Dumitru Dragomir nu va candida din partea PD-L pentru alegerile parlamentare, iar pe lista propunerilor de la Neamt nu figureaza numele presedintelui LPF, a anuntat luni liderul partidului, Emil Boc, dupa sedinta conducerii centrale a democrat-liberalilor
"Nu exista niciun fel de propunere de candidatura din partea lui Mitica Dragomir. Mitica Dragomir nu este nici membru al PD-L, nu este niciun fel de propunere si nici nu va candida din partea PD-L", a afirmat luni, dupa sedinta conducerii democrat-liberale, liderul partidului Emil Boc. Presedintele PD-L a sustinut ca refuzul candidaturii fostului deputat PRM "nu are nicio legatura cu declaratia lui Catalin Avramescu"."N-a fost nicio propunere din partea niciunei organizatii de a fi nici in listele scrise, nici in propunerile neoficiale. Probabil ca discutii interpersonale o fi avut loc. Nu sunt interzise intre membrii PD-L", a mai declarat Emil Boc. Potrivit acestuia, presedintele organizatiei Neamt, Gheorghe Stefan, nu a inaintat nicio propunere in privinta lui Dragomir. "Pe lista propunerilor de la Neamt nu figureaza Mitica Dragomir", a subliniat Boc, citat de NewsIn.
Deputatul Dumitru Dragomir a declarat joi ca a demisionat din PRM pentru a se alatura PD-L formatiune din partea careia va candida la alegerile parlamentare intr-un colegiu din Olt sau din Moldova.
Abia intrat in cursa electorala pentru PD-L, consilierul prezidential Catalin Avramescu a amenintat vineri cu retragerea daca printre candidatii democrat-liberalilor va fi si Dumitru Dragomir, care a anuntat joi ca a plecat din PRM si va candida din partea pedelistilor intr-un colegiu din Olt sau Moldova.