Ziua Logo
  Nr. 4371 de vineri, 24 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Analisti: Decizia majorarii salariilor profesorilor cu 50% poate duce la scaderea ratingului Romaniei
 24 octombrie, 19:53 
(Lucian CURELARIU, ZIUA Foto)
Ratingul de tara al Romaniei ar putea fi coborat, pe fondul dezechilibrelor atrase de majorarea salariilor profesorilor, ce va duce deficitul bugetar peste 3% din produsul intern brut (PIB) in 2008 si in anii urmatori, dar efectele asupra inflatiei vor fi limitate de incetinirea creditarii, potrivit analistilor. Adancirea deficitului bugetar peste 3% din PIB, cu impact asupra investitiilor in Romania, este unul din indicatorii decisivi care pot duce la scaderea ratingului de tara, mai spun analistii.
"Va fi din ce in ce mai greu sa ajungem la un deficit bugetar sub 3%, probabil se va situa intre 3,5% si 4%, deci apare probabilitatea unei scaderi a ratingului de tara, mai ales ca nevoia de finantare este foarte mare in cazul tarilor din Europa de Est", crede seful departamentului de cercetare al Bancpost, Dan Bucsa, care nu exclude extinderea presiunilor de crestere a salariilor si la nivelul altor sectoare bugetare. Economistul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel, sustine ca o astfel de decizie va atrage si alte consecinte, care se vor reflecta tot in deficitul public, "principala ingrijorare a agentiilor de rating".
"Agentiile de rating au in vedere ca principala vulnerabilitate in cazul Romaniei presiunea asupra bugetului. Nu a fost cea mai buna solutie, avand in vedere contextul international. Avem deja perspectiva negativa (de la S&P si Fitch, n.r.), iar decizia va starni ingrijorari sporite", a declarat Lucian Anghel, citat de NewsIn. Efectul "bulgarelui de zapada, care sa creasca din ce in ce mai mult" ar putea fi amplificat de alte revendicari ale celorlalte sectoare bugetare privind cresterile salariale, a adaugat Anghel.
Adancirea deficitului bugetar indeparteaza investitorii si creste costurile finantarii externe
Tarile din Europa de Est depind in mare parte de investitiile straine, care s-ar putea reduce in cazul largirii deficitului bugetar, crede economistul senior al UniCredit tiriac Bank, Rozalia Pal.
"Exista pericolul clar ca deficitul bugetar sa depaseasca 3% din produsul intern brut (PIB) si, in conditiile actuale, de nervozitate maxima pe piata internationala, orice depasire a acestui prag va avea consecinte asupra investitiilor si a costurilor de finantare. Romania depinde mult de aceste fonduri si este clar ca efectul se va simti puternic", a declarat Pal care estimeaza adancirea deficitului public peste 3% din PIB atat pentru 2008, cat si in anii urmatori, "acesta fiind principalul indicator la care se uita agentiile de rating si reactioneaza". Daca in 2008 cresterile salariale ar putea duce la un deficit bugetar de 3,2% din PIB, pentru 2009 estimarile economistului UniCredit tiriac Bank sunt mai pesimiste, de 3,5% din PIB, pe fondul reducerii veniturilor la buget, majorarii cheltuielilor si a unei temperari a cresterii economice.
Reducerea cheltuielilor pentru investitii in bugetul de stat pe 2009 ar putea fi cea mai facila solutie in contextul cresterilor salariale, pentru a echilibra nivelul cheltuielilor cu cel al veniturilor, este de parere Lucian Anghel.
"Aprobarea acestei majorari salariale a fost cea mai buna solutie, avand in vedere contextul international. Ramane de vazut ce elemente din cheltuieli vor fi modificate, la ce cheltuieli se va renunta si sper ca nu vor fi investitiile. Depinde insa si de angajamentele pe care ni le-am luat fata de Uniunea Europeana (UE), insa partea de infrastructura trebuie sustinuta", a spus Anghel.
Totodata, decizia se suprapune cu alte cheltuieli, care vor afecta echilibrul macroeconomic, mai crede economistul-sef al BCR.
"Alegerea momentului pentru aceasta majorare nu a fost cea mai buna, pentru ca se suprapune cu alte cheltuieli din urmatoarele trei luni, ca majorarea pensiilor si a salariului minim, precum si despagubirile pentru banii depusi la CEC pentru cumpararea unui autoturism Dacia", a adaugat Anghel.
Majorarile salariale pun presiune asupra inflatiei, protejata insa de incetinirea creditarii
In acest context, majorarea salariilor ar putea duce la un exces de cerere, cu impact direct asupra inflatiei, mai cred unii analisti.
"Cu toata cresterea economica, ar putea aparea efecte asupra inflatiei, iar banca centrala nu poate fi mereu un colac de salvare, nu poate asigura mereu echilibrul macroeconomic. Nu trebuie sa ne uitam tot timpul la BNR ca la un panaceu", a mai spus Anghel. Pe de alta parte, incetinirea creditarii ar putea reduce consecintele majorarilor salariale asupra inflatiei, crede Dan Bucsa.
"Presiunea din partea cresterii salariilor va fi din ce in ce mai mare. Leul se va deprecia, ceea ce va creea presiune asupra inflatiei. Cu toate acestea, creditarea se va restrange, deci ar putea echilibra efectul asupra inflatiei", in opinia analistului de la Bancpost. Cu toate acestea, unii analisti considera ca incetinirea consumului ar putea duce chiar la temperarea inflatiei, in ciuda cresterilor salariale.
"Excesul de surse duce la un exces de cerere, dar, in principiu, ne asteptam la o decelerare a consumului. Efectul cresterii salariale vine in contradictie, insa exista forte mult mai puternice care sa contrabalanseze aceste consecinte, cum ar fi incetinirea creditarii", a mai spus Rozalia Pal.
Agentia de rating Fitch a modificat de la stabila la negativa perspectiva ratingului Romaniei la inceputul acestui an, la doar cateva luni dupa ce reprezentantii Standard & Poor's au luat o decizie similara, motivata, in principal, prin largirea deficitului de cont curent si politica fiscala prea relaxata. In acelasi timp, agentia de rating Moody's a pastrat perspectiva stabila pentru ratingul de tara al Romaniei.
Presedintele Traian Basescu a promulgat, vineri, legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, dupa ce aceasta fusese contestata de Guvern la Curtea Constitutionala, care a hotarat, insa, ca legea nu incalca prevederile Constitutiei. Totodata, ministrul Muncii, Mariana Campeanu, spune ca legea ar putea fi anulata printr-o ordonanta de urgenta.
"In prima sedinta de Guvern vom analiza posibilitatea emiterii unei ordonante de urgenta pentru anularea Legii salarizarii profesorilor, intrucat nu exista surse de finantare pentru sustinerea majorarii salariilor in invatamant cu 50%", a declarat Campeanu, vineri, precizand ca este propriul punct de vedere si nu reflecta pozitia Guvernului.
A.E.G.  
Alte articole
  Adomnitei pierde razboiul salariilor    (Social, 2007-11-12)
  Profesorii isi iau salariile prin tribunal    (Social, 2007-11-05)
  Profesorii tratati de Guvern ca necalificati    (Social, 2007-10-20)
  Andronescu: Majorarea salariilor profesorilor se va face in ianuarie 2010    (2009-04-10 14:30)
  UPDATE 13:30 - Andronescu promite ca salariile profesorilor universitari vor creste cu 50% in 2009    (2009-01-09 13:20)
  Profesorii debutanți vor beneficia de cele mai mari majorări salarile    (2008-11-11 15:35)
  Legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% a fost adoptată    (2008-09-29 17:54)
  De la 1 octombrie, cresc salariile profesorilor    (2008-06-19 15:35)
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
RATING   de curca
nu este corect   de rosu.costel55
a nu fi egoist   de ardna_1987
Mafalda.   de muresanu
A r h i v a
Stirile zilei 2008-10-24
 20:46 
Plecati pe drumul catre nunta au ajuns la Cer: O tanara insarcinata, fetita ei de patru ani si alte doua rude si-au gasit sfarsitul sub rotile unui camion
1 comentariu
 20:43 
Doar zece ani inchisoare pentru o mama care si-a pus fiii sa-si manance propria carne
16 comentarii
 20:06 
Tariceanu: Nu vom accepta sacrificarea economiei romanesti
30 comentarii
 19:48 
Oficial MAE: Romania refuza proiectul South Stream
15 comentarii
 19:13 
In Rusia, nici deturnarile de avioane nu mai sunt ce-au fost
6 comentarii
 19:05 
Impact violent pe DN 1: Cinci raniti, patru masini avariate si trafic blocat mai bine de o ora si jumatate
 19:00 
UPDATE ORA 19:00: Contestatia Asociatiei Adevar si Dreptate impotriva candidaturii lui Dan Voiculescu a fost respinsa
3 comentarii
 18:55 
Solistul trupei U2, invitat sa fie editorialist la The News York Times
 18:48 
Tribunalul Bucuresti a respins contestatia Laviniei Sandru impotriva deciziei BEM
2 comentarii
 18:23 
Patriarhul Pavle, seful Bisericii Ortodoxe Sarbe ar fi demisionat
5 comentarii
 18:05 
Bestie: Fetita de opt ani internata in spital dupa ce a fost batuta cu scaunul de propriul tata
 17:52 
"Doctorul Moarte" loveste din nou (IMAGINI SOCANTE)
3 comentarii
 17:50 
Uitati-va unde am ramas intepenit! (FOTO)
2 comentarii
 17:27 
Un mic craniu face lumina asupra ciudatelor diete ale dinozaurilor
 17:12 
Vasile Blaga in rolul Mamei Omida: Tariceanu va avea o mare surpriza din partea PNL
 16:58 
Aproape 350.000 de romani isi sarbatoresc ziua onomastica de Sfantul Dumitru
 16:57 
Criza financiara loveste Dacia
 16:46 
Menage a trois, in varianta indiana: Doi frati impart aceeasi nevasta
1 comentariu
 16:45 
Fitch: Majorarea salariilor profesorilor va destabiliza economia
3 comentarii
 16:28 
Doua medicamente folosite si in Romania au cauzat 152 decese in SUA
5 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Enigme neelucidate (3141 afisari)
 Romania beton (2269 afisari)
 Rechizitoriul lui Taubman (1711 afisari)
 Basarabean miliardar (1486 afisari)
 Liderul Hezbollah otravit si salvat (1239 afisari)
 Rusia va plati cu cateva razboaie recastigarea statutului de mare putere, sustine cunoscuta clarvazatoare Maria Duval (2149 afisari)
 "Doctorul Moarte" loveste din nou (IMAGINI SOCANTE) (2073 afisari)
 Raport Jane's: Armata rusă, neputincioasă in fața unui inamic mai numeros și mai bine pregătit decat Georgia  (1600 afisari)
 Menage a trois, in varianta indiana: Doi frati impart aceeasi nevasta (1581 afisari)
 Plecati pe drumul catre nunta au ajuns la Cer: O tanara insarcinata, fetita ei de patru ani si alte doua rude si-au gasit sfarsitul sub rotile unui camion (1577 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02643 sec.