Ziua Logo
  04:24, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Bucurestii, o capitala paralizata

Mii de oameni au ramas blocati in trafic

Inceput de saptamana. Nervi de Capitala, stropiti de o ploaie de primavara. Si pietoni pictati de namolul aruncat de masinile ce franeaza prea des. Dusul rece continua. Semafoare defecte, soferi care au uitat de regulile de circulatie, drumuri in lucru si politisti, cat sa-i numeri pe degetele de la o mana. Sunt ingredientele unei dimineti de luni datatoare de nervi si migrene bucurestenilor care au ales sa plece la lucru cu masina personala, cu tramvaiul sau troleibuzul. Cuvantul de ordine in traficul bucurestean a fost... dezordinea. Asa se face ca, un drum pe care il parcurgi in mod normal in 20 de minute, a fost strabatut luni dimineata in doua sau chiar patru ore. Distanta dintre doua statii a fost parcursa de mijloacele de transport in comun in 15-20 de minute. In aceste conditii, multi soferi si-au abandonat masinile pe marginea drumului. Oameni care nu au mai suportat sa ramana captivi in autobuze, au preferat sa mearga pe jos. De exemplu, cei care au urcat luni dimineata in masinile 311 sau troleibuzele 70, 92 au strabatut traseul Baba Novac- Piata Rosetti-Universitate in aproape patru ore. Pe acest traseu, doar in apropierea intersectiei de la Calea Mosilor si-a facut aparitia primul politist. Asa ca, in absenta politiei rutiere, in trafic a domnit legea junglei: treceri pe rosu sau depasiri pe linia de tramvai, neacordarea prioritatii, semafoare defecte sau soferi cu nervii intinsi la maximum care au iesit din masinile blocate in trafic pentru a dirija circulatia.

Aflam ca in multe alte zone din Bucuresti semafoarele nu au functionat. Este vorba de intersectia dintre strada Delea Veche si Calea Calarasilor, dintre Delea Veche si Matei Basarab, zona podul Abator, intesectia strazii Lizeanu cu bulevardul Stefan cel Mare, la intersectia dintre soseaua Pantelimon si soseaua Morarilor, la intersectia soselei Iancului cu soseaua Pantelimon si in zona podului Izvor.

Din cauza ploii, pe strada Constantin Istrati s-a circulat pe un singur fir pentru ambele sensuri, intrucat intre Autogara Filaret si soseaua Viilor strada a fost inundata de ploaie.

Pentru cosmarul trait de bucuresteni in trafic, autoritatile au si rezolvari, adica promisiuni: in curand, Capitala va fi dotata cu sisteme de semaforizare ultramoderne. Pana atunci, insa, nervi de otel, sefi intelegatori si rabdare maxima.

D.C.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00368 sec.