Data de 12 iulie a marcat 65 de ani de la cea mai mare batalie de tancuri din istoria omenirii. Intr-o singura ofensiva in zona satului rusesc Prokhorovka, undeva langa localitatea Kursk, 400 de tancuri apartand celui de al 3-lea Reich au fost distruse de Armata Rosie. "Batalia de la Kursk", ce a tinut in total 50 de zile, a slabit armata germana, fapt ce a grabit impingerea sa in afara granitelor fostei URSS. Pentru marea batalie de la Kursk au trebuit sa treaca patru luni de pregatire pentru ca germanii sa se simta pregatiti. Au fost concentrate 200 de noi tancuri Panther, (din care doar 40 au fost disponibile la inceputul operatiunii, din cauza problemelor tehnice), 90 de tunuri de asalt Elefant si toate avioanele de atac la sol disponibile Henschel Hs 129, ca si 270 de tancuri de ultim tip Panzer VI, ultimul model de tanc Panzer IV si chiar cateva tancuri capturate T-34. In total, au fost concentrate in zona aproximativ 2.700 de tancuri si tunuri de asalt, 2.000 de avioane si peste 800.000 de oameni. Era una dintre cele mai mari concentrari de forte germane din toate timpurile. Chiar si asa, Hitler si-a exprimat indoielile cu privire la oportunitatea atacului. Data de declansare a ofensivei a fost mutata de mai multe ori. In cele din urma, pe 1 iulie, s-a dat ordinul de atac pentru patru zile mai tarziu. In ziua urmatoare, marsalul Alexandr Vasilevski a trimis atentionari comandantilor de front (N. F. Vatutin, K. K. Rokossovski si I. S. Konev) cu privire la iminenta declansarii atacului german, maresalul dand ca perioada posibila a inceperii luptelor 3 – 6 iulie. De luni de zile, sovieticii primeau informatii detaliate despre planurile ofensivei de la organizatia de spionaj Rote Kapelle (Orchestra Rosie - grup anti-hitlerist creat de chiar de Gestapo - n.red), care avea surse in administratia nazista si in ministerul aviatiei lui Hermann Gďż˝ring. Luptele preliminare au inceput pe 4 iulie 194,3 in sudul regiunii. Armata a 4-a Panzer a incercat sa cucereasca avanposturile, inainte de declansarea asaltului principal pe 5 iulie. In felul acesta, germanii au sacrificat in mod deliberat avantajul surprizei tactice specifice razboiului fulger. Pe de alta parte, pozitiile avansate sovietice erau plasate pe coamele unor mici dealuri, de unde se putea tine sub observatie intreaga zona si era putin probabil ca Armata Rosie sa fie luata in vreun fel prin surprindere.

		Maresalul rus Zhukov si generalul Nikolai Voronov, comandantul Artileriei din cadrul Armatei Rosii inspectand un tanc german capturat de tip Tiger

In dupa-amiaza aceleasi zile, escadrilele de bombardiere in picaj Stuka au deschis intr-un atac de doar 10 minute o spartura de peste 3 km in liniile defensive sovietice din flancul nordic, dupa care artileria germana a continuat largirea deschiderii. Armata a 3-a Panzer au atacat mai apoi pozitiile sovietice de la Zavidovka. in acelasi timp, Panzergrenadier-Division GroSdeutschland a atacat direct Butovo, iar Divizia a 11-a Panzer a ataca la sud de Butovo. Diviziile de blindate GroSdeutschland si a 3-a au intalnit o aparare sovietica foarte hotarata, care i-a impiedicat pe germani sa-si atinga obiectivele propuse pentru acea zi, in ciuda luptelor care s-au prelungit pana la miezul noptii. Corpul al 2-a Panzer a lansat atacuri preliminare pentru cucerirea posturilor de observatie sovietice, dar nu au putut sa infranga rezistenta aparatorilor pana cand nu au intervenit in lupta trupele special echipate cu aruncatoare de flacari, care au curatat toate avanposturile si buncarele. La ora 22:30, sovieticii au declansat bombardamente de artilerie puternice in flancurile de nord si de sud. Acest baraj, executat cu peste 3.000 de tunuri si mortiere, a folosit cam o jumate din rezervele de proiectile aprovizionate pentru intreaga operatie. Obiectivul atacului de artilerie era dezorganizarea si intarzierea atacului german. in flnacul de nord, artileria sovietica a bombardat amplasamentele artileriei germane, reusind sa distruga 50 dintre cele 100 de baterii pe care le-a vizat. Ca urmare, artileria germana a avut o contributie mult diminuata in prima zi a atacului. Unitatile germane au atact neconvingator in ziua de 5 iulie, in principal din cauza dezorganizarii. in sud, artileria sovietica a ales ca tinta principala zonele de concentrare ale infanteriei si tancurilor ianamice. Desi au reusit sa intarzie atacul germanilor, bombardamentele de artilerie le-a provocat pierderi relativ putine. Batalia decisiva

		T-34, tancul sovietic care a facut istorie in timpul celui de al doilea razboi mondial

Batalia a inceput cu adevarat pe 5 iulie 1943 in flancul nordic. Sovieticii, care cunosteau in acel moment si ora exacta la care avea sa se declanseze atacul principal, au organizat un atac masiv al avioanelor sovietice impotriva bazelor aeriene din zona ale Luftwaffe, aplicand tactica germana a distrugerii sprijinului aerian al inamicului in primele ore ale atacului. Orele care au urmat au reprezentat una dintre cele mai mari batalii aeriane ale celui de-al doilea razboi mondial, la sfarsitul careia nicuna dintre parti nu a reusit sa castige superioritatea aeriana in zona campului de lupta. Armata a 9-a germana de pe flancul nordic nu reusise sa-si atinga obiectivele propuse pe 5 iulie datorita faptului ca sovieticii anticipasera corect actiunile inamicului si se pregatisera in consecinta. Atacand pe un front de 45 km latime, germanii s-au trezit prinsi in capcana unor campuri minate, pe care nu le-au putut strabate decat dupa interventia trupelor de deminare, care, la randul lor, au devenit tintele artileriei sovietice. Desi germanii au folosit vehicule de deminare telecomandate Goliath si Borgward, rezultatul actiunii acestora a fost modest. Chiar si cand vehiculele reuseau sa indeparteze minele, ele nu dispuneau de sisteme care sa marcheze poteca deminata pentru deplasarea tancurilor. Campurile minate erau impanzite de mici locasuri de tragere individuale si baterii de artilerie de camp, care vanau genistii germani in timp ce acestia incercau sa demineze manual un drum pentru deplasarea tancurilor. Datorita tuturor acestor masuri defensive, inaintarea germana a fost mult ingreunata, iar pierderile suferite de ei au fost fosrte ridicate. In sud, Frontul Voronej s-a descurcat mai putin bine decat camarazii lor din nord. in sud actionau Armata a 4-a Panzer, Corpul al 52-lea de armata german, Corpul al 48-lea Panzer si Corpul al 2-lea SS Panzer. Corpul al 2-lea Panzer a atacat pe un front ingust doua regimente de puscasi sovietici. Tancurile Armatei a 4-a Panzer de sub comanda lui Hermann Hoth si-au deschis drumul prin liniile sovietice si, pana pe data de 6 iulie, avansasera cam 15 km fata de pozitiile de start. Din nou s-a dovedit ca planificarea sovietica a jucat un rol important, numai ca in acest caz unul negativ. in sud, sovieticii nu au reusit sa intuiasca care erau sectoarele de atac germane. Acest fapt i-a obligat sa-si imprastie fortele de aparare mult mai mult. De exemplu, trei din patru armate ale Frontului Voronej aveau 10 tunuri/km de front, ceea ce contrasta cu distributia corespunzatoare a Frontului Central, care avea o densitate de doua ori mai mare in sectoarele active. in plus, Frontul Voronej a hotarat sa-si distribuie mult mai uniform efectivele, zona tactica avand mai putini oameni, iar cea din spatele frontului mai multe trupe de rezerva, comparativ cu Frontul Central. De asemenea, Frontul Voronej era mai putin puternic pe ansamblu decat Frontul Central, dar trebuia sa faca fata unor forte germane mult mai puternice. Fortele germane au progresat neincetat impotriva aparatorilor sovietici, dar, ca si in nord, latimea frontului de atac si adancimea de penetrare au avut tendinta sa scada continuu pe durata intregului atac. Tendinta nu a fost atat de abrupta ca in nord insa. Daca la inceput germanii au atacat pe un frontul lat de 30 km pe 5 iulie, acesta a scazut la 20 km dupa doua zile si la doar 15 km pe 9 iulie. Adancimea de penetrare a scazut de la 9 km in prima zi a atacului la 5 km pe 8 iulie si la 2-3 km in zilele urmatoare, pana cand atacul a fost anulat. In timpul luptelor, unitatile germane au fost constranse de sovietici sa atace pe fronturi din ce in ce mai restranse. Unitatile de parasutisti de Garda rezistau cu succes pe flancurile atacului german. Germanii nu au reusit sa introduca in lupta multe unitati pe frontul atacului lor foarte ingust si nici nu au avut puterea combatanta sa patrunda foarte adanc in frontul sovietic. in timp ce Corpurile aflate in atac inaintau, ele au continuat de asemenea sa lupte pentru a-si proteja flancurile amenintate in continuu de defensiva sovietica. In timp ce pe flancul nordic luptele incetasera pe 10 iulie, pe flancul sudic situatia era inca nedecisa, chiar si dupa 12 iulie. Fortele germane, istovite si cu efectivele imputinate, au reusit sa sparga primele doua inele defensive si credeau in mod gresit ca sunt pe puctul de a sparge si ultima centura de aparare a inamicului. De fapt, mai existau inca cel putin cinci zone defensive in fata lor, desi trebuie recunoscut ca acestea nu erau tot atat de puternice ca primele. La randul lor, si aparatorii sovietici erau slabiti, iar o buna parte a rezervelor lor fusesera deja trimise pe front. Totusi, rezervele Armatei Rosii care asteptau sa intre in lupta erau mai numeroase decat unitatile germane disponibile pentru sprijinirea atacului. Kursk si Stalingrad, episoade-cheie in infrangerea ofensivei germane pe frontul de est Alaturi de esecul de la Stalingrad, episodul "Kursk" este un alt moment decisiv in soarta celui de-al Doilea Razboi Mondial. Operatiunea Citadela, cunoscuta si sub denumirea de "Unternehmen Zitadelle" in limba germana, a fost catalogata drept cea mai mare batalie de blindate din istorie si totodata ultima actiune de tip blitzkrieg ("razboi fulger"- n.red) a Germaniei naziste in timpul celei de a doua conflagratii mondiale. Actiunea a fost gandita de ofiterii de rand inalt ai Wehrmacht (denumirea armatei germane intre anii 1935-1945 - n.red) ca o lovitura decisiva data trupelor sovietice, fapt ce le-ar fi permis nemtilor o contraofensiva de proportii. Beneficiind de cele mai bune informatii asupra intentiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat si disimulat cu grija mai multe inele de lucrari defensive si campuri minate si au concentrat si camuflat cu grija numeroase rezerve cu scopul declansarii unui contraatac strategic. Zidul sovietic organizat de catre maresalul Jukov s-a dovedit de netrecut de Panzerele germane cu toate ca nemtii beneficiau de armament mult mai modern la acea ora. Curand, rusii au trecut la contraatac, declansand operatiunile Kutuzov si Polkovodet, ce au marcat cedarea totala a initiativei, de catre trupele germane. Atacurile sovietice ce au urmat eliminarii fortelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului si Belgorodului pe 5 august si a Kievului pe 23 august, impingandu-i pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vara. Dupa ce redutabilele unitati de blindate germane au fost incercuite si nimicite la Kursk, cu uriase pierderi materiale (circa1500 de tancuri) si umane (sute de mii de morti) sovietici au putut inainta, fapt ce le-a conferit un avantaj serios pentru victoria finala. Compania de la Kursk ce a durat aproximativ 50 de zile (desfasurata intre 5 iulie si 23 august 1943 -n.red) a constituit unul dintre momentele-cheie ale celui de al doilea razboi mondial.

Madalin NECSUTU