Ziua Logo
  Nr. 4049 de marti, 2 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de pranz
Basescu propune guvern PNL-PD-PLD, cu premier democrat
Liberalii nu dau capul lui Tariceanu pe o intrare efemera la guvernare
 28 septembrie, 16:39 
Crin Antonescu, vicepresedinte PNL
Propunerea lui Basescu de formare a unui guvern PNL-PD-PLD, fara Tariceanu, este "nerusinata" si liberalii nu vor accepta o astfel de formula sau o conditionare legata de conducerea legitima a partidului lor, a declarat, astazi, vicepresedintele PNL, Norica Nicolai. "Propunerea lui Basescu nu este doar lipsita de credibilitate, dar este nerusinata. Nu vom accepta un guvern cu PD si PLD si nici o conditionare legata de conducerea partidului, aleasa de congres", a comentat vicepresedintele PNL, referindu-se la faptul ca propunerea lui Basescu de formare a unui guvern fara Tariceanu este implicit o incercare de a pune sub semnul intrebarii nu doar mandatul acestuia�de premier, ci si�de presedinte al PNL. In acelasi timp, vicepresedintele Crin Antonescu a declarat ca PNL nu va intra intr-un guvern fara Calin Popescu Tariceanu, in actuala legislatura, iar propunerea lui Basescu este doar o tentativa de a crea o diversiune in interiorul partidului liberal. Intr-un interviu difuzat aseara la postul public de televiziune, presedintele Traian Basescu a negat o intelegere cu liderul PSD, Mircea Geoana, si a precizat ca, daca motiunea de cenzura va trece, va propune un guvern PNL-PD-PLD, cu premier PD.
Liberalii au comentat astazi declaratiile facute aseara de presedintele Traian Basescu, la postul public de televiziune. Daca senatorul PNL, Norica Nicolai a calificat propunerea sefului statului drept nerusinata si lipsita de credibilitate, vicepresedintele liberal, Crin Antonescu i-a oferit presedintelui si un raspuns ferm: liberalii nu vor intra intr-un guvern fara Calin Popescu Tariceanu. Si vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, a afirmat ca nu stie cat de morala ar fi refacerea Aliantei PNL-PD. "Traian Basescu este cel mai mare actor, pentru ca domnia sa minte cu maxima nonsalanta si, in acelasi timp, este credibil pentru naivi. Daca nu l-as fi cunoscut, poate ca si eu l-as fi crezut. Aceasta este esenta interventiei publice a domniei sale. In Romania totul este perfectibil, mai putin institutia prezidentiala? Toate institutiile functioneaza aproximativ, in afara de cea prezidentiala?", a declarat Hasotti, adaugand ca seful statului a incercat sa-si creeze imaginea unui "om perfect". Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat ca PNL nu mai are incredere in propunerile sefului statului, adaugand ca Traian Basescu a avut ca "principala preocupare" distrugerea Aliantei D.A. PNL-PD si a coalitiei guvernamentale.
Geoana: Basescu sa nu dea lectii despre reformarea PSD
Mircea Geoana, presedinte PSD (Lucian Curelariu, ZIUA foto)
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat astazi, ca Traian Basescu nu are dreptul sa dea lectii despre reformarea PSD si sa emita sentinte despre liderii sai si a adaugat ca propunerea presedintelui referitoare la un nou guvern PD-PNL-PLD este neconstitutionala si nedemocratica in acest moment. Mircea Geoana a criticat astazi declaratiile presedintelui Basescu din seara anterioara de la�o emisiune a TVR,�respingand atat amestecul acestuia in viata interna de partid a PSD, sentintele date in legatura cu�unii lideri�social-democrati,�cat si viziunea�sefului statului�despre un viitor guvern PD-PNL-PLD, dupa trecerea motiunii.
Geoana s-a aratat nemultumit ca seful statului intentioneaza sa propuna dupa motiune un guvern care reface Alianta DA, cand PSD este in continuare partidul cel mai important din Parlament. "De fapt aseara, presedintele Romaniei ne-a spus ca prefera inlocuirea jumatatii stricate a Aliantei, PNL care conduce astazi Guvernul, cu jumatatea putreda a Aliantei care este PD, neintelegand nici realitatea din Parlament, unde cei 4 milioane de romani care au votat PSD in 2004 si cei 30% parlamentari PSD care ii reprezinta si pe care ii reprezint, reprezinta o realitate parlamentara politica de neocolit", a spus el.
Si presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat astazi ca nu va comenta afirmatiile presedintelui Basescu la adresa sa pentru ca nu se coboara la nivelul acestuia si ca tot ce a declarat presedintele la TVR este regretabil. "Nu vreau sa reactionez. Nici un comentariu pentru ca nu ma cobor la nivelul obsesiilor si comentariilor domnului Basescu. E regretabil ce a facut domnia sa", au fost singurele cuvinte pe care le-a spus Iliescu in legatura cu afirmatiile presedintelui de la TVR, cu o seara inainte. Iliescu a mai spus ca nimic din ceea ce a spus Basescu in emisiunea respectiva nu e normal, in special referirile despre PSD. Vicepresedintele PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ca presedintele Traian Basescu, conform Constitutiei, are obligatia sa desemneze premierul, dupa adoptarea motiunii de cenzura, nu sa formeze coalitii de guvernare.
Intrebat cum se va pozitiona PSD dupa aceasta afirmatie a sefului statului, Diaconescu a raspuns: "In mod evident, va trebui sa discutam atitudinile si proiectele politice in acest moment". Intrebat de ce PSD a depus motiunea de cenzura, desi, potrivit lui Basescu, in discutia sa cu Mircea Geoana, de saptamana trecuta, i-ar fi transmis liderului PSD ceea ce a spus si in emisiunea de la postul public de televiziune, Diaconescu a raspuns ca depunerea motiunii a fost o decizie a PSD, unde Mircea Geoana a avut un vot, la fel ca fiecare. "Nu stiu continutul discutiei dintre Traian Basescu si Mircea Geoana, dar o motiune este o decizie de partid, nu este o optiune a unui conducator al unui partid sau a unui alt politician. O motiune este o decizie de partid si PSD a decis sa depuna motiunea. Nu depinde de deciziile personale, fiecare, inclusiv presedintele partidului, are un singur vot", a spus Diaconescu.
Berceanu: Un guvern PNL-PD-PLD este prima incercare care trebuie facuta
Sustinatori ai propunerii facute de presedintele Basescu sunt, fara indoiala, democratii si liberal-democratii. Senatorul PD, Radu Berceanu a declarat astazi ca o formula de guvernare PNL-PLD-PD este prima incercare ce trebuie facuta pentru un nou Executiv. "Cred ca oricum asta (PNL-PD-PLD) este prima incercare ce trebuie facuta. PD si PLD sunt cele doua parti ale Aliantei ce vor ca ea sa continue. Intre timp, o parte din PNL s-a decis sa nu mearga inainte cu acest proiect. Daca o sa doreasca sa revina, bine, daca nu, o sa se gaseasca alta solutie", a afirmat Berceanu. Si secretarul general al PD, Vasile Blaga, a declarat ca presedintele Traian Basescu este consecvent in reconfirmarea pozitiei sale, pe care a avut-o din momentul constituirii Aliantei DA, ca un guvern de centru-dreapta este solutia "buna si utila" pentru Romania. "Presedintele nu face decat sa fie consecvent cu el insusi. Nu a facut altceva decat sa reconfirme pozitia domniei sale pe care a avut-o chiar din momentul in care s-a constituit Alianta. Presedintele Traian Basescu a crezut in permanenta ca un guvern de centru-dreapta este solutia buna si utila pentru Romania", a declarat Vasile Blaga. El a aratat ca seful statului si-a exprimat credinta in refacerea Aliantei DA, dupa anuntarea scorului la referendum si mai apoi dupa intalnirea cu partidele politice din luna iulie. Liderul democrat a spus ca nu crede ca decizia excluderii PD de la guvernare a fost impartasita de "intregul PNL". "Cred ca, in continuare, foarte multi din PNL regreta ruperea de PD. Personal, ma indoiesc ca motiunea va trece. Noi, cel putin, am declarat ca o vom sustine, dar nu noi suntem problema". Presedintele PLD, Theodor Stolojan, a declarat, la randul sau ca liberal-democratii sunt deschisi pentru orice formula de guvernare, inclusiv alaturi de PNL, insa nu doreste sa faca nici un alt comentariu pana cand motiunea nu va trece. "Nu vreau sa intru in corul celor care zilele acestea fac guverne pe holuri", a afirmat Stolojan.
Traian Basescu, presedintele Romaniei
Intr-un interviu difuzat aseara la postul public de televiziune, presedintele Traian Basescu a negat o intelegere cu liderul PSD, Mircea Geoana, si a precizat ca, daca motiunea de cenzura va trece, va propune un guvern PNL-PD-PLD, cu premier PD. "Daca guvernul va cadea, voi incerca sa refac guvernarea de dreapta", a sustinut seful statului, remarcand ca, PNL si PLD ar putea sa isi "reanalizeze" pozitia unul fata de celalalt. In acest context, el a precizat ca nu l-ar mai desemna pe Tariceanu ca sef al Executivului, chiar daca s-ar reface Alianta PNL-PD.�Presedintele a subliniat insa ca va opta pentru un premier "pe care sa-l accepte toate partidele" si ca, spre deosebire de 2004, va informa toate partidele�cu privire la solutia aleasa. "Cu certitudine ca optiunea mea va fi un premier PD", a remarcat insa Basescu. El a adaugat, cu toate acestea, ca ramane�de vazut in ce masura protocolul aliantei ar permite numirea unui premier PD, dar a admis ca aceastea sunt "ganduri de presedinte" ce ar putea sa nu fie impartasite si de PNL. Pentru prima data in mandatul sau, seful statului a spus ca solutia anticipatelor nu mai este potrivita. "Este indoielnic daca mai este momentul alegerilor anticipate", a spus Basescu, explicand ca astfel s-ar rata europarlamentarele. "Niciodata", a fost raspunsul presedintelui legat de o posibila cooptare la guvernare a PSD, inainte de 2008. Principalul motiv este, in opinia presedintelui, ca " nu poti aduce la guvernare un partid instabil". El a spus ca, daca PSD se reformeaza, adica renunta la figuri ca Iliescu sau Hrebenciuc, formatiunea poate deveni un partener fezabil dupa 2008, cand va desemna un nou premier. In plus, seful statului a aratat ca un guvern PD-PSD ar fi imposibil pentru ca se amesteca stanga cu dreapta. Presedintele a mai spus ca, personal, crede intr-un guvern de centru-dreapta, sustinand ca alianta si majoritatea initiala a fost sparta artificial, din cauza "slabiciunilor" premierului Tariceanu fata de Viorel Hrebenciuc si Ion Iliescu. El a reluat criticile la adresa premierului pentru ca si-a dat mana cu PSD si PRM pentru suspendarea sefului statului si a dat afara PD de la guvernare. Basescu a subliniat ca actualul guvern este "poza fidela" a Comitetului Politic Executiv al PCR, unde "20 la suta guvernau fara sustinerea transparenta din partea Parlamentului". El i-a reprosat premierului si faptul ca nu a cautat sa isi recreeze majoritatea�de la inceputul mandatului sau nu a cooptat PSD la guvernare, pentru a asigura suportul parlamentar necesar. Sustinerea transparenta a Guvernului face parte din abc-ul democratiei, a subliniat el. "Faceti un aranjament transparent PNL - PSD. (...) Sau daca nu vreti asa, refacem Alianta PNL-PD-PLD si vedem ce mai putem aduce pentru a avea sustinere in Parlament", a conchis seful statului. "E discutabil daca trece, nu pot da pronosticuri", a spus Basescu, intrebat daca Guvernul va cadea. "Imi vad de treaba la Cotroceni", a spus�seful statului despre eventualitatea in care motiunea - pe care a admis ca nu a citit-o - trece.
REACTII LA CALD
Mihai TOADER, sef Departament Politica Interna:
"Interventia presedintelui Basescu nu limpezeste deloc apele pe scena politica-ba dimpotriva. La o analiza atenta, se observa ca interventia sa urmareste promovarea PD-ului, socotit solutia singulara in detrimentul PNL-ului, Basescu asociind actualul guvern cu o "poza fidela" a Comitetului Politic Executiv al PCR. Pe de alta parte, presedintele a confirmat, in mod indirect, ca liderul Geoana a devenit pentru Cotroceni un personaj interesant pentru moment. Seful statului i-a ridicat mingea la fileu lui Geoana, incondeindu-i pe Nastase, Iliescu si Hrebenciuc, socotiti oile negre ale partidului. Presedintele-jucator nu s-a multumit cu prerogativele constitutionale referitoare la numirea primului ministru, ci a dat si solutia unei coalitii guvernamentale PNL-PD-PLD. Varianta sa este in fapt una perversa intrucat PNL-ul are probleme insurmontabile cu democratii, iar in conditiile unui asemenea guvern, ar trebui sa cada capul lui Tariceanu. In fond, Basescu a lansat liberalilor invitatia la puci: capul lui Tariceanu in schimbul unei intrari efemere si imprevizibile la guvernare".
Dana CONERTH  
Alte articole
  Oprescu: Probabil ca Basescu mi-a dat Bucurestii in somn    (2008-05-12 17:01)
  Tariceanu se declara ingrozit de "porumbeii" care ies din gura lui Basescu    (2008-05-06 18:57)
 Afisari: 313  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Ha ha ha - s-a intaratat taratza in ei !   de ionion
Romania se indreapta cu pasi grabiti catre Populismul sud american   de bibi Ionescu
A r h i v a
Stirile zilei 2007-10-02
 19:54 
Emil Constantinescu: Basescu distruge spiritul Pietei Universitatii  2007-09-28
1 comentariu
 16:38 
Bucurestiul, somat sa-si asume responsabilitatea pentru romanii din Italia  2007-09-28
1 comentariu
 16:37 
Romania este pentru Kazahstan un Drum al Matasii  2007-09-28
2 comentarii
 16:36 
CNSAS cere arhivele fostei Militii  2007-09-28
 16:35 
Mihai Stoica a fost audiat la DNA  2007-09-28
 16:34 
Demnitarii vor avea acces la informatii clasificate  2007-09-28
 16:33 
Oprah Winfrey a castigat 260 de milioane de dolari intr-un an  2007-09-28
 Top afisari / comentarii 
 Cartea pierduta a lui Nostradamus (7325 afisari)
 Scene fierbinti cu Eva Longoria pe Internet (3391 afisari)
 Sub "Pax americana" se pregateste o tragedie (3086 afisari)
 Intoxicarea (2541 afisari)
 Scenariul Putin-Basescu (2463 afisari)
 Viziunea lui Basescu post-motiunea PSD (315 afisari)
 Pimen si Calinic ar putea primi verdicte de politie politica (277 afisari)
 Viktor Ianukovici, aproape castigator in alegerile din Ucraina (202 afisari)
 Emil Boc: PD va vota pentru motiunea de cenzura (184 afisari)
 30.000 de euro ca sa bata pe Arsenal (181 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01523 sec.