clien�ilor europeni. Medvedev a estimat c� Ucraina a sustras vineri 35 de milioane de metri cubi din gazul destinat Poloniei, Romaniei �i Ungariei.
Volumul de gaz rus care tranziteaz� Ucraina cu destina�ia Europa este in mod normal de circa 286 de milioane de metri cubi pe zi, a spus Medvedev, care a f�cut completarea c� societatea sa s-a angajat s� transporte aceast� cantitate de gaz pan� la grani�a dintre frontiera Rusiei cu Ucraina.
Pe de alt� parte, vicepre�edintele grupului a spus c� Gazprom este gata s� ofere 3 miliarde de dolari Ucrainei reprezentand plata in avans pentru un an �i jum�tate a taxelor de tranzit, ceea ce ar permite Kievului s�-�i pl�teasc� datoriile �i s� negocieze un nou contract de livrare a gazelor.
Gazprom cere Ucrainei un "pre� european" de 418 dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaz, dup� ce Kievul a respins un tarif preferen�ial de 250 de dolari pentru anul in curs in cadrul unui contract pe termen mai lung.
Datoria actual� a Ucrainei fa�� de Gazprom se ridic� la 615 milioane de dolari, potrivit lui Medvedev.
Z.O.  
Alte articole
  Gazpromul ameninta din nou Ucraina    (Externe, 2007-10-03)
  Gazprom ameninta din nou Ucraina cu taierea gazului    (2008-12-18 17:13)
  Victor Iuscenko i-a dat ordin Iuliei Timosenko sa plateasca in cinci zile datoria pe care Ucraina o are fata de Rusia    (2008-11-21 14:55)
  Gazprom reduce cu inca 25% livrarile de gaze catre Ucraina    (2008-03-04 12:05)
  Gazprom a redus cu 25% livrarile de gaze spre Ucraina    (2008-03-03 11:12)
  Gazprom: Guvernul ucrainean va solutiona conflictul cu Rusia pe tema gazelor    (2007-10-03 17:40)
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
Ce bine ar fi...   de sburator
Bisericile ortodoxe si crestinii trebuie sa se roage pentru pace   de Artistul2007
Pacea e singura solutie   de Artistul2007
Sau se poate negocia pe termene mai scurte   de Artistul2007
In cazuri de tensiune se negociaza ontracte pe termen scurt pana la primavara   de Artistul2007
A r h i v a
Stirile zilei 2008-12-31
 23:33 
  2009-01-04
35 comentarii
 23:23 
  2009-01-04
 14:29 
  2009-01-04
1 comentariu
 14:23 
  2009-01-04
6 comentarii
 14:12 
  2009-01-04
1 comentariu
 13:36 
  2009-01-04
129 comentarii
 17:09 
Mesajul Majestatii Sale Regelui Mihai I cu ocazia Anului Nou
146 comentarii
 16:25 
Rusii nu au patima betiei, ci, pur si simplu, au sarbatorit un timp prea indelungat victoria asupra fascismului
70 comentarii
 16:15 
Slovacia trece la euro de la 1 ianuarie 2009
5 comentarii
 16:07 
Gazprom: Ucraina refuza sa garanteze securitatea tranzitului gazelor naturale rusesti catre Europa
4 comentarii
 16:00 
Actualul ministru de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, posibil viitor secretar general al NATO
1 comentariu
 13:40 
Obiceiuri de Anul Nou
3 comentarii
 13:27 
Topless de Revelion cu Cheeky Gabriela - FOTO
5 comentarii
 13:07 
Bugetul de Stat pe 2009 va fi finalizat la inceputul lunii ianuarie
1 comentariu
 12:57 
Cele mai scumpe sticle de sampanie din lume
1 comentariu
 12:44 
 12:37 
Familia Regala isi va petrece Revelionul la Savarsin
28 comentarii
 12:27 

16 comentarii
 11:53 
Peste 20 de rachete au fost lansate miercuri de Hamas
26 comentarii
 11:49 

14 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Fantoma nucleara in Gaza (7735 afisari)
 Insula nazistilor (4433 afisari)
 Din Politie la Interne, via SRI (3931 afisari)
 Examen oral la PSD (3293 afisari)
 Tel Aviv: Atacam in aparare (3152 afisari)
 Topless de Revelion cu Cheeky Gabriela - FOTO (5355 afisari)
 Romanii vor avea paºapoarte electronice din 2009  (3374 afisari)
 Rusii nu au patima betiei, ci, pur si simplu, au sarbatorit un timp prea indelungat victoria asupra fascismului (3215 afisari)
 Mesajul Majestatii Sale Regelui Mihai I cu ocazia Anului Nou (3142 afisari)
 Obiceiuri de Anul Nou (2001 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02068 sec.