Ziua Logo
  Nr. 3897 de miercuri, 4 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Santo subito?
Papa si Biserica Catolica comemoreaza doi ani de la moartea lui Ioan Paul al II-lea
 2 aprilie, 15:50 
Comemorarea a doi ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, la mormantul acestuia (Foto: EPA)
Zeci de mii de credinciosi s-au reunit, astazi, la Roma pentru a asista la ceremoniile organizate pentru a comemora doi ani de la moartea lui Ioan Paul al II-lea - papa polonez venerat deja ca un sfant in tara sa - si incheierea primei etape a beatificarii sale, relateaza AFP. Calugarita franceza Marie Simon-Pierre, care a declarat ca s-a vindecat de Parkinson printr-o minune facuta prin interventia fostului suveran pontif, va fi prezenta la Roma cu aceasta ocazie. Cardinalul Jose Saraiva Martins, prefect al Congregatiei pentru sfinti, a temperat entuziasmul jurnalistilor. "Daca as fi Ioan Paul al II-lea, as vrea eu insumi o ancheta riguroasa", a declarat el.
Papa Benedict al XVI-lea va sustine la ora locala 17.30 (18.30 ora Romaniei), in Piata Sf. Petru, o slujba in memoria predecesorului sau, iar presa italiana a facut numeroase speculatii in legatura cu ce va spune: daca va decide sa il proclame pe Ioan Paul al II-lea Santo Subito (sfant imediat), asa cum doresc numerosi polonezi sau daca va urma procedura fixata de Vatican, relateaza NewsIn.
Cardinalul Jose Saraiva Martins va prelua, maine, dosarul beatificarii, de care s-a ocupat pana acum dioceza Romei, deoarece Ioan Paul al II-lea, ca toti Suveranii Pontifi, a fost episcop al acesteia.
Incheierea primei faze a procesului urmeaza sa fie marcata printr-o ceremonie prezidata de cardinalul Camillo Ruini, in Basilica Saint-Jean din Latran.
Calugarita Marie Simon-Pierre va asista la aceasta ceremonie, insotita de reprezentanti ai diocezei Aix-en-Provence, din sud-estul Frantei, de care apartine.
"Sunt vindecata, este opera Domnului, prin interventia lui Ioan Paul al II-lea", a declarat ea. "Biserica trebuie sa se pronunte si sa recunoasca faptul ca este un miracol", a adaugat ea.
Beatificarea este procesul de a trece in randul fericitilor Bisericii Catolice o persoana decedata care a respectat cu sfintenie canoanele bisericesti. Orice proces de beatificare trebuie sa includa o minune, adica o vindecare miraculoasa, inexplicabila din punct de vedere medical, atribuita de Biserica Catolica defunctului. Un al doilea miracol este necesar pentru ca Papa sa fie canonizat, adica sa devina sfant.
Presedintele polonez Leck Kaczynski si cardinalul Cracoviei Stanislaw Dziwisz, fost secretar al lui Ioan Paul al II-lea, vor asista la ceremonii. Mii de polonezi au venit, de asemenea, la Roma, increzatori ca fostul Papa va fi proclamat in curand sfant.
Papa Ioan Paul al II-lea (Foto: EPA)
Potrivit unui sondaj publicat, azi, in presa poloneza, 61% dintre polonezi vor ca Biserica sa il canonizeze imediat pe Karol Wojtyla. O asemenea posibilitatea nu este exclusa, din punctul de vedere al unor episcopi.
"Evolutia procesului depinde de Papa Benedict al XVI-lea, atat in ceea ce priveste momentul anuntarii deciziei sale, cat si in ceea ce priveste o eventuala scurtare a procedurii si hotararea canonizarii", a explicat Tadeusz Pieronek, presedintele tribunalului rogatoriu care participa la procesul de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea.
Cardinalul Ruini a dezvaluit sambata ca deciza de a initia procedura de beatificare mai devreme de cinci ani, contrar uzantelor, a fost luata la cateva zile de la moartea Papei, in timpul unui conclav cu usile inchis, organizat pentru a-i desemna succesorul.
La funeraliile lui Ioan Paul al II-lea, din 8 aprilie 2005, numeroase persoane adunate in Piata Sfantul Petru din Vatican au afisat banderole pe care scria "santo subito" (sfant imediat).
REACTII LA CALD
Valentin HOSSU-Longin, senior-editor (greco-catolic):
"Beatificarea si sanctificarea sunt doua etape absolut necesare pentru ca o personalitate a catolicilor sa intre in structurile sfintilor bisericii apostolice. In ceea ce-l priveste pe Papa Ioan Paul al II-lea, dincolo de felul in care a inteles si promovat dialogul dintre cele doua religii surori, cea catolica si cea ortodoxa, a reusit, prin prima vizita intr-o tara preponderent ortodoxa, sa demonstreze ca dialogul e nu numai necesar, ci si obligatoriu. Prin actele sale, Papa Ioan Paul al II-lea a demonstrat ca viata traita in iubirea de Cristos il poate duce pe cele mai inalte cai ale sanctificarii. Grabirea acestui proces de sanctificarea e necesara, tocmai datorita vietii si actiunilor sale in slujba Crestinatatii."
A r h i v a
Stirile zilei 2007-04-04
 16:08 
Tariceanu si-a trimis Guvernul in Parlament  2007-04-02
1 comentariu
 15:51 
Hitler, piedica in calea summitului G8  2007-04-02
 Top afisari / comentarii 
 BB, primul model anorexic al omenirii (4587 afisari)
 Guvernul a murit! Traiasca Guvernul! (3517 afisari)
 Presa straina plange dupa Macovei (3480 afisari)
 Catacombele secrete ale lui Stalin (3038 afisari)
 Rusia avertizeaza SUA pentru Iran (2551 afisari)
 Curtea Constitutionala a decis ca modificarea Legii referendumului e neconstitutionala (353 afisari)
 Crima pasionala la sediul CNN (111 afisari)
 Stanculescu si Chitac, cate 15 ani de detentie (69 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00828 sec.