Ziua Logo
  03:18, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Olimpicii romani, medaliati cu aur la cea mai mare competitie de matematica din lume

Olimpicii romani au cucerit sase medalii - doua de aur, doua de argint si doua de bronz - la a 50-a editie a Olimpiadei Internationale de Matematica, desfasurata la Bremen, in perioada 13-23 iulie 2009, se arata intr-un comunicat, remis, vineri, de Ministerul Educatiei.

Castigatoare a unei medalii de argint la editia precedenta, Madalina Elena Persu (absolventa a clasei a XII-a la Liceul International de Informatica din Bucuresti) a obtinut in acest an medalia de aur. Aceeasi performanta a reusit-o si Omer Cerrahoglu, absolvent al clasei a VIII-a la Colegiul National "Vasile Lucaciu" din Baia Mare. Performanta lui Omer Cerrahoglu este cu atat mai importanta, cu cat a fost obtinuta la o varsta precoce pentru aceasta competie - 14 ani, in conditiile in care majoritatea participantilor la concursurile de seniori au 18-19 ani.

Andrei Deneanu si Francisc Bozgan, ambii elevi ai Liceului International de Informatica din Bucuresti, au luat medaliile de argint in timp ce medaliile de bronz au ajuns la Tudor Padurariu (Colegiul National "Grigore Moisil" din Onesti), respectiv Marius Tiba (Liceul International de Informatica din Bucuresti).

Concursul din acest an a reunit peste 600 de concurenti din 104 de tari. In ierarhia neoficiala pe natiuni, tara noastra a ocupat locul trei in Europa.

Z.O.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00429 sec.