Ziua Logo
  Nr. 4403 de luni, 1 decembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Uninominale 2008
Mandatul lui Mircea Geoana la negocieri: Obtinerea postului de premier, sefia Senatului si trei ministere cheie
 1 decembrie, 16:02 
Mircea Geoana (Mircea Paun, ZIUA FOTO)
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a anuntat deja ca a fost mandatat de partid sa inceapa negocierile cu celelalte formatiuni politice pentru formarea viitorului Guvern. Chiar daca diferenta dintre procentele PSD si PD-L este foarte mica, partidul social democrat isi doreste sa obtina maximul din aceste negocieri.
Potrivit unor surse interne din partid, exista un mandat ferm pe care Geoana l-a primit pentru aceste negocieri. Astfel, Geoana are mandatul de a obtine cel putin postul de premier, sefia unei Camere a Parlamentului, preferabil Senatul, si trei ministere cheie: internele, externele si justitia. "Aceste cerinte nu se negociaza. Din acest punct vom demara discutiile. Restul posturilor sunt negociabile", anunta in exclusivitate Antena 3.
In cealalta tabara, presedintele PD-L, Emil Boc, a anuntat ca partidul sau va incepe negocierile de marti, ziua de luni fiind dedicata evenimentelor prilejuite de Ziua Nationala. Aceeasi pozitie a adoptat si PNL, care a anuntat ca nu va negocia decat incepand de marti. Totusi, persoane de la varful celor trei partide au stabilit deja contacte telefonice, fiind posibile chiar si intalniri pentru ziua de luni, potrivit unor surse interne din fiecare partid.
Z.O.  
Alte articole
  Geoana: Nu exclud nici un fel de colaborare dupa alegeri, dar vom incepe sa purtam discutii cu partidele mai mici    (2008-11-26 15:53)
 Afisari: 618  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
Lasa-ne lasa-ne !!!!!!!!!!!!!!!!!!   de vladut
iar la senat   de iobagul sovietic
chiar trei?   de iobagul sovietic
tu accepti   de iobagul sovietic
Sper in ratiunea politicienilor de dreapta ( text corectat )   de Sofocle
Sper in ratiune politicienilor de dreapta   de Sofocle
Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din mall   de srelu
A r h i v a
Stirile zilei 2008-12-01
 20:30 

15 comentarii
 20:18 
Oradenii, imbratisati gratuit de Ziua Romaniei
 19:58 
E oficial: SUA sunt in recesiune din decembrie 2007
2 comentarii
 19:53 
Barack Obama a declarat ca va face totul pentru ca Statele Unite sa ramana prima putere militara a lumii
6 comentarii
 19:50 
Rezultate finale la sectiile de vot din diaspora: PD-L si PNL se afla pe primele doua locuri
5 comentarii
 19:17 
Barack Obama a numit-o in functia de secretar de Stat pe fosta sa rivala democrata Hillary Clinton
2 comentarii
 19:03 
Mircea Geoana: In acest moment, daca vom fi in majoritate, vom da primul ministru
9 comentarii
 19:01 
Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoratia acordata de "comunistul" Traian Basescu
29 comentarii
 18:48 
Vedeti reactiile politicienilor fata cu exit-poll-ul! (VIDEO)
1 comentariu
 18:38 
Doua mii de cetateni romani cu domiciliul in Republica Moldova au fost impiedicati sa voteze
 18:37 
Incep grevele in Rusia
2 comentarii
 18:34 

4 comentarii
 18:32 
40 de ani de la inventarea mouse-ului
1 comentariu
 18:23 
Videanu: PD-L are 165 de mandate in viitorul Parlament, cu doua mai mult decat PSD
2 comentarii
 18:05 
Rezultate BEC ora 18.00: PSD-PC, primii clasati dupa numaratoarea a 99,62% din voturi
1 comentariu
 18:04 
Italia: Un hot roman a fost prins dormind in apartamentul din care furase
1 comentariu
 17:51 
UPDATE ORA 18.30: Rezultate finale - Blaga a obtinut 49,54% de voturi, cel mai bun scor din Bucuresti pentru Senat
1 comentariu
 17:48 
 17:44 
Leul s-a depreciat dupa afisarea rezultatelor partiale ale alegerilor parlamentare
4 comentarii
 17:41 
Jucatorii Stelei, Cernea si Kapetanos, calcati de hoti
 Top afisari / comentarii 
 PD-L + PNL = 54% (5473 afisari)
 Va fi vointa cui? (2620 afisari)
 Tariceanu: "Mr. Geoana, I fuck you" (2594 afisari)
 Singuri ne-am facut-o (1029 afisari)
 TVR la sondajul lui Voiculescu (1015 afisari)
 Are cei mai mari sani naturali din lume (VEZI FOTO) (9453 afisari)
 Dani si Mihaela Radulescu, sex cu martori! (6405 afisari)
 Rezultate finale la sectiile de vot din diaspora: PD-L si PNL se afla pe primele doua locuri (2600 afisari)
 Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoratia acordata de "comunistul" Traian Basescu (2486 afisari)
 Imagini incredibile: Cum prinde viata puiul intr-un ou! (2397 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01155 sec.