Ziua Logo
  Nr. 3982 de luni, 16 iulie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Culoarea politica a Curtii Constitutionale
Din sapte, au ramas sase judecatori PSD
 13 iulie, 19:04 
Curtea Constitutionala (Foto: Mircea PAUN - ZIUA Foto)
In timpul mandatului de presedinte al lui Traian Basescu, Curtea Constitutionala a devenit un fel de cincea putere in stat. Date fiind ambiguitatile Constitutiei iorgovenesti, aceasta institutie a ajuns sa dea verdicte despre referendum, incalcarea legii fundamentale de catre seful statului sau cine are dreptul sa judece Dosarele revolutiei si mineriadei din 1990. Formula de constituire a Curtii Constitutionale (CC) este de cate trei judectori desemnati de Presedintie, Camera Deputatilor si Senat. Incepand de azi, culoarea politica a CC este: 6 judecatori PSD - 1 judecator PD - 1 PNL - 1 UDMR. Respectiv cu un reprezentant PSD mai putin. Trei noi judecatori: Augustin Zegrean, deputat PD, desemnat de catre seful statului, Tudorel Toader (PNL), desemnat de Camera Deputatilor, si Valentin Zoltan Puskas (UDMR), din partea Senatului, au depus, azi, la Cotroceni, in fata presedintelui Basescu, juramantul in calitate de judecatori ai Curtii Constitutionale. Tot azi a fost ales, mai exact reales, presedintele Curtii Constitutionale, in persoana aceluiasi Ioan Vida. Seful statului a tinut sa-l laude "preventiv" - respectiv inainte de scrutin - pe Vida pentru "intelepciune si echilibru".
Zegrean, Toader si Puskas au depus juramantul la Cotroceni ca judecatori ai Curtii Constitutionale
Augustin Zegrean, Tudorel Toader si Valentin Zoltan Puskas au depus, azi, la Cotroceni, in fata presedintelui Traian Basescu, juramantul in calitate de judecatori ai Curtii Constitutionale. Toti trei vor avea mandate de noua ani.
La evenimentul de la Cotroceni au participat presedintele Curtii Constitutionale Ioan Vida, presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu, deputatul Kelemen Hunor, consilieri din cadrul Administratiei prezidentiale.
Basescu: Mandatul judecatorilor CC sa substituie lipsa de claritate a unor prevederi din Constitutie
Foto: Lucian CURELARIU - ZIUA Foto
El le-a urat judecatorilor Augustin Zegrean, Tudorel Toader si Valentin Zoltan Puskas mult succes in mandatele de noua ani pentru care au depus juramantul.
Basescu le-a mai urat acestora sa le dea Dumnezeu si experienta lor intelepciune, "avand in vedere ca, in ultimul an, s-a dovedit ca aceasta institutie, Curtea Constitutionala, este chemata sa joace un rol important in mentinerea echilibrelor intre puterile statului".
"Mandatul dumneavoastra va trebui sa continue sa substituie, alaturi de ceilalti judecatori ai Curtii, lipsa de claritate a unor articole din Constitutie", a spus seful statului.
El i-a asigurat pe reprezentantii Curtii Constitutionale de tot respectul sau pentru Curte.
Basescu a amintit ca, dupa aceasta ceremonie, la Curtea Constitutionala se va petrece un eveniment foarte important: desemnarea unui nou presedinte. El a mentionat ca are certitudinea ca, la fel ca si pana in prezent, mandatul de presedinte al Curtii Constitutionale se va exercita cu intelepciune si echilibru.
"Am incredere in solutia pe care Curtea Constitutionala o va adopta astazi probabil", a adaugat Basescu.
Actualul presedinte al Curtii Constitutionale este Ioan Vida, ales in aceasta functie la 8 iunie 2004, pentru un mandat de trei ani.
Ioan Vida, reales ca presedinte al Curtii Constitutionale
Ioan Vida a fost reales, azi, in functia de presedinte al Curtii Constitutionale, pentru un nou mandat de trei ani.
Pentru functia de presedinte al Curtii Constitutionale au candidat judecatorii Ioan Vida si Ion Predescu, se arata intr-un comunicat al CC.
In urma votului secret exprimat de cei noua judecatori, Ioan Vida a fost ales cu opt voturi "pentru".
Potrivit Legii 47/1992 privind activitatea Curtii Constitutionale, presedintele institutiei este ales in termen de cinci zile de la innoirea Curtii. Innoirea Curtii a avut loc azi, cand trei judecatori - Augustin Zegrean, Tudorel Toader si Valentin Zoltan Puskas - au depus juramantul in fata presedintelui Traian Basescu.
In ultimii ani Curtea e tot mai solicitata
In timpul mandatului presedintelui Basescu, din pricina certurilor permanente dintre acesta si puterea executiva, CC a fost solicitata excesiv. Despre cel putin doi judecatori ai Curtii s-a spus ca sunt santajabili din pricina dosarelor la securitate. Amintim scandalul biletelului prim-adjunctului SRI Florin Coldea, biletel dat publicitatii de presedintele PSD Mircea Geoana si adresat, in opinia acestuia, presedintelui tarii. Astfel si-ar fi "asigurat" Traian Basescu verdictul din partea CC de neincalcare a Constitutiei in scandalul acuzatiilor de neconstitutionalitate aduse sefului statului, care au condus la referendum. Tot atunci Curtea a avut un cuvant important de spus in modificarea legii referendumului. Un alt moment fierbinte este cel recent in care CC a decis ca instantele si Parchetele militare nu mai pot cerceta civili, ceea ce a atras dupa sine tergiversarea solutionarii dosarelor Revolutiei si a Mineriadelor si, implicit, protejarea fostului presedinte Ion Iliescu, acuzat in aceste dosare.
REACTII LA CALD
Ovidiu BANCHES, redactor Politica Interna:
"Cat timp vor fi numiti judecatori la Curtea Constitutionala fara a se tine cont de faptul ca acestia au trecut politic, va exista, inevitabil, suspiciunea lipsei lor de impartialitate. Referitor la contrastul dintre solicitarea excesiva, din prezent, a CC si solicitarile discrete din timpul mandatelor lui Ion Iliescu, unul dintre motive este si modificarea Constitutiei din 2003 care a condus la atribuirea calitatii de obligativitate oricarei decizii a Cutii Constitutionale. Inainte, deciziile CC puteau fi modificate cu doua treimi din membrii Parlamentului".
A.G.  
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Vidma inca 3 anisori   de Radu Dragan
CC   de cosor ion
A r h i v a
Stirile zilei 2007-07-16
 17:21 
Liste si sanctiuni la PSD  2007-07-13
1 comentariu
 16:10 
Liza Minnelli, mireasa cu cea mai costisitoare nunta  2007-07-13
 15:33 
Giovanni Becali: Chivu mai poate ajunge la Inter doar printr-un miracol  2007-07-13
 Top afisari / comentarii 
 Hahalera de la Cotroceni si frica de lustratie (3948 afisari)
 Combinatorul Stolojan (3798 afisari)
 Periculosul Passaris ar putea evada (3283 afisari)
 Cneji si voievozi romani innobilati ungureste! (2934 afisari)
 La Sighet, Pintilie si-a descris "colaborarea" cu Securitatea (2372 afisari)
 Tonomat pentru inchiriat DVD-uri (104 afisari)
 Romania, fara marca inregistrata Dracula (95 afisari)
 Blocaj la Primaria Capitalei (87 afisari)
 Ping pong politic pe uninominal si somatii (63 afisari)
 Problema euro - transata azi la Toulouse (58 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00776 sec.