Ziua Logo
  Nr. 4312 de sambata, 16 august 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Razboi in Caucaz
ONU: Solicitarile Rusiei intarzie proiectul de rezolutie privind Georgia
 16 august, 09:06 
Negocierile cu privire la o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU care sa solicite o incetare a focului in conflictul ruso-georgian se aflau in dificultate vineri din cauza unor cerinte rusesti, potrivit unor surse diplomatice, care si-au exprimat insa speranta ca un vot al Consiliului de Securitate ar putea avea loc in acest week-end, transmite Agerpres.
"La modul ideal, ne-ar placea sa avem un vot in acest week-end", a declarat pentru France Presse, sub rezerva anonimatului, un diplomat occidental apropiat de negocierile la care participa diplomati europeni, americani si rusi. "Insa vom negocia atat timp cat este nevoie. Nu vom prezenta un text impotriva caruia stim ca rusi isi vor exercita dreptul de veto. Ceea ce nu inseamna insa ca le vom oferi tot ce-si doresc. Negocierile vor fi foarte dificile", a subliniat el.
Joi, ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, s-a declarat optimist asupra aprobarii rapide a unui proiect de rezolutie care sa oficializeze acordul de incetare a focului intre Moscova si Tbilisi, negociat de presedintele francez Nicolas Sarkozy. Acest plan de pace prevede retragerea fortelor georgiene si a celor ruse pe pozitiile initiale, de dinainte de debutul conflictului din Osetia de Sud, la 8 august.
Dar, potrivit, unor diplomati, rusii au insistat vineri pentru ca proiectul de rezolutie sa nu contina nicio referire cu privire la respectarea integritatii teritoriale a Georgiei. Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ar putea incepe duminica noi consultari in legatura cu acest proiect, scrie AFP, citand surse diplomatice
Z.O.  
Alte articole
  A doua Cecenie    (Eveniment, 2008-08-12)
  Georgia si Rusia, din nou la cutite    (Externe, 2008-04-25)
  Rusia sta cu ochii pe debandada din Georgia    (Externe, 2007-11-07)
  Rusia si China s-au pronuntat pentru un raspuns "convingator" din partea Consiliului de Securitate la testele nucleare nord-coreene    (2009-06-02 15:39)
  Ambasadorul american la ONU acuză Moscova că impiedică retragerea georgiană    (2008-08-09 20:46)
  Rusia considera "ilegala" misiunea UE in Kosovo    (2008-02-29 11:31)
  ULTIMA ORA: Rusia cere reunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU    (2008-02-16 17:12)
  Rusia si-a retras trupele din Georgia    (2007-11-15 15:51)
A r h i v a
Stirile zilei 2008-08-16
 21:25 
O fetita de sase ani s-a inecat dupa ce tatal a lasat-o singura doar doua minute, ca sa ii faca poze  2008-08-17
4 comentarii
 20:55 
Praga, august 1968: Fluturasi in limba romana aruncati de rusi in Praga  2008-08-17
5 comentarii
 20:24 
"Primavara de la Praga" se repeta dupa 40 de ani  2008-08-17
35 comentarii
 20:09 
Fiul vicepresedintelui PD-L Cezar Preda, acuzat ca a lovit un taxi si un politist  2008-08-17
4 comentarii
 19:33 
Cancelarul german spune ca Georgia se afla pe drumul aderarii in NATO  2008-08-17
14 comentarii
 19:17 
Efectul Ciomu: Tribunalul Bucuresti acuza personalul medical ca "a murat" penisul sectionat in timpul operatiei iar spitalul e bun de plata  2008-08-17
1 comentariu
 18:04 
Hackerii romani au adus prejudicii de 150 de milioane de dolari la nivel global  2008-08-17
2 comentarii
 17:58 
Blatisti la mare si la munte: Politia a amendat peste 1700 de calatori fara bilet in doua zile  2008-08-17
2 comentarii
 17:38 
Scriere a unei civilizatii necunoscute descoperita in pesterile din Muntii Buzaului  2008-08-17
3 comentarii
 17:31 
Rice spera ca Rusia sa isi respecte angajamentul si sa isi retraga trupele din Georgia  2008-08-17
13 comentarii
 17:08 
Un hectar de padure, mistuit de flacari in Muntii Retezat  2008-08-17
 16:33 
Iranul a anuntat ca avioanele sale militare pot zbura pana in Israel si inapoi fara sa realimenteze  2008-08-17
34 comentarii
 15:56 
Medalie de Aur pentru Romania la gimnastica  2008-08-17
 15:44 
Importanti oameni din lumea fotbalului se vor prezenta la DNA, pentru a-si consulta materialul de urmarire penala  2008-08-17
 14:39 
Sarkozy il avertizeaza pe Medvedev asupra "gravelor consecinte" legate de nerespectarea armistitiului cu Georgia  2008-08-17
30 comentarii
 14:18 
PSD doreste eliminarea imunitatii demnitarilor  2008-08-17
5 comentarii
 13:37 
Daniel Radcliffe va aparea nud in ultimul film din seria "Harry Potter"  2008-08-17
8 comentarii
 12:54 
Medalie de bronz pentru echipajul romanesc de canotaj 8 plus 1  2008-08-17
 12:48 
Ellen DeGeneris si Portia de Rossi s-au "casatorit"  2008-08-17
3 comentarii
 12:43 
Rusia ia in considerare inarmarea nucleara a flotei de la Marea Baltica  2008-08-17
4 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Executiile de la Nurnberg (2277 afisari)
 Cat de vinovat este Adrian Nastase? (1694 afisari)
 Rusia lupta murdar (1644 afisari)
 Clipe grele pentru Israel (1353 afisari)
 Polonia amenintata de Moscova pentru scut (1167 afisari)
 Scriere a unei civilizatii necunoscute descoperita in pesterile din Muntii Buzaului (3750 afisari)
 Praga, august 1968: Fluturasi in limba romana aruncati de rusi in Praga (3026 afisari)
 "Primavara de la Praga" se repeta dupa 40 de ani  (2274 afisari)
 O fetita de sase ani s-a inecat dupa ce tatal a lasat-o singura doar doua minute, ca sa ii faca poze (1893 afisari)
 Iranul a anuntat ca avioanele sale militare pot zbura pana in Israel si inapoi fara sa realimenteze (1671 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02933 sec.