Ziua Logo
  Nr. 3974 de vineri, 6 iulie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Concurs pentru Stradivariusul la care a cantat Ion Voicu
 5 iulie, 16:36 
Vioara Stradivarius la care a cantat Ion Voicu si care a fost recuperata de statul roman de la familia acestuia, in urma cu patru luni, va fi atribuita unui tanar violonist roman, in urma unui concurs organizat in septembrie, in cadrul Festivalului "George Enescu", a anuntat astazi Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu. Conform regulamentului, la concurs se pot inscrie violonisti care au intre 25 si 35 de ani, iar castigatorul va putea sa foloseasca instrumentul timp de cinci ani. Restituirea "cu cantec" a instrumentului de catre Madalin Voicu a fost subiectul unor anchete ale ziarului ZIUA, semnate de colegul Dan Mircea Cipariu.
"Dorim sa ajutam un instrumentist tanar (...) Pentru multi tineri, vioara poate fi un efect de propulsare, de lansare", a anuntat astazi ministrul Iorgulescu, care a adaugat ca limita de varsta a candidatilor a fost stabilita intre 25 si 35 de ani.
Regulamentul concursului
Concursul va avea loc pe 7 septembrie iar repertoriul va cuprinde lucrari de Bach, Paganini, Enescu si Mozart si, la alegere, un concert pentru vioara si orchestra de Beethoven, Bartholdy, Brahms, Ceaikovski sau Sibelius.
Comisia de evaluare va fi alcatuita din violonisti de renume, membri ai juriului sectiunii vioara a concursului international "George Enescu", ce va avea loc in cadrul celei de-a a XVIII-a editii a festivalului, desfasurat intre 1 si 23 septembrie.
Castigatorului i se va incredinta vioara Stradivarius Elder Voicu pentru o perioada de cinci ani.
"Candidatului desemnat castigator i se va incredinta vioara pe baza unui contract incheiat in termen de 60 de zile lucratoare de la data semnarii procesului verbal de consemnare a rezultatului de catre membrii comisiei de concurs", a mai spus Iorgulescu.
Un astfel de concurs a fost organizat si in 1999, de Fundatia Ion Voicu. Castigator a fost declarat, la vremea respectiva, violonistul Gabriel Croitoru, insa, el nu a putut folosi instrumentul pe care rudele lui Ion Voicu l-a pastrat pana anul acesta.
Ministrul a mai precizat ca violonistul desemnat castigator va trebui sa respecte toate clauzele contractuale si de protejare a unui bun de patrimoniu.
Vioara se afla la Muzeul de Arta
Vioara Stradivarius Elder Voicu 1702 se afla in prezent la Muzeul National de Arta al Romaniei si a fost clasata in Patrimoniul cultural national mobil, la categoria tezaur. Instrumentul urmeaza sa fie asigurat de statul roman, care este proprietarul acestuia, inainte de concurs. "Facem toate demersurile si speram sa avem suport de la Banca Nationala", a declarat ministrul Iorgulescu.
Pretul de cumparare al viorii din 1956, 80.000 de franci elvetieni, va fi actualizat, iar asigurarea se va incheia in raport cu suma calculata. "Nu am luat inca decizia la ce firma va fi asigurat instrumentul, dar va fi o firma importanta."
Instrumentul a fost achizitionat de statul roman in 29 august 1956, de la firma Henry Werro, si a fost dat in folosinta violonistului Ion Voicu pe baza unui contract de comodat. Familia lui Ion Voicu a restituit statului vioara abia pe 9 martie 2007.
Detalii despre "restituirea cu cantec" aflati accesand site-ul ZIUA:
http://www.ziua.net/news.php?id=334&data=2007-03-09,
http://www.ziua.net/display.php?data=2007-01-08&id=213781,
http://www.ziua.net/display.php?data=2007-01-24&id=214687,
http://www.ziua.net/display.php?data=2007-03-03&id=216909.
REACTII LA CALD
Monica Andronescu, redactor Departament Cultura:
"Faptul ca valoroasa vioara ar putea fi repusa in circuitul artistic viu, incepand din acest an, este un cutit cu doua taisuri. Un instrument tinut intr-o vitrina isi pierde viata, se stinge, e ca o carte pe care o inchizi in spatele unui geam si n-o mai deschizi niciodata, iar povestea ei moare... Pe de alta parte, e riscant sa atribui un astfel de instrument chiar si prin concurs. Mainile violonistului trebuie sa se potriveasca cu vioara, s-o simta, altminteri, ea poate iarasi sa moara".
Cristina STEFAN  
A r h i v a
Stirile zilei 2007-07-06
 17:01 
Curtea Constitutionala a decis ca ancheta in cazul Zambaccian a fost neconstitutionala  2007-07-05
3 comentarii
 17:00 
Tariceanu, infuriat ca Bucurestii arata ca o lada de gunoi  2007-07-05
 16:50 
Romania are nevoie de 45 de ani iar Bulgaria de 100 pentru a atinge standardele occidentale  2007-07-05
 16:12 
Zwartboek / Black Book ( Lista Neagra)  2007-07-05
1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Despre principii (2631 afisari)
 Ucraina modifica granita cu Romania (2520 afisari)
 Aromanii sunt sau nu romani? (2245 afisari)
 Strategia nationala de politie politica (1994 afisari)
 Fenomene extreme la Londra (1822 afisari)
 Vaduva Neagra si Dragonul de mare pun pe jar litoralul romanesc (318 afisari)
 Autostrada accidentelor in lant (194 afisari)
 Nunta in gasca "Nevestelor disperate" (76 afisari)
 Suma record pentru o pictura de Rafael (75 afisari)
 Privatizarea Automobile Craiova ar putea fi incheiata pana la 1 septembrie (57 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00759 sec.