Ziua Logo
  05:25, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Liderul Partidului Democrat din Italia il acuza pe Berlusconi ca il intrece pe Ceausescu in exploatarea propagandistica a cutremurului din Abruzzo

Liderul Partidului Democrat din Italia, Dario Franceschini, l-a acuzat luni pe premierul italian Silvio Berlusconi de exploatarea propagandistica a sinistratilor din regiunea Abruzzo, apreciind ca nici dictatorul roman Nicolae Ceausescu nu ar fi acceptat un astfel show mediatic, informeaza Agerpres.

Conducerea televiziunii publice RAI a scos din grila prima editie a talk-show-ului de seara Ballaro, programata pentru 15 septembrie pe postul Rai3 cu subiectul predarii primelor case finalizate pentru sinistratii din Abruzzo, pentru a nu face concurenta unei editii speciale pe Rai1 a mult mai popularei emisiuni Porta a Porta care va transmite in direct cum premierul Silvio Berlusconi da cheile sinistratilor.

"Nu era nevoie sa se transforme predarea caselor in Abruzzo intr-un reality show in care sinistratii sa fie doar pe post de figuranti. Cred ca pana si Ceausescu ar fi avut curajul sa spuna nu! unui astfel de spectacol", a declarat Franceschini.

El a subliniat ca merita facuta o emisiune despre acest subiect, insa nu la modul unui show mediatic inchinat lui Berlusconi. "Berlusconi va intra in noile case, va deschide frigiderul si va spune: ce minunatie! Nu e de inteles de ce trebuie folosita asa situatia dramatica a unor persoane", a mai spus Franceschini.

Moderatorul de la Porta a Porta, Bruno Vespa, a replicat acestor critici venite nu doar din partea lui Franceshini, ci si a altor reprezentanti ai opozitiei cum ar fi vicepresedintele Senatului, Emma Bonnino.

Vespa a aratat ca in 15 ani de cand il are ca oaspete in emisiunea sa pe Berlusconi, acesta nu s-a autoinvitat niciodata. De asemenea, el a punctat ca reprogramarile unor astfel de emisiuni sunt uzuale la televiziunea RAI, dand exemplul unei editii a show-ului X Factor care a trebuit sa lase loc unui meci de fotbal.

Regiunea italiana Abruzzo a fost grav afectata de cutremurul care a lovit pe 6 aprilie 2009 Italia.

Z.O.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00425 sec.