Ziua Logo
  Nr. 4146 de joi, 31 ianuarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Specialistii europeni sunt ingrijorati de modificarea suferita de unele virusuri gripale, rezistente la antivirale
Gripa se extinde
-- Medicii recomanda vaccinarea antigripala si izolarea persoanelor bolnave
 31 ianuarie, 14:37 
Gripa se extinde in Romania. Potrivit Ministerului Sanatatii, raportarile primite de la Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor Transmisibile si de la Centrul National de Gripa din cadrul INCDMI "Cantacuzino", arata ca au fost confirmate 80 de cazuri, toate de tipul Solomon Island. In plus, in mai multe judete, s-a luat masura restrictionarii accesului vizitatorilor in sectiile cu risc crescut de imbolnavire din spitale. Specialistii recomanda vaccinarea antigripala, evitarea locurilor aglomerate si sfatuiesc populatia sa nu intre in contact cu persoanele bolnave. In ceea ce priveste infectiile respiratorii pentru ultima saptamana, numarul total a crescut cu peste 20% fata de saptamana precedenta, dar comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, numarul a scazut cu peste 20%, iar autoritatile sanitare declara ca valorile sunt sub cele maxime asteptate. Gripa face ravagii si in Europa. Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor avertizeaza in legatura cu modificarile pe care le-au suferit unele virusuri gripale care circula in tarile europene, in aceasta iarna. Multe dintre ele, spun specialiA�tii, au devenit rezistente la Tamiflu, cel mai cunoscut tratament pentru gripa. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 19 din cele 148 de probe studiate au fost rezistente la Tamiflu. Specialistii spun insa, ca, tulpina poate fi tratata cu alte antivirale. Centrul European pentru Prevenirea atentioneaza ca orice gripacu virus tip A poate cauza simptome severe sau chiar decese in randul populatiei vulnerabile - persoane in varsta, foarte tinere sau cu boli cronice.
Astfel, in judetele Buzau, Brasov, Cluj, Constanta, Mures, Sibiu, municipiul Bucuresti, Bacau, Botosani, Galati, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui si Vrancea evolueaza focare locale, morbiditatea crescand cu peste 20% fata de media a trei saptamani anterioare. In perioada 1- 30 ianuarie 2008, Institutul "Cantacuzino" a confirmat in laborator 80 cazuri de gripa. In Capitala au fost confirmate 32 de cazuri, Iasi - 23, Constanta - 13 cazuri, Brasov - 3 cazuri, Buzau, Galati cate doua cazuri, Cluj, Sibiu, Suceava, Vrancea, Mures cate un caz. Totodata, pana in acest moment, toate tulpinile de virus gripal confirmate au fost de tipul A/H1N1, asemanatoare cu tulpina A/Solomon Islands/03/06 (H1N1), aprox. 70% din tulpini fiind izolate la grupa de varsta 15-64 ani. In ultima saptamana, s-au inregistrat 115 cazuri cu diagnostic clinic compatibil cu gripa, din care au fost internate 70 de cazuri. Astfel, in Bistrita Nasaud s-au inregistrat 19 cazuri, toate internate, la Iasi - 18 cazuri, Buzau - 16 cazuri (14 internate), Brasov - 10 cazuri (8 internate), Suceava - 11 cazuri (un caz internat), Botosani - 10 cazuri (toate internate), Vrancea - 6 cazuri, Bucuresti - 5 cazuri (toate internate), Hunedoara - 5 cazuri (un internat),Tulcea - 3 cazuri (toate internate),Neamt - 3 cazuri, Constanta, Dolj, Galati si Mehedinti - cate 2 cazuri (internate); Sibiu - un caz (internat). Din fericire, pana in acest moment, nu s-a inregistrat nici un deces.
Cazuri izolate
Pe de alta parte, in ceea ce priveste evolutia infectiilor acute ale cailor respiratorii si pneumonii, au fost inregistrate aproximativ 22.000 de cazuri de pneumonii dintre care 4.088 au fost internate. De asemenea, au fost inregistrate peste 64.000 de cazuri de infectii acute ale cailor respiratorii dintre care 2.906 au fost persoane internate. Comparativ cu saptamana precedenta, numarul total de infectii respiratorii este 23,2% mai mare. In plus, in judetele Buzau, Iasi, Constanta, Vrancea, Mehedinti si Botosani s-a luat masura restrictiontrii accesului vizitatorilor in sectiile cu risc crescut de imbolnavire din spitale. Autoritatea de Sanatate Publica Arges monitorizeaza patru persoane suspecte de gripa, desi pana in prezent nu a fost confirmat nici un caz de acest gen. "Aceste cazuri nu s-au confirmat inca. Am trimis probe la Institutul "Cantacuzino" din Bucuresti si asteptam rezultatele care am inteles ca vor sosi intr-o saptamana. Pacientii se afla internati si vor ramane izolati pana cand vom afla daca intr-adevar se confirma ca acestia au gripa", a declarat sefa Autoritatii de Sanatate Publica Arges, Rocsana Marinescu, citat de NewsIn. La randul lui, directorul adjunct al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Bistrita-Nasaud, Doina Petri, a declarat ca este exclusa aparitia unei epidemii de gripa in judet, chiar daca in ultima saptamana au fost diagnosticate 19 astfel de cazuri.
Petri spune ca toate aceste cazuri au fost diagnosticate doar clinic, motiv pentru care nu crede ca se va ajunge la o epidemie. Judetul Bistrita-Nasaud a fost ocolit de gripa in ultimii doi ani. Cei mai multi bolnavi de gripa au fost diagnosticati in municipiul Bistrita (6 cazuri) si in orasul Nasaud (3 cazuri). Restul cazurilor au aparut in mediul rural, la persoane care nu au fost vaccinate. In ceea ce priveste virozele respiratorii, aproape 1.600 de bistriteni s-au prezentat la medic, in ultima saptamana, cu simptome specifice, iar alte 206 persoane au fost diagnosticate cu pneumonie. Dintre bolnavi, 34 au avut nevoie de internare in spital.
Orice gripa cu virus tip A poate cauza simptome severe sau chiar decese in randul persoanelor vulnerabile
Unele din virusurile gripale AH1N1 care circula in tarile europene, in aceasta iarna, sunt rezistente la antiviralul oseltamivir (cunoscut sub marca Tamiflu), 19 astfel de cazuri fiind descoperite pana acum, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu, informeaza Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor.
"Rezultatele preliminare ale unui studiu referitor la sensibilitatea la antivirale a virusurilor gripale circulante din unele tari europene au aratat ca unele din virusurile A(H1/N1) aflate in circulatie in aceasta iarna sunt rezistente la antiviralul oseltamivir (cunoscut ca marca Tamiflu). Pana acum, in lunile noiembrie si decembrie, a fost izolat virusul A(H1/N1) din 148 de probe, din zece tari europene, probe testate in cadrul retelei europene VIRGIL. Din cele 148 de probe, 19 (13%) au fost rezistente la oseltamivir", precizeaza Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor. Din totalul probelor rezistente, 12 au venit din Norvegia (dintr-un total de 16 probe recoltate in aceasta tara). Avand in vedere indiciile initiale despre nivelul ridicat de rezistenta la oseltamivir a virusurilor circulante A(H1/N1) in Norvegia, autoritatile nationale au notificat partenerii europeni si OMS( Organizatia Mondiala a Sanatatii) despre aceasta situatie. Expertii Centrului European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor, cei ai Comisiei Europene si ai OMS evalueaza in acest moment importanta datelor provenite din reteaua VIRGIL. O evaluare intermediara, bazata pe informatiile limitate care sunt disponibile in acest moment, va fi publicata in zilele urmatoare, potrivit site-ul ECDC. In aceasta faza este imposibil de afirmat ce nivel de rezistenta au virusurile gripale din Europa. Totusi, din datele disponibile, ponderea virusurilor ce prezinta rezistenta la oseltamivir pare sa fie semnificativa, dar nu atat de ridicata, asa cum este situatia din Norvegia. Persoanele infectate cu tulpina AH1N1 rezistenta la oseltamivir nu prezinta simptome mai puternice decat cele infectate cu tulpina normala a gripei sezoniere. Specialistii atentioneaza ca orice gripa cu virus tip A poate cauza simptome severe sau chiar decese in populatia vulnerabila (persoane in varsta, persoane foarte tinere sau persoane cu boli cronice).
Din totalul celor 19 probe rezistente la oseltamivir, una provine din Danemarca, patru din Franta, 12 Norvegia si doua din Anglia.
Autoritatile mondiale atrag atentia ca "aceasta este o descoperire importanta, dar care nu poate fi inca judecata in aceasta faza, pana cand nu apar alte informatii suplimentare si pana nu au loc discutii si analize". Acest proces este in desfasurare, sub coordonarea ECDC si OMS. Cifrele vor fi updatate pe masura ce se vor testa mai multe probe din mai multe tari europene. Tulpina rezistenta la oseltamivir ramane sensibila la alte antivirale, zanamivir si amantadina.
Exista un risc real sa se creeze o confuzie intre acesti virusi cu cei de gripa aviara in randul populatiilor in mare parte din cauza denumirii, H1N1 este una din tulpinile de gripa umana si H5N1 este virusul bine cunoscut al gripei aviare. In ciuda temerilor legate de aceasta imunitate, expertii ECDC au concis ca pe viitor sunt sanse sa invinga acesta tulpina a virusului gripal.
Oana ROTARU / Robert MIRCEA  
Alte articole
  O Romanie insolita la Caen    (Cultura, 2008-05-13)
  Romania pregatita pentru gripa    (Social, 2007-09-25)
  Ucraina doreste sa inchida granita cu Romania din cauza gripei    (2009-11-02 12:00)
  Criza a facut din Europa cea mai bogata regiune din lume    (2009-09-16 16:09)
  Comisia Europeanã se aºteaptã ca gripa porcinã sã provoace decese in Europa    (2009-04-30 09:48)
  Noi cazuri de gripa porcina in Europa si America Centrala    (2009-04-29 12:01)
  Gripa se extinde: multe spitale din tara au intrat in carantina    (2008-01-25 16:21)
 Afisari: 356  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
Stirile zilei 2008-01-31
 20:04 
O noua lege pare solutia pentru depasirea impasului legislativ provocat de decizia Curtii Constitionale
3 comentarii
 19:02 
Pana de internet in sapte tari musulmane, plus India
 18:59 
Curtea Constitutionala conduce Romania
 18:49 
Donald Trump dat in judecata pentru patru miliarde de dolari
 18:48 
Fitch ne trece de la ''stabil'' la ''negativ''
1 comentariu
 18:39 
Salomon si Rossignol se muta in Romania
 18:33 
Ucraina pregateste inaugurarea Canalului Bastroe
3 comentarii
 18:29 
Stramosul omului cu ochi albastri a trait la malul Marii Negre
10 comentarii
 18:28 
Operatiunea "camuflarea securistilor"
5 comentarii
 17:54 
ULTIMA ORA: Nicolae Mailat nu a violat-o pe italianca Giovanna Reggiani
1 comentariu
 17:38 
Retea de spargatori de bancomate, anihilata
 17:12 
Rusia isi regrupeaza fortele armate la granita cu Polonia
2 comentarii
 17:03 
Un om de afaceri a castigat premiul cel mare la Loto
4 comentarii
 17:01 
Copii cercetati penal pentru ca au fumat intr-o casa parasita
 16:47 
Nokia, sursa disensiunilor dintre sindicalistii germani si cei finlandezi
 16:43 
Cronica de film: Razboiul lui Charlie Wilson (Charlie Wilson's War)
2 comentarii
 16:39 
Legea de functionare a CNSAS, declarata neconstitutionala
2 comentarii
 16:34 
''Prietenii romani'' trebuie sa ramana concentrati pe Nabucco
3 comentarii
 15:45 
Osama ben Laden face ordine pe strazile din Bogota
 15:38 
Inventie britanica: Loc de joaca pentru... pensionari
 Top afisari / comentarii 
 Profetiile lui Edgar Cayce (8676 afisari)
 Voodoo Vadim (4562 afisari)
 Expresia "mama si tata" interzisa in Marea Britanie (4172 afisari)
 Noua clasa politica a lui Traian Basescu (1601 afisari)
 A murit Vintila Corbul (1303 afisari)
 Stramosul omului cu ochi albastri a trait la malul Marii Negre (4159 afisari)
 Biserica Ortodoxa Romana, atacata de bisericile "surori" (2735 afisari)
 Salomon si Rossignol se muta in Romania (1896 afisari)
 Un om de afaceri a castigat premiul cel mare la Loto (1616 afisari)
 Osama ben Laden face ordine pe strazile din Bogota (1464 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01462 sec.