Ziua Logo
  Nr. 3878 de marti, 13 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Basescu l-a eliberat pe Ungureanu, dar nu-l accepta pe Cioroianu
Atac la Basescu prin Curtea Constitutionala
 13 martie, 15:55 
Calin Popescu Tariceanu (foto: Mircea PAUN, ZIUA foto)
Premierul Calin Popescu Tariceanu a sesizat in aceasta dimineata Curtea Constitutionala, invocand refuzul lui Traian Basescu de a-l numi ca ministru de Externe pe Adrian Cioroianu, in conditiile in care ocupantul acestui post, Mihai Razvan Ungureanu, si-a depus demisia din functie inca de la mijlocul lunii trecute. Primul ministru a solicitat oficial interventia Curtii pentru a regla raportul dintre presedinte si Guvern in acest caz. In urma cu putin timp, Basescu a raspuns initiativei sefului Executivului, prin vocea purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale. Adriana Saftoiu a anuntat ca presedintele a semnat inca de ieri decretul de eliberare din functie a ministrului Mihai Razvan Ungureanu, dar ca nu a anuntat public decizia sa, pentru ca a vrut sa il anunte personal pe fostul ocupant al fotoliului de la Externe.
ULTIMA ORA
Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale a anuntat ca presedintele Basescu a semnat inca de ieri decretul de eliberare din functie a ministrului Mihai Razvan Ungureanu. Seful statului nu a anuntat public decizia sa pentru ca a vrut sa il anunte personal pe fostul sef de la MAE. Adriana Saftoiu a precizat ca presedintele a amanat eliberarea din functie a ministrului demisionar pentru ca Romania "sa fie bine pregatita pentru reuniunea ministrilor de externe ai UE din 5 martie si pentru Consiliul European de primavara".
"In ceea ce il priveste pe Adrian Cioroianu, presedintele nu a semnat numirea sa in functie". Saftoiu a declarat ca seful statului i-a comunicat premierului Tariceanu inca din 19 februarie ca "are retineri privind aceasta nominalizare" si i-a propus ca numirea acestuia sa fie facuta in cadrul restructurarii Guvernului. Daca noua formula guvernamentala cu Cioroianu trece de Parlament, presedintele va semna si numirea sa. Ca sa nu fie inteles gresit, Basescu a tinut sa sublinieze, prin vocea purtatoarei de cuvant, ca aprecizaza activitatea parlamentara a lui Cioroianu, care este "un tanar de perspectiva". Dar pentru MAE ar dori, totusi, o persoana cu experienta de politica externa pentru a asigura continuitatea proiectelor demarate in ultimii doi ani, a incheiat purtatorul de cuvant de la Cotroceni.
Premierul Tariceanu a sesizat in aceasta dimineata Curtea Constitutionala, invocand refuzul lui Traian Basescu de a emite decretul de revocare a lui Mihai Razvan Ungureanu din functia de ministru de Externe, in conditiile in care Ungureanu si-a depus demisia din functie inca de la mijlocul lunii trecute.
Textul documentului trimis de primul-ministru Curtii Constitutionale
"Primul-Ministru Calin Popescu-Tariceanu a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu refuzul presedintelui Romaniei de a emite Decretul prin care ia act de demisia Ministrului afacerilor externe si de a constata vacantarea acestei functii, in baza solicitarii transmise de Primul-Ministru in data de 19 februarie. Prin aceeasi solicitare, Primul-Ministru propunea Presedintelui numirea domnului Adrian Cioroianu in functia de ministru al afacerilor externe, in conformitate dispozitiile articolului 10 din Legea nr. 90/2001 cu completarile si modificarile ulterioare", spune Guvernul. Premierul solicita Curtii Constitutionale sa intervina pentru reglarea, in acest caz, a raportului dintre presedinte si Guvern.
Puteti vedea integral comunicatul, accesand site-ul Guvernului Romaniei, http://www.guv.ro/presa/afis-doc.php?idpresa=53635&idrubricapresa=1&idrubricaprimm=&idtema=&tip=&pag=&dr=
Potrivit articolului 146, alineatul e) din Constitutia Romaniei, Curtea Constitutionala solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
Reactia clasei politice la initiativa lui Tariceanu
"In momentul de fata Ungureanu conduce ilegal Ministerul de Externe", a declarat liderul PSD, Mircea Geoana, adaugand ca "acest interimat prelungit trebuie curmat pentru a opri debandada din intreaga institutie, care se reflecta si in relatia bizara cu Republica Moldova".
Liderul deputatilor democrati, Cristian Radulescu, a spus ca, in opinia sa, "presedintele sta foarte solid pe Constitutie in clipa in care poate sa semneze sau poate sa nu semneze inca numirea noului ministru de Externe". Radulescu a adaugat ca premierul are libertatea de a face sesizare la Curtea Constitutionala, in cazul in care se considera ca nu au fost respectate prevederile prevazute in Constitutie.
Conservatorii si-au reafirmat sprijinul pentru Adrian Cioroianu, nominalizat de PNL sa il inlocuiasca pe Ungureanu, senatorul PC Sabin Cutas afirmand ca insusi presedintele Basescu ar trebui sa fie de acord cu aceasta nominalizare.
Cioroianu, propunerea liberalilor pentru MAE
In urma cu aproximativ o luna, premierul i-a solicitat lui Mihai Razvan Ungureanu sa-si prezinte demisia, pe motiv ca seful diplomatiei romane nu l-a informat in legatura cu arestarea a doi romani intr-o baza militara americana din Irak.
Seful Executivului si liderul PNL a anuntat, la 19 februarie, ca Adrian Cioroianu a fost nominalizat oficial de liderii liberali ca viitor ministru de Externe in locul lui Mihai Razvan Ungureanu, si ca ii va prezenta aceasta propunere presedintelui Basescu.
Traian Basescu, (foto: Cristina NICHITUS, ZIUA foto)
"Pentru moment, sunt in situatia in care reflectez la propunerea primului-ministru, plecand de la premisa ca la mijloc de mandat intr-un exercitiu, fie ca e exercitiu guvernamental sau prezidential, Ministerul de Externe nu poate fi o institutie in care sa incepi sa inveti", a afirmat seful statului, la primirea solicitarii de numire in functie a lui Cioroianu, venite din partea lui Tariceanu.
Pentru ca un ministru sa fie numit in functie este nevoie ca presedintele tarii sa semneze un decret in acest sens. De asemenea, revocarea din functie - respectiv acceptarea demisiei unui ministru - ii apartine tot presedintelui tarii. Mihai Razvan Ungureanu, care a demisionat de la conducerea MAE la solicitarea premierului, l-a insotit pe Traian Basescu in deplasarile externe.
Istoricul Adrian Cioroianu, devenit membru PNL in timpul presedintiei lui Theodor Stolojan, a fost ales vicepresedinte al formatiunii in luna ianuarie a acestui an.
REACTII LA CALD
Roland Catalin Pena, redactor sef adjunct:
"Prima parte a sesizarii la Curtii Constitutionale a fost rezolvata prin semnarea de catre Basescu a eliberarii din functie a lui Ungureanu. Partea a doua va fi rezolvata inainte sa apuce Curtea Constitutionala sa ia in dezbatere cazul, prin restructurarea, ce se anunta foarte rapida, a Guvernului si unde domnul Tariceanu poate sa-l includa pe Cioroianu ca ministru de Externe".
Cristina STEFAN  
 Afisari: 416  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Este un nou episod!   de robert-a
A r h i v a
Stirile zilei 2007-03-13
 15:43 
Loteria vizelor pentru moldoveni
1 comentariu
 15:42 
DNA verifica veniturile necuvenite incasate de sefii Loteriei Romane
 Top afisari / comentarii 
 Blestemul castigatorilor la Loto (5278 afisari)
 Tariceanu, doi iepuri si-un calcul gresit (3376 afisari)
 Vulnerabila ANAF (3083 afisari)
 E timpul sa plece! (3002 afisari)
 O noua teapa imobiliara marca Dr. Moarte (2654 afisari)
 Atac la Basescu prin Curtea Constitutionala (416 afisari)
 Loteria vizelor pentru moldoveni (242 afisari)
 DNA verifica veniturile necuvenite incasate de sefii Loteriei Romane (95 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00801 sec.