Ziua Logo
  05:21, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Biserica Ortodoxa Romana: "Tinerii care se drogheaza pot gasi un refugiu in Biserica"

Numarul tinerilor care se drogheaza si, mai ales faptul ca varsta la care acestia se apuca sa consume stupefiante este din ce in ce mai mica, ingrijoreaza Biserica Ortodoxa Romana, a declarat purtatorul de cuvant al BOR, preotul Constantin Stoica. "Din pacate, aceasta este o crunta realitate. Este o problema pe care incercam sa o rezolvam, pentru ca noi consideram ca niciodata nu este prea tarziu sa iesi din plasa acestui flagel extrem de periculos. Acesti tineri, care au cazut in patima drogurilor, trebuie indrumati spre calea cea dreapta, iar indemnul bisericii este sa mearga in comunitatile parohiale de care apartin, pentru ca acolo vor gasi cu adevarat sprijin", a spus parintele Stoica, citat de NewsIn. Copiii sunt familiarizati inca de la varsta de 11 ani, cu consumul de cannabis, iar de la 14 ani, cu cel de ecstasy, potrivit unui studiu al CURS, privind prevalenta consumului de droguri in Romania pe 2007, prezentat de Agentia Nationala Antidrog (ANA). Tinerii nu trebuie sa creada ca vor fi exclusi pentru ceea ce au facut, "ci dimpotriva. In biserica, ei pot gasi un refugiu. Nu trebuie sa se simta izolati, ci ajutati sa iasa din acest impas, aceasta fiind practic reteta care se practica cu succes in intreaga lume", a mentionat purtatorul de cuvant al BOR. Potrivit Ziare.com, Biserica a dezvoltat si un program de educatie si prevenire a consumului de droguri, dar si al traficului de droguri, impreuna cu ANA, prin intermediul caruia preotii vorbesc enoriasilor pe langa celelalte pericole si despre cel reprezentat de droguri. Conform datelor oficiale, aproximativ 300.000 de romani au consumat droguri de-a lungul vietii.

Z.O.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00406 sec.