Ziua Logo
  Nr. 4386 de marti, 11 noiembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Situatie inedita: In ziua pronuntarii, judecatorii au fost instiintati ca sesizarea ar putea ramane fara obiect
Guvernul a informat Curtea Constitutionala ca a adoptat o noua ordonanta privind salariile profesorilor, care o abroga pe prima
 11 noiembrie, 11:49 
Curtea Constitutionala (CCR) ar putea respinge ca inadmisibila exceptia invocata de Avocatul Poporului cu privire la neconstitutionalitatea OUG pentru amanarea cresterii salariilor profesorilor cu 50%, dupa ce Guvernul a informat Curtea ca a adoptat, luni, o noua ordonanta, ce abroga textul atacat, relateaza NewsIn.
La termenul de marti, magistratii CCR au fost instiintati ca Executivul a trimis prin fax, in jurul orei 10.20, o adresa prin care informeaza ca a adoptat, luni, o noua ordonanta pentru modificarea si completarea OUG din 28 octombrie. Potrivit Guvernului, noua ordonanta a fost deja publicata in Monitorul Oficial, astfel incat ar fi fost abrogate dispozitiile ordonantei atacate la CCR de Avocatul Poporului.
Guvernul anunta oficial ca a abrogat OUG care amana aplicarea majorarii cu 50% a salariilor
Guvernul a transmis, marti, un comunicat de presa in care precizeaza ca noua OUG privind salariile profesorilor a fost publicata, in Monitorul Oficial nr.759 din 11 noiembrie, si ca acest nou act normativ abroga OUG de amanare, pana in aprilie 2009, a aplicarii majorarii salariale cu 50% pentru profesori.
Guvernul anunta ca premierul Tariceanu i-a transmis marti presedintelui CCR, Ioan Vida, o informare potrivit careia prin Ordonanta de Urgenta adoptata luni se abroga OUG de prorogare a Legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, prin urmare sesizarea avocatului poporului a ramas fara obiect.
"Avand in vedere ca prin dispozitiile ordonantei de urgenta recent adoptate se abroga OUG 136/2008, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate, ridicata direct de Avocatul Poporului, prin sesizarea 9091 din 3 noiembrie 2008, a ramas fara obiect", se arata in informarea transmisa Curtii Constitutionale de premierul Tariceanu, potrivit unui comunicat remis marti de Guvern.
In informare se precizeaza ca OUG adoptata de Guvern in sedinta de marti (Ordonanta de Urgenta a Guvernului 151/2008) modifica si completeaza OG 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant. OG 15/2008 se refera la�cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant si a fost adoptata de Guvern la inceputul anului, mai exact in ianuarie 2008.
Comunicatul remis de Guvern precizeaza ca acutul normativ aprobat marti de Executiv a fost publicat in Monitorul Oficial nr.759 din 11.11.2008.
Judecatorii CCR au spus ca este posibil sa nu se pronunte marti, deoarece este o situatie inedita, cu care nu s-au mai confruntat, ca in ziua pronuntarii sa fie instiintati ca sesizarea ar putea ramane fara obiect.
CCR trebuia sa dezbata, marti, exceptia de neconstitutionalitate invocata de Avocatul Poporului la Ordonanta de Urgenta prin care a fost amanata pana in aprilie 2009 cresterea cu 50% a salariilor profesorilor, in contextul in care Executivul a adoptat, luni, o noua OUG menita sa amane aceste cresteri.
Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constitutionala, pe 7 noiembrie, Ordonanta de Urgenta prin care a fost amanata pana in aprilie anul viitor cresterea salariilor profesorilor aprobata de Parlament.
Principalul argument al Avocatului Poporului invocat in contestatie este nerespectarea de catre Guvern a separatiei puterilor in stat, in sensul ca Executivul a decis sa amane aplicarea unei legi care avea un termen decis de Parlament si Presedintie. Avocatul Poporului mai considera ca Guvernul a depasit cadrul constitutional in momentul in care a ales formula Ordonantei de Urgenta ca mijloc procedural de amanare a cresterii de salarii. De asemenea, potrivit Avocatului Poporului, Guvernul nu poate folosi ca temei de legiferare delegare de atributii, cata vreme legea fusese votata de Parlament si promulgata de seful statului.
Avocatul Poporului a atacat constitutionalitatea OUG, dupa ce Federatia Sindicatelor Libere din invatamant a anuntat ca va incepe demersurile de a cere institutiei sa sesizeze CCR privind actul Executivului.
Intre timp, Executivul a adoptat luni seara, dupa votul anterior din Senat impotriva ordonantei din 28 octombrie de amanare a cresterilor salariale, o alta OUG ce prevede majorarea graduala a salariilor dascalilor, anul viitor. Astfel, potrivit premierului Tariceanu, debutantii din sistemul preuniversitar ar urma sa beneficieze de cea mai mare crestere, respectiv 28% in doua etape - 1 martie si 1 septembrie 2009.
Practic, Ordonanta de Urgenta de luni este menita sa amane din nou cresterea salariilor dascalilor cu 50%, care devenea tot mai posibila odata cu respingerea de catre Senat a actului normativ anterior al Guvernului si in cazul in care marti Curtea Constitutionala ar fi declarat ordonanta de blocare a salariilor ca fiind neconstitutionala.
In aceste conditii, daca si Curtea Constitutionala si, mai apoi, Camera Deputatilor ar fi anulat ordonanta de acum doua saptamani care amana cresterea salariilor cu 50%, Tariceanu ar fi fost nevoit sa acorde marirea cu 50% a salariilor cadrelor didactice de la data publicarii - saptamana trecuta - in Monitorul Oficial. Prin ordonanta de luni, Tariceanu determina politicienii, in cazul in care acestia vor sustine in continuare majorarea cu 50% pentru toti profesorii, sa reia procedurile de respingere a acestei ultime ordonante. Pentru anularea ei, ar fi nevoie de reluarea tuturor procedurilor- in Parlament, la CCR- in conditiile in care mai sunt mai putin de trei saptamani pana la alegeri.
Sindicalistii din educatie au sustinut, insa, ca nu renunta la greva generala, dupa ce premierul Tariceanu a anuntat, luni seara, ca salariile profesorilor vor creste diferentiat, in doua trepte, la 1 martie si, respectiv, 1 septembrie 2009.
Z.O.  
Alte articole
  Curtea Constitutionala a amanat pentru miercuri pronuntarea asupra sesizarii Avocatului Poporului    (2008-11-11 13:07)
A r h i v a
Stirile zilei 2008-11-11
 20:37 
Fosta doamna Pitt rabufneste la adresa celei care i-a furat sotul: Angelina Jolie n-a procedat deloc ortodox
3 comentarii
 20:31 
Dusan Parvulovici: Autorititatile sarbe, dezinteresate de identitatea romanilor
3 comentarii
 19:50 
ARIS: Depunctarea Romaniei de catre Fitch nu va influenta deciziile investitorilor straini
 19:48 
Noua Lancia Delta a ajuns in Romania
 19:30 
Si-a injectat ulei de gatit in fata pentru ca nu mai avea botox
 19:16 
Cersetorul cu cea mai mare datorie la stat are de platit aproape 600 de milioane lei
1 comentariu
 18:51 
Iranul testeaza noi rachete in apropierea granitei cu Irakul
13 comentarii
 18:44 
Soc la Rapid: Coman a fost declarat liber de contract
1 comentariu
 18:33 
Pretul petrolului ajunge la minimul ultimelor 20 de luni
12 comentarii
 18:26 
Guvernul kaghebist de la Chisinau a lasat oamenii fara caldura, pentru a da vina pe primarul Dorin Chirtoaca
7 comentarii
 18:15 
Statele Unite au lasat sub gheata din Groenlanda o bomba nucleara
7 comentarii
 18:03 
Efectul Fitch: Rate mai mari la creditele in euro
 17:57 
Fetelor, l-am pierdut si pe Orlando Bloom!
1 comentariu
 17:48 
Materialele electorale cu Olteanu si homosexualii, tiparite si distribuite pe banii PSD
2 comentarii
 17:29 
Curat ghinion pentru Larry King! Cea de-a sasea sotie l-a inselat, sub ochii sai, cu antrenorul de baseball al copiilor
12 comentarii
 17:28 
Un roman din Spania a ucis un preot pentru ca acesta i-ar fi cerut sa ii faca sex oral
3 comentarii
 17:28 
Presedintele CJ Vaslui, acuzat ca ar fi agresat doi tineri care lipeau afise electorale
 17:22 
LIVE Tariceanu: "Nutresc speranta ca acordul pe salarizarea bugetarilor va fi semnat intr-o saptamana" (VIDEO)
1 comentariu
 17:20 
Vanghelie spune ca a pregatit si pliante cu sloganul anti-PDL "Ei cu Ei, PSD cu Voi"
1 comentariu
 17:10 
Listele complete ale candidatilor din 30 noiembrie 2008
1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Somerii "Guvernul Romaniei" (2344 afisari)
 Basarabia, "Yes, we can!" (1916 afisari)
 Putin da Nisa pe Chisinau (1884 afisari)
 Aniversare Dallas (1280 afisari)
 Atacuri americane in Siria (1244 afisari)
 Fosta doamna Pitt rabufneste la adresa celei care i-a furat sotul: Angelina Jolie n-a procedat deloc ortodox (4631 afisari)
 Si-a injectat ulei de gatit in fata pentru ca nu mai avea botox (3983 afisari)
 Curat ghinion pentru Larry King! Cea de-a sasea sotie l-a inselat, sub ochii sai, cu antrenorul de baseball al copiilor (3831 afisari)
 Listele complete ale candidatilor din 30 noiembrie 2008 (3212 afisari)
 Statele Unite au lasat sub gheata din Groenlanda o bomba nucleara (2605 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01182 sec.