Ziua Logo
  Nr. 4011 de sambata, 18 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Tintele au fost zone locuite de o minoritate religioasa kurda
Masacru in Irak: 200 de morti in patru atentate sinucigase
 15 august, 12:56 
Un masacru a avut loc in nordul Irakului. Cel putin 200 de persoane au fost ucise, iar alte 200 au fost ranite in patru atentate cu camioane cisterna, au anuntat surse militare. Potrivit BBC, acestea sunt cele mai sangeroase atacuri comise in Irak in ultimii patru ani.
Atentatele au vizat cateva localitati de langa frontiera cu Siria, in care traiesc membrii unei vechi secte religioase, numita Yazidi. Este vorba despre o minoritate de etnie kurda care numara aproximativ 500.000 de persoane.
Credinciosii acestei secte il considera pe diavol drept capetenia ingerilor. Ei se plang ca au fost supusi frecvent discriminarilor. In urma cu patru luni, 23 de membri ai acestei comunitati au fost ucisi de agresori necunoscuti.
De data aceasta, tensiunile dintre secta Yazid si musulmanii locali au luat amploare in urma relatarilor ca o tanara apartinand sectei a fost ucisa fiindca se convertise la Islam.
Potrivit analistilor, musulmanii suniti ii percep pe membrii acestei secte religioase kurde ca fiind apostati, abandonand Islamul.
Casa Alba condamna "atacurile barbare" din Irak
Casa Alba a condamnat atentatele pe care le-a descris ca fiind "atacuri barbare asupra unor civili nevinovati".
"Vom continua sa colaboram cu guvernul irakian si cu fortele de securitate irakiene pentru stabilizarea tarii si pentru a-i invinge pe acesti criminali", se spune intr-un comunicat al Casei Albe.
Armata americana a trimis elicoptere pentru transportarea de urgenta a ranitilor la spitalele din apropiere.
Nu este exclus ca in spatele atacurilor sa fie gruparea Al-Qaeda
Profesorul Paul Rogers de la Universitatea Bradford din Marea Britanie, care analizeaza razboiul din Irak inca din 2003, de cand a inceput, afirma ca nu e exclus ca atacurile sa fi fost organizate de gruparea Al-Qaeda.
"In Statele Unite exista tendinta ca aproape orice atac sa fie atribuit Al-Qaeda, dar in acest caz e probabil adevarat. In ultimele 36 de ore au fost ucisi mai multi soldati americani si a fost atacat un pod important. De asemenea, intr-un incident separat, ministrul adjunct al petrolului a fost rapit. Oamenii tind sa devina optimisti gratie anumitor succese care se mai inregistreaza in Irak, dar in general situatia este foarte dificila. Nu sunt semne ca Statele Unite pot castiga acest razboi", spune profesorul Rogers, citat de BBC.
Trupele americane ar putea fi transferate in regiunile cu probleme de securitate
Comandantul fortelor americane din Irak va recomanda retragerea trupelor americane din anumite regiuni in care, potrivit comandantilor, securitatea s-a ameliorat, au declarat o serie de oficiali din cadrul administratiei Bush, citati de cotidianul "Los Angeles Times".
Evaluarea situatiei din Irak, efectuata de generalul David Petraeus si care va fi prezentata in septembrie, este perceputa ca fiind foarte importanta, pe fondul presiunilor exercitate asupra presedintelui american George W. Bush de a-si modifica strategia in Irak.
Potrivit editiei electronice a cotidianului, in locul reducerii efectivelor din Irak, Petraeus ar putea cere transferarea lor in alte regiuni, pentru crearea unei forte de rezerva, in cazul unei intensificari a violentelor.
"Aceasta este forma recomandarii pe care ne asteptam sa o propuna", a declarat un oficial de rang inalt din cadrul administratiei, citat de cotidian.
Potrivit "Los Angeles Times", o serie de oficiali din cadrul administratiei Bush, care s-au declarat in favoarea efectivelor actuale, spera ca recomandarile generalului Petraeus sa elimine cererile din Congresul american pentru o reducere majora a fortelor. In prezent, in Irak sunt desfasurati circa 162.000 de militari americani.
Oficiali americani au facut o vizita neasteptata la Bagdad
La inceputul acestei saptamani, secretarul american al Justitiei, Alberto Gonzales, a facut o vizita neasteptata la Bagdad. Aflat la cea de-a treia deplasare in Irak, inaltul oficial american a fost insotit de alti responsabili ai departamentului de Justitie, printre care directorul Biroului pentru alcool, tutun, arme de foc si explozibil si cel al Serviciul US Marshals.
Serviciul este o unitate formata din politisti federali insarcinati cu gasirea fugarilor si cu asigurarea securitatii in tribunale si in timpul transferului de prizonieri. Gonzales va avea o serie de intalniri cu oficialitatile irakiene si cu ambasadorul american la Bagdad.
Dana CONERTH  
A r h i v a
Stirile zilei 2007-08-18
 18:29 
Romii din Sofia se revolta impotriva bulgarilor  2007-08-15
1 comentariu
 18:06 
O eroare umana, posibila cauza a exploziei de la Oltchim  2007-08-15
 17:26 
Infiintarea unei organizatii paramilitare pune pe jar clasa politica din Ungaria  2007-08-15
 15:52 
Filarmonica din Liverpool cucereste "Second Life"  2007-08-15
 15:31 
Record de jucarii chinezesti retrase de pe piata  2007-08-15
 14:56 
Seceta a impins Republica Moldova in pragul foametei  2007-08-15
 13:57 
PSD il vrea premier pe Mircea Geoana  2007-08-15
1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Arhiva comica a Securitatii (11618 afisari)
 Nicolas Sarkozy de Nagy-Bocsa, Presedintele Frantei (4609 afisari)
 S-a inventat masina de spalat rufe fara detergent (2771 afisari)
 Tariceanu trei (2548 afisari)
 Terorismul global sau globalizarea terorismului (2276 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00719 sec.