Prezent la teledonul organizat de Realitatea TV, in parteneriat cu Romtelecom si UNICEF, ambasadorul american Nicholas Taubman a anuntat faptul ca Guvernul Statelor Unite va acorda peste 100.000 RON drept asistenta umanitara de urgenta pentru a ajuta sinistratii romani din zonele afectate, se arata intr-un comunicat al Ambasadei SUA la Bucuresti. Suma donata reprezinta maximum permis de regulile Guvernului american pentru acordarea asistentei umanitare de urgenta. Fondurile puse la dispozitie vor fi folosite pentru achizitionarea si distribuirea de articole de urgenta, cum ar fi: paturi, apa, alimenta, adaposturi temporatre si articole de igiena personala.
In aproape 20 de ani, Guvernul SUA a lucrat cu Romania in ceea ce priveste reactia la dezastre si asistenta umanitara pentru a preveni si diminua impactul negativ al diferitelor dezastre. In tot acest timp, suma, cu care Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala- USAID a contribuit la programele de asistenta a Romaniei este de 4 milioane de dolari (destinate, in special Sistemului National de Management al Situatiilor de Criza).