Ziua Logo
  23:20, marti, 23 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Formula 1, amenintata de faliment

Echipele din Formula 1 trebuie sa reduca costurile de functionare pana in 2010 daca doresc sa ramana in competitie, este de parere presedintle FIA, Max Mosley. Mosley a subliniat ca, desi cauza situatiei financiare precare a echipelor nu este actuala, criza financiara mondiala influenteaza negativ competitia, pentru ca multi dintre oamenii cu bani care investesc si sustin echipele mai mici se vor retrage in viitorul apropiat, daca averile lor continua sa scada.

Conform presedintelui FIA costurile de operare sunt in acest moment mult prea mari in conditiile in care o echipa independenta aloca aproximativ 30 de milioane de euro anual numai pentru motoare si cutii de viteza.

"O echipa de la capatul grilei nu poate spera sa adune mai mult de 40 de milioane de euro anual, ceea ce, in lumea reala, este o suma imensa, dar este tot ceea ce pot ei aduna. (...) Pentru a concura, in prezent, ai nevoie de o suma de doua sau trei ori mai mare si chiar si asa (aceste echipe) sunt la capatul grilei. Nu poti mentine o afacere in care cheltuielile depasesc de doua trei ori veniturile, nu pentru foarte mult timp.", a subliniat Mosley, citat de CNN. Situatia este cu atat mai evidenta cu cat echipe independente precum Williams, care a dominat prima jumatate a anilor '90 nu mai este capabila sa concureze cu cei doi giganti Ferrari si McLaren.

In plus, nici situatia acestora din urma nu este foarte buna, in conditiile in care marii producatori precum Ferarri, BMW sau Mercedes nu mai pot alimenta echipele lor cu 200 sau 300 de milioane anual, pentru ca profitul inregistrat de acestea in ultimul timp nu le mai permite acest lucru.

"Formula 1 nu mai poate continua asa, acest lucru este evident de ceva timp. In acest moment avem 20 de masini. Daca pierdem doua echipe, vom ramane cu 16, daca priedem trei, vom ramane cu 14. In acel moment, competitia va inceta sa mai fie credibila.", a declarat presedintele FIA.

In 2006, un proiect initiat de Max Mosley a dus la reducerea costurilor de operare cu milioane de euro iar seful FIA este convins ca astfel de reduceri se mai pot face fara ca spectacolul de pe pista sa fie afectat.

Stefan GALAI
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00427 sec.