Ziua Logo
  Nr. 3921 de sambata, 5 mai 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Batalia pentru referendum
 25 aprilie, 16:05 
Agitatie mare la sediul de campanie al lui Traian Basescu. Presedintele suspendat si echipa care se va ocupa de campania pentru referendumul privind demiterea acestuia s-a intalnit astazi cu reprezentantii PD si PLD pentru a pune la punct o strategie comuna pentru perioada urmatoare. ''Parlamentarii care au votat nu sunt nimic altceva decat partea acelui tot de 322. Acest numar va deveni un numar rau pentru Romania", a comentat Basescu la sfarsitul intalnirii. Social-democratii se pregatesc si ei de referendum, conducerea PSD discutand cu liderii organizatiilor judetene ale partidului despre strategia pe care o vor aplica. La randul lor, liberalii se vor intalni maine pentru a stabili pozitia pe care o vor adopta la referendumul din 19 mai.
"L-am informat pe presedinte despre strategia PD de campanie si el a fost multumit", a declarat presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, dupa intalnirea cu Basescu. Presedintele PLD, Theodor Stolojan, nu a dorit sa comenteze in legatura cu aceste prime discutii oficiale ale sustinatorilor presedintelui suspendat si nici nu a precizat daca s-a stabilit un calendar al acestor intalniri. ''Am avut o intalnire cu Basescu si cu toti ceilalti sustinatori ai acestuia. Ne pregatim de campania pentru referendum'', a declarat liderul liberal-democrat, preluat de Rompres.
PLD a anuntat, la inceputul saptamanii, ca se va implica activ in campania pentru referendum a lui Traian Basescu, militand impotriva deciziei de suspendare a presedintelui. Biroul Executiv National, intrunit luni, a desemnat o echipa de campanie formata din 13 membri ai partidului: presedintele executiv Gheorghe Flutur - sef de campanie -, vicepresedintii Gabriel Sandu, Florin Popescu, Cristian Boureanu, Raluca Turcan si cei opt secretari regionali.
Tot la inceputul saptamanii, PD a anuntat ca se va implica total si va pune la dispozitia lui Traian Basescu intreaga infrastructura de care dispune, pentru sustinerea acestuia in perioada referendumului.
Dupa toate probabilitatile Traian Basescu nu va lucra numai cu democratii si cu liberal-democratii, ci si cu agentia de publicitate GMP. ''Lucrurile nu sunt in acest moment foarte clare, dar, daca se va face o campanie, Basescu va lucra cu GMP'', a declarat, pentru NewsIn, Felix Tataru, directorul general al agentiei.
PSD va respecta votul romanilor
Social-democratii au discutat si ei problemele legate de campania pentru referendum. "PSD isi propune castigarea refendumului. Fac un apel catre cetatenii care sunt iubitori de democratie sa vina la vot si sa decida daca mai doresc inca doi ani de scandal. PSD va respecta votul romanilor", a declarat Mircea Geoana la sfarsitul sedintei. Acesta a adaugat ca ''judecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa dea un raspuns clar si fara echivoc pentru a iesi din criza. Cred cu tarie ca in acest moment trebuie sa avem o lege a referendumului prin care sa se poata stabili daca romanii il mai vor pe Traian Basescu sau nu. Nu mai avem voie sa traim in aceasta ambiguitate. Un referendum indecis sau un referendum clar - aceasta este miza esentiala''.
Pe de alta parte, Mircea Geoana a nuantat pozitia bataioasa de pana acum a partidului, sustinand ca demiterea procurorului general al Romaniei si a sefului DNA, asa cum cere PRM, ar fi o greseala si ca, in opinia sa, modificarea Constitutiei ar trebui facuta abia in 2009.
Maine este randul PNL sa discute strategia partidului in legatura cu referendumul din 19 mai. Liberalii vor stabili in ce fel se vor implica in campanie si isi vor desemna reprezentantul in Biroul Electoral Central, urmand a fi discutata si problema reprezentativitatii in sectiile de votare.
Cititi pe larg in ZIUA de maine!
REACTII LA CALD
Mihai TOADER, redactor Departament Politica Interna:
''Desi Traian Basescu este presedintele tuturor romanilor, el este sustinut doar de PD si PLD in campania pentru referendumul din 19 mai. Cele doua partide si-au oferit serviciile facandu-i o vizita presedintelui suspendat la sediul de campanie din Aleea Lascar Catargiu. Pentru a indulci penibilul momentului, Traian Basescu a anuntat ca asteapta sprijinul si altor partide sau organizatii civice. Astazi, ''Basescu 5 minute'', nu a pierdut prilejul sa atace Parlamentul anuntand ca lotul ''trei-doi-doi'' este un lucru rau pentru Romania''.
Adrian ENCULESCU  
A r h i v a
Stirile zilei 2007-05-05
 16:35 
Moneda romaneasca, Rocky al finantelor  2007-04-25
 16:30 
Suprasolicitare la locul de munca? Anorexie nervoasa? O tanara de 31 ani a incetat, brusc, din viata  2007-04-25
 Top afisari / comentarii 
 Miresele mortii (8449 afisari)
 Razboi pe teritoriul Romaniei (5897 afisari)
 Ieri milionare, azi boschetare (3993 afisari)
 Coruptul anti-coruptie (3832 afisari)
 Planuri pentru Republica Moldova (3123 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00807 sec.