Zborurile de pe aeroportul International Aurel Vlaicu (Baneasa), ce va fi inchis pentru renovari, se vor muta timp de doua saptamani pe Aeroportul Henri Coanda. Nervii bucurestenilor vor fi pusi la grea incercare pentru ca traficul infernal din Capitala si lucrarile la pasajul Baneasa vor fi principalele obstacole pe care acestia vor trebui sa le treaca, in drum spre aeroport. Aeroportul Baneasa se va inchide in perioada 29 septembrie -12 octombrie, pentru a se finaliza lucrarile la pista de aterizare a avioanelor. "In medie, vor fi aproximativ 20 de curse pe zi. Cum un avion charter are circa 100 de locuri, in varianta pesimista in care s-ar ocupa doar 50% din locuri, zilnic 1.000 de persoane vor trebui sa ajunga pe DN1 in Otopeni", a declarat directorul aeroportului din Baneasa, Stefan Mladin. Conducerea Aeroportului Henri Coanda este pregatita sa preia cursele de pe Baneasa. Cel mai mult vor avea de suferit pasagerii, care vor trebui sa faca fata traficului infernal de pe DN1. Lucrarile la pasajul de la Baneasa, unde zilnic se formeaza ambuteiaje, dar si traficul intens din Capitala pot prelungi cu ore bune drumul catre aeroport. In plus, cursele care vor fi mutate de pe Baneasa pe Otopeni vor avea culoar de zbor ori dimineata foarte devreme, ori seara foarte tarziu, pentru a nu afecta cursele regulate de pe Otopeni. Cu toate acestea, exista si o veste buna. Reprezentantii companiilor low-cost care opereaza pe Aeroportul Baneasa au declarat ca nu vor scumpi biletele de avion, desi taxele pe care le vor plati pe aeroportul din Otopeni sunt mai mari.