Ziua Logo
  Nr. 4053 de sambata, 6 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Politic
Motiunea a picat, acuzele continua
Funar sustine ca Geoana a votat, din greseala, impotriva motiunii
 5 octombrie, 14:02 
ZIUA foto
Gheorge Funar a afirmat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca, din cauza emotiilor, Mircea Geoana a votat, din greseala, impotriva motiunii PSD. In consecinta, senatorul PRM le-a cerut social-democratilor sa verifice filmarile din timpul votului si sa decida daca nu cumva este cazul sa-si excluda din partid propriul lider. La auzul unui asemenea scenariu, presedintele social-democrat a replicat: "Funar are halucinatii". Desi episodul motiunii de cenzura a trecut, seria acuzelor continua. Deputatul PD, Ioan Oltean, a declarat ca, milioane de euro au trecut din buzunarele liberalilor in cele ale parlamentarilor care au votat impotriva motiunii.
Senatorul PRM, Gheorge Funar, a sustinut astazi la Cluj-Napoca o conferinta de presa in care a declarat ca, din cauza emotiilor, Mircea Geoana a votat din greseala impotriva propriei motiuni. "L-am vazut venind spre urne cu bilele in mainile ridicate si indreptandu-se spre cele doua urne si le avea puse gresit, urmand sa puna bila alba in urna neagra si bila neagra in urna alba", a declarat senatorul. El considera ca Geoana a votat gresit "pentru ca era cu mintea, probabil, la Guvernul aprobat in noaptea precedenta de presedintele Traian Basescu". Gheorghe Funar a precizat ca are si cativa martori care sa-i sustina afirmatiile. Acestia ar fi, potrivit politicianului , deputatul PRM, Mircea Purceld, de la Timis si senatorii PRM, Nicolae-Marian Iorga si Valentin Dinescu. Drept urmare, Funar i-a cerut PSD-ului sa verifice filmarile din timpul votului asupra motiunii si sa decida daca e cazul sa-l excluda pe Geoana din partid sau ca acesta sa se autosuspende. Senatorul PRM considera ca, cinstit ar fi ca liderul social-democrat "sa se autoexcluda".
Mircea Geoana nu a intarziat sa dea replica la acuzele lansate de parlamentarul PRM, declarand ca Gheorghe Funar "are halucinatii". "Sa se duca la doctor sa se caute", a spus Geoana, adaugand ca nu are alte comentarii "la asemenea aberatii".
Ioan Oltean, PD: Esecul motiunii a costat buzunarele liberale milioane de euro
Ioan Oltean, deputat PD
Deputatul PD, Ioan Oltean, a prezentat si el in aceasta dimineata cu o serie de scenarii legate de sfarsitul nefericit al motiunii. El a declarat, la Bistrita, ca "milioane de euro au trecut din buzunarele liberalilor in cele ale parlamentarilor care au votat impotriva motiunii. S-a dovedit ca interesele personale ale celor care se afla in opozitie sunt mari, fiindca e explicabil votul liberalilor si al UDMR, deci nu comentez sub nici o forma votul parlamentarilor PNL si UDMR fiindca mi se pare un vot firesc. Mi se pare insa nefiresc si nejustificat votul celorlalti parlamentari apartinand opozitiei, un vot care a fost influentat de motivele pe care le-am enumerat". Solicitat sa prezinte dovezi, deputatul PD a spus ca "E foarte greu sa dovedesti". Singura dovada ar fi, potrivit lui Oltean,"recunoasterea celor care au primit, ceea ce e aproape imposibil". Deasemenea, el a refuzat sa precizeze sumele exacte pe care le-ar fi primit parlamentarii care au voat impotriva motiunii, argumentand ca "nu ma hazardez". "Daca vreti sa faceti o cercetare pe tema aceasta, puteti, eu nu am nici timpul si nici priceperea necesara. Va spun insa la modul foarte sigur ca, in acest demers politic, s-au folosit bani pentru cumpararea de voturi. Mai mult nu am nici interes, nici motivatie sa va spun", a explicat vicepresedintele PD.
Ioan Oltean nu a vrut sa se hazardeze nici in a-l acuza pe Ion Iliescu ca ar fi primit bani de la liberali. "Eu nu m-am referit la Ion Iliescu ca ar fi fost cumparat de PNL. El e calat pe o anumita atitudine si nu trebuie sa fie cumparat. Daca va imaginati ca fac parte din organe de cercetare penala, va inselati, v-am spus opinia mea".
Printre cei suspectati de Oltean ca ar fi putut primit bani pentru a vota impotriva motiunii se numara si cei doi membrii PD exclusi din partid cu o zi in urma. "Pentru mine este o mare supriza Liviu Nistoran, un membru vechi al partidului. Este absolut de neinteles modul in care el s-a comportat. Eu stiu ca el este un om de afaceri potent si nu cred ca a avut nevoie de bani, dar in viata asta e posibil orice".
Alina OLTEANU  
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Verificati titlul, dezinformare crasa!   de Baba Ali
A r h i v a
Stirile zilei 2007-10-06
 16:35 
Basescu acuza Guvernul de abuz de putere  2007-10-05
3 comentarii
 15:58 
I-au fost extirpati sanii dintr-o eroare medicala  2007-10-05
 15:45 
Gandaci de 11.000 de dolari bucata  2007-10-05
 13:22 
Daily Mail: Romanii comit 85% din furturile din bancomate  2007-10-05
1 comentariu
 13:09 
SUA continua programul inchisorilor secrete  2007-10-05
 Top afisari / comentarii 
 Globalizarea este inevitabila (3244 afisari)
 Confesiunea unui terorist comunist (2515 afisari)
 Siamezii Basescu-Geoana si clonele PD-PSD (2464 afisari)
 Ahmadinejad spune lucruri trasnite (2403 afisari)
 Sah. Nu mat (2050 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00841 sec.