Ziua Logo
  Nr. 4011 de sambata, 18 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
PRM acuza UDMR ca incurajeaza extremismul
Consiliul Judetean Covasna, somat sa demonteze panoul cu "Tinutul Secuiesc"
 17 august, 13:37 
Seful politiei Covasna si Regionala de Drumuri Nationale vor soma Consiliul Judetean sa dea jos, in 24 de ore, panoul publicitar instalat, ieri, la granita dintre judetele Brasov si Covasna. "Sunt pasibili de amenda de la 20 la 40 de milioane, pentru nerespectarea conditiilor din autorizatie si vor fi somati ca in 24 de ore sa treaca la demontarea panoului publicitar", a declarat, pentru Realitatea TV, Serban Ghica, inginer la Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP). Seful Inspectoratului Judetean de Politie Covasna, Laurentiu Tudoran, a declarat ca, "asta e momentul adevarului, astazi, si cu aceasta ocazie s-a constatat ca nu s-au indeplinit niste conditii tehnice, din punctul lor de vedere. Reprezentantii regionalei Drumuri Nationale au facut masuratori la locul amplasarii panoului publicitar si au constatat ca nu s-a respectat distanta de 7 metri fata de asfalt, ca sistemele de prindere si fixare nu sunt corespunzatoare si ca numele proprietarului nu este trecut pe panou, asa cum prevedea autorizatia. In cazul in care Consiliul Judetean Covasna nu va demonta panoul in 24 de ore, acesta va fi dat jos de catre cei de la drumuri nationale, impreuna cu politia".
Panoul de aproape zece metri patrati cu inscriptia "Tinutul Secuiesc" a fost amplasat, ieri, la granita dintre judetele Covasna si Brasov. La eveniment au fost prezente autoritatile din Covasna, dar si cativa parlamentari, printre care si presedintele UDMR, Marko Bela. Inaugurarea panoului a fost un motiv de cearta intre deputatul PRM, Lia Olguta Vasilescu si Marko Bela.
"Mi se pare aberanta, mi se pare ca incurajeaza extremismul, mi se pare ca romanii trebuie sa isi dea seama cine incurajeaza extremismul. Domnii Basescu si Tariceanu trebuie sa se trezeasca", a protestat deputatul PRM, Lia Olguta Vasilescu.
In replica, presedintele UDMR Covasna, Albert Almos, a declarat ca, se face "prea mare galagie" in jurul unui panou publicitar, menit sa promoveze zona din punct de vedere turistic. Albert Almos a afirmat ca astfel de panouri sunt si in alte judete, in Tara Barsei, Tara Motilor ori Tara Oasului, dar valva se face doar pe seama Tinutului Secuiesc.
Forumul Civic al Romanilor din Covasna si Harghita, care reuneste 13 organizatii neguvernamentale, considera ca scopul politic al panoului cu inscriptia "Tinutul Secuiesc", amplasat la granita dintre judetele Covasna si Brasov, este acela de a marca "hotarul mult vehiculatei zone cu autonomie teritoriala etnica a asa-zisului "Tinut Secuiesc".
"Cei care l-au amplasat din nou au recurs, mizand pe naivitatea si credulitatea celorlalti, la stratagema stravezie a disimularii pe un panou-suport de genul celor folosite pentru publicitate, dar din continut, text, simbolistica si locul amplasarii scopul politic de marcare a hotarului mult vehiculatei zone cu autonomie teritoriala etnica a asa-zisului Tinut Secuiesc este evident", se arata intr-un comunicat al Forumului Civic al Romanilor din Covasna si Harghita, semnat de presedintele Ioan Solomon.
Panoul contine inscriptia "Tinutul Secuiesc" in trei limbi: romana, maghiara si engleza. Panoul este ilustrat cu o poarta traditionala secuiasca si un cuplu de tineri imbracati in costume populare. Autoritatile din Covasna au declarat ca intentioneaza sa monteze astfel de afise si la celelalte intrari in judet.
Alina OLTEANU  
A r h i v a
Stirile zilei 2007-08-18
 17:39 
Mircea Geoana: Guvernul Tariceanu trebuie sa plece  2007-08-17
2 comentarii
 17:13 
Dosarul privind tiparirea pasapoartelor, pe masa DNA si a Curtii de Conturi  2007-08-17
 17:08 
1-0 pentru Kremlin in cazul rachetei cazute in Georgia  2007-08-17
 16:13 
Tariceanu: "Ministrul Flutur mergea cu curca la raze"  2007-08-17
 13:48 
Presedintele George W. Bush va fi socru  2007-08-17
1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Arhiva comica a Securitatii (11618 afisari)
 Nicolas Sarkozy de Nagy-Bocsa, Presedintele Frantei (4609 afisari)
 S-a inventat masina de spalat rufe fara detergent (2771 afisari)
 Tariceanu trei (2548 afisari)
 Terorismul global sau globalizarea terorismului (2276 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00814 sec.