Ziua Logo
  Nr. 4214 de sambata, 19 aprilie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Un roman a fost ucis si doi au fost raniti dupa ce au incercat sa escrocheze niste politisti austrieci
 19 aprilie, 12:36 
Un delincvent roman a fost ucis si doi dintre complicii sai au fost raniti si arestati de politia austriaca, in noaptea de vineri spre sambata, in apropiere de Viena, in timp ce se dadeau drept politisti, pentru a escroca adevarati politisti in civil, informeaza sambata AFP, citata de Rompres.
Trei infractori, care au prezentat legitimatii false de politie si au cerut un ''control al actelor'' ocupantilor unei masini, intr-o parcare de pe un bulevard periferic al orasului, au avut nesansa de a nimeri doi inspectori ai politiei judiciare aflati intr-o operatiune sub acoperire, a declarat pentru APA colonelul Franz Polzer, de la politia judiciara din Nieder�sterreich (cel mai mare land din Austria care inconjoara Viena, n.red).
Cei trei au incercat sa fure banii, cartile de credit si celularele agentilor. Cand acestia din urma s-au legitimat si au vrut sa-i aresteze pe cei trei, unul din ei a deschis focul. In cursul schimbului de focuri care a urmat, unul din cei trei agresori a fost ucis iar ceilalti doi au fost raniti si arestati.
De la jumatatea lunii martie, s-a constatat o recrudecenta evidenta a furturilor si agresiunilor comise de falsi politisti in zone de parcare ale bulevardului periferic, a precizat oficialul politiei judiciare.
Cei doi inspectori in civil se aflau in parcare, in timp ce mai multi colegi de-ai lor, aflati in apropiere, erau pregatiti sa intervina.
Alte articole
  Autocar romanesc cu turisti retinut in Austria    (2008-07-29 19:37)
 Afisari: 1458  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 8 Afiseaza toate comentariile  
Propun : 1) Decorarea celor doi ofiteri acoperiti (buni de decorat) de catre ofoterul acoperit   de Razvratitul
Ceva nu e in regula!   de Marius13
Ce disperare!   de paraipan
Eh..eh..eh.. Acu' orice politist austriac autentic - va risca o cotonogeala cu scuza: Sorry, credeam   de Omul cu Picioare foarte Paroase
Dupa lebade   de Budapestanul
Excelent si felicitari!   de don giovanni
Felicitari politistilor austrieci   de ARP
daca s'ar fi intimplat la noi,   de silviana
A r h i v a
Stirile zilei 2008-04-19
 19:29 
Liderii PC Cluj-Napoca au trecut la PNL  2008-04-20
1 comentariu
 19:04 
Sorin Oprescu va demisiona, luni, din PSD  2008-04-20
2 comentarii
 18:28 
Turistul Adomnitei isi prezinta luni bilantul la Educatie  2008-04-20
5 comentarii
 17:57 
Elena Basescu: Emil Boc, cel mai iubit  2008-04-20
26 comentarii
 17:17 
La Muzeul Satului, bucurestenii au primit "Florii cu bucurie"  2008-04-20
 17:16 
Geoana nu vrea Guvern cu liberalii, Boc nu face aliante cu un PNL condus de Tariceanu  2008-04-20
2 comentarii
 16:48 
  2008-04-20
 16:15 
Militarii iranieni au intrat in Afganistan  2008-04-20
2 comentarii
 15:55 
Adrian Diaconu a devenit noul campion mondial interimar WBC  2008-04-20
 14:42 
Printul William a aterizat cu elicopterul militar in gradina parintilor iubitei sale  2008-04-20
3 comentarii
 14:35 
Un politist a fost lovit de un taximetrist in cartierul Pantelimon din Bucuresti  2008-04-20
1 comentariu
 13:26 
Surpriza "picanta" din cabinetul lui Berlusconi: fotomodelul Mara Carfanga  2008-04-20
1 comentariu
 13:19 
Ludovic Orban: Vreau un Bucuresti care sa devina emblema Balcanilor  2008-04-20
15 comentarii
 13:18 
Cea mai sexy barmanita din SUA  2008-04-20
7 comentarii
 13:01 
Un nou caz "Mailat" inflameaza opinia publica din Italia  2008-04-20
4 comentarii
 12:42 
  2008-04-20
7 comentarii
 12:41 
Papa Benedict al XVI-lea va vizita Ground Zero si va tine o mesa la Yankee Stadium  2008-04-20
8 comentarii
 12:05 
Emil Constantinescu: Traian Basescu, o persoana rudimentara, fara competente in aprecierea mediului academic  2008-04-20
28 comentarii
 11:48 
Sandra Bullock accidentata de o batrana in stare crunta de ebrietate  2008-04-20
1 comentariu
 11:19 
New York Times: Analisti militari americani au fost influentati de Pentagon  2008-04-20
1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Statul Kosovo s-a nascut mort (2848 afisari)
 Cartierele mortii albe (2396 afisari)
 Guvernele Basescu (2100 afisari)
 Misteriosul numar doi (1864 afisari)
 Kosovo si Ardealul (1700 afisari)
 Surpriza "picanta" din cabinetul lui Berlusconi: fotomodelul Mara Carfanga (4084 afisari)
 Cea mai sexy barmanita din SUA (3259 afisari)
 Ziarul care l-a "casatorit" pe Putin cu o fosta gimnasta a fost inchis (2243 afisari)
 Elena Basescu: Emil Boc, cel mai iubit (2099 afisari)
 Militarii iranieni au intrat in Afganistan (1910 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01669 sec.