Rusia si Statele Unite au indemnat toate statele sa distruga rachetele nucleare cu raza medie de actiune, in cadrul unei declaratii comune a fostilor inamici din timpul Razboiului Rece publicata de Ministerul rus de Externe, transmite Reuters. Ingrijorate de faptul ca tot mai multe state, printre care Iranul si Coreea de Nord, dispun de tehnologie pentru a fabrica rachete care pot actiona pe o raza de 5.500 de kilometri, cele doua tari cer ca tratatul bilateral semnat in urma cu 20 de ani sa aiba caracter global. Intre timp, ca urmare a modului in care au evoluat actiunile din Irak si Afganistan, Statele Unite se gandesc din ce in ce mai serios sa schimbe forma fortelor sale armate si sa adopte noi strategii. "Consideram ca renuntarea la rachetele cu raza scurta si medie de actiune si eliminarea lor completa ar consolida rolul tratatului ca model in vederea consolidarii securitatii internationale", se arata in document. Declaratia referitoare la tratat a fost difuzata concomitent cu desfasurarea celei de a 62-a sesiuni a Adunarii Generale de la New York, la 25 octombrie. Rusia a insistat ca Statele Unite sa rescrie ceea ce se considera a fi Tratatul privind Fortele Nucleare cu Raza Medie (INF), prin introducerea si a altor state decat cele foste sovietice si Statele Unite. Tratatul, semnat de Mihail Gorbaciov si Ronald Reagan in decembrie 1987, a fost esential pentru controlul armelor si a dus la distrugerea a 2.692 de rachete. Declaratie comuna Declaratia comuna cere "tuturor tarilor interesate sa discute posibilitatea de a conferi un caracter general acestui regim important, prin renuntarea la rachete balistice lansate de la sol si la cele de croaziera, cu raza de actiune intre 500 si 5.500 de kilometri, care sa determine distrugerea oricaror asemenea rachete". Presedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis secretarului de Stat american, Condoleezza Rice, in cursul acestei luni, ca Rusiei i-ar fi dificil sa mentina Tratatul INF, daca acesta nu se va extinde astfel incat sa includa si alte tari. Declaratiile lui au fost sprijinite vineri de avertismentul comandantului fortelor ruse cu privire la reluarea fabricarii de rachete de catre Kremlin, in cazul in care alte state nu adera la Tratat. "Daca exista o decizie politica pentru a fabrica asemenea rachete, atunci este evident ca acestea vor fi fabricate in Rusia in viitorul apropiat, pentru ca avem tot ce ne trebuie", a declarat generalul Nikolai Solovtov. In afara inamicilor SUA (Iranul si Coreea de Nord) si alte tari (Israel, India si Pakistan) au inceput sa isi construiasca arsenale de rachete cu raza medie de actiune. Desi unele dintre ele detin arme nucleare, nici una nu este constransa de prevederile tratatului INF. Noua forma a armatei In America a inceput sa se contureze o alta dezbatere privitoare la Irak si Afganistan - o dezbatere ce ar putea avea consecinte importante pentru Occident. Ea este purtata in cadrul Pentagonului si este legata de viitoarea forma a fortelor armate ale Statelor Unite ale Americii. Avand aliante si angajamente vaste, superputerea este indreptatita sa-si doreasca un "spectru intreg" de capacitati militare, pentru a se putea ocupa cu misiuni incepand de la razboaie si terminand cu mici actiuni politienesti. Insa formula concreta a acestor dotari este din ce in ce mai controversata si s-ar putea dovedi costisitoare. Daca cea mai mare amenintare vine din partea puterilor aflate in ascensiune, cum ar fi Rusia sau China, SUA si aliatii lor vor fi nevoiti sa investeasca in nave aeriene si maritime, precum si in arme avansate pentru a face fata. Daca cea mai mare provocare este lupta impotriva militantilor si insurgentilor din intreaga lume - priviti de catre unele persoane ca o noua si diferita "a patra generatie" de razboi -, atunci ei vor avea nevoie de mai multe echipamente si de mai multe feluri de soldati care sa le foloseasca. Din nefericire pentru contribuabilii de pretutindeni, raspunsul care soseste dinspre SUA este ca o putere moderna trebuie sa fie pregatita pentru ambele provocari. A avut loc insa o miscare sesizabila dinspre tehnologie spre forta umana, comenteaza revista britanica The Economist, citata de Rompres Luptatorul viitorului

		Viitorul soldat american

Schimbarea a fost covarsitoare. "Transformarea" despre care a vorbit Donald Rumsfeld, primul ministru american al apararii din mandatul presedintelui George W. Bush, presupunea ca fortele armate sa fie reduse, iar fondurile sa fie investite in arme "inteligente", sisteme de recunoastere si sisteme informationale. Viteza, discretia, meticulozitatea si retelele urmau sa inlocuiasca masele de forta. Ideea armatei legata de "luptatorul viitorului" consta intr-un fel de cyborg, dotat cu o multitudine de echipamente electronice de-a dreptul miraculoase si cu un mic monitor pe vizorul castii, toate legate - fara fire - de senzori, arme si camarazi. Noile uniforme ar avea in interiorul lor sisteme proprii de incalzire si racire. Informatiile privitoare la conditia fizica a soldatului ar fi trimise medicilor, iar un "exoschelet" i-ar intari structura corpului. Succesul avut initial in inlaturarea talibanilor din Afganistan si a lui Saddam Hussein din Irak a parut sa sprijine asemenea concepte. Insa haosul ce s-a iscat apoi in Irak si nivelul din ce in ce mai mare al violentei din Afganistan au aratat faptul ca SUA se pricep la a distruge tintele, dar nu se pricep la a construi state. Forta armata nu este de mare folos, fiind de multe ori contra-productiva, atunci cand inamicul se amesteca in mod deliberat printre civili. Robert Gates, succesorul lui Rumsfeld, prezideaza asupra unui fel de contra-revolutie. Trucurile tehnologice nu sunt abandonate, insa armata va primi o parte mai mare din bugetul pentru aparare si se apreciaza ca va recruta mai multi soldati. Tocmai deoarece America este atat de puternica impotriva armatelor conventionale, Gates se asteapta ca inamicii sai sa se bazeze pe un razboi asimetric. Cu alte cuvinte, SUA trebuie sa se astepte sa poarte razboaie prelungite, enervante, impotriva miscarilor insurgente - razboaie ce nu ofera victorii clar definite si prezinta riscul de a suferi umilinte. Un nou manual despre luptele anti-insurgente, al carui co-autor este persoana care conduce razboiul din Irak, generalul David Petraeus, modifica notiunea ca SUA "nu se ocupa cu construirea de natiuni". Lupta impotriva insurgentelor, se afirma in manual, este de fapt "munca sociala inarmata". Necesita mai multa inteligenta decat muschi, mai multa rabdare decat agresivitate. Soldatul-model ar trebui sa fie mai putin apropiat de Terminator-ul din science-fiction si mai intelectual, avand suficiente cunostinte de istorie si antropologie. Abordarea indirecta

		Insurgenti afgani

In general, indreptarea dinspre tehnologie catre puterea umana este binevenita. Unii sceptici vor argumenta ca principala prioritate fata de viitor a SUA ar trebui sa fie evitarea conflictelor armate de mica anvergura. Chiar daca aceasta abordare ar fi fost inteleapta, istoria sugereaza faptul ca este putin probabil ca acest lucru sa fie posibil: soldatii americani au continuat sa se implice in conflicte straine. Din aceasta perspectiva, pot aparea doua indoieli. Prima este legata de Pentagon - este el indreptatit sa se concentreze asupra crearii mai multor brigazi de lupta? Avand in vedere ca unitatile americane servesc 15 luni pe campul de lupta si un an acasa (in cel mai bun caz), este de inteles faptul ca armata doreste mai multi soldati, pentru a usura povara celor din prima linie. Insa marile armate au descoperit de multe ori ca este dificil sa se lupte cu gherilele din locatii indepartate - cum a fost cazul francezilor din Algeria, al rusilor din Afganistan si, nu in ultimul rand, al americanilor in Vietnam. Politicile post-coloniale, ingrijorarea privind drepturile omului, raspandirea rapida a stirilor - toate aceste aspecte (pozitive) sporesc dificultatile de care se lovesc ocupantii. Astfel, ar fi indicat ca SUA sa ia o oarecare distanta si sa actioneze prin intermediul aliatilor locali. In "razboiul impotriva terorii", cei mai importanti suspecti din Al Qaida au fost capturati pentru SUA de catre aliatii locali. Intarirea fortelor locale reprezinta cea mai buna cale de a salva Irakul si Afganistanul, putand contribui si la evitarea necesitatii unor viitoare interventii. Pentagonul vorbeste in momentul de fata despre crearea unei "capacitati parteneriale", insa vor fi necesari pasi mai radicali - in special crearea unor noi unitati specializate pentru antrenarea aliatilor, introducerea unor soldati occidentali in fortele locale pentru a le imbunatati performantele, precum si oferirea de ajutor in ceea ce priveste reconstructia civila. Generalii regreta scindarea armatei, insa deja supravegheaza o multitudine de unitati speciale. Al doilea motiv de ingrijorare fata de schimbarea orientarii - dinspre distrugere spre construire - este legat de pericolul unor esecuri. Este cu siguranta benefica investirea mai multor bani in forta umana, in detrimentul unor proiecte futuriste. Posibilitatea unui razboi cu Rusia sau China este indepartata in momentul de fata; riscul unei infrangeri in Irak si in Afganistan este acut. Insa interventia in alte programe de aparare trebuie sa aiba limite. Cu o valoare de 4 la suta din PIB, cheltuielile pentru aparare ale SUA sunt scazute - judecand dupa standardele istorice: in timpul razboiului in Vietnam ele constituiau 9 la suta din PIB iar in timpul razboiului coreean erau in valoare de 14 la suta din PIB. Problema este chiar mai grava in Europa: multi dintre aliatii SUA cheltuiesc mai putin decat cele 2 procente minime stabilite de NATO. Daca Occidentul doreste sa construiasca o armata a viitorul mai inteligenta, va fi nevoit sa plateasca pentru ea.

M.A.B.