Ziua Logo
  11:19, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Fostul presedinte a strabatut parcul singur si, din cand in cand, arata fotografia candidatului la PE celor cu care statea de vorba

Iliescu ii face face campanie Corinei Cretu: In comunism au existat si lucruri bune - o viata mai sigura

Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a mers joi in Parcul Moghioros pentru a o sustine pe Corina Cretu, candidat la Parlamentul European (PE), prilej pentru a le spune oamenilor ca spera ca secolul XXI sa corecteze "aceasta lume a nedreptatii si inechitatii", in care capitalismul a avut un rol negativ din punct de vedere social, informeaza NewsIn. Bineinteles, din baia de multime a fostului presedinte nu au lipsit nostalgicii, care au zambit in poze si i-au urat viata lunga si sanatoasa.

Insotit de echipa de campanie a sectorului 6, Iliescu a mers in parc, unde a stat de vorba indelung cu oamenii, a dat autografe celor varstnici si a facut fotografii cu cei tineri. De departe cea mai interesanta discutie pe care fostul presedinte a avut-o a fost cu niste cetateni care jucau table si sah la una din mesele special amenajate. Oamenii l-au intampinat entuziasti pe Iliescu, amintindu-i ca si anul trecut s-au intalnit tot in acest parc, tot in campanie. Pensionarii i s-au plans de viata grea, de faptul ca tinerii nu au case sau locuri de munca, laudand in schimb viata traita in comunism. Impaciuitor, Iliescu le-a spus ca pe vremea lui Nicolae Ceausescu au existat si lucruri bune - o viata mai sigura-, si lucruri rele - lipsa libertatii si saracia.

Desi Iliescu a a venit in Parcul Moghioros insotit de Corina Cretu, pentru a o sustine in campania pentru Parlamentul European, candidatul PSD s-a scuzat dupa o jumatate de ora si a plecat la o emisiune televizata. Ion Iliescu a strabatut apoi parcul singur si, din cand in cand, arata fotografia Corinei Cretu celor cu care statea de vorba.

Ambitia lui Ceausescu de a plati toata datoria externa: "O prostie!"

Fostul presedinte l-a criticat pe Nicolae Ceausescu pentru ca a avut ambitia sa plateasca toata datoria externa, ducandu-i pe oameni in saracie. "O prostie!", a caracterizat Iliescu actiunea predecesorului sau. Fostul presedinte a avut cateva cuvinte intepatoare si la adresa americanilor. "Cea mai indatorata tara a lumii, America, este si cea mai bogata. De ce? Pentru ca traieste pe spinarea altora", a opinat el.

Ion Iliescu le-a povestit apoi oamenilor despre tranzitie si a recunoscut ca imbogatirea peste noapte e unul din lucrurile cele mai rele de dupa 1989. "Imbogatirea oamenilor in mod nerusinat e o realitate noua", a spus Iliescu, profetind apoi ca "piata o sa ramana, dar capitalismul o sa treaca". "Secolul XXI va aduce probabil marea schimbare care sa corecteze aceasta lume a nedreptatii si inechitatilor", a mai spus fostul sef de stat.

Oamenii i s-au plans apoi lui Iliescu ca demnitarii isi ascund averile, insa acesta le-a spus ca exista o lege care ii obliga sa-si declare veniturile inainte si dupa ce parasesc postul si ca exista si un "Consiliu de Integritate" care verifica neregulile. "Dvs. sunteti singurul om care era curat!", l-au complimentat pensionarii. "Eu cred ca predominanti sunt oamenii cinstiti. Dar sunt foarte multi care intra in administratie si prima lor preocupare e sa puna mana pe ceva", a spus Iliescu.

Fostul presedinte si-a continuat apoi plimbarea prin parc, fiind abordat de persoane de toate varstele. Un varstnic l-a intrebat daca mai candideaza, iar un tanar din PSD a vrut sa stie de ce nu se implica in viata guvernamentala, avand atata experienta. "M-am retras. Fac 80 de ani in curand si vreau sa-mi cantaresc bine timpul", a marturisit el. Unei tinere imbracate saracacios, care ii spusese fostului presedinte ca va vota pentru prima data, Iliescu i-a povestit ca in PE se adopta 60% din legile care ajung in Parlamentul Romaniei, despre socialistii europeni, singurii sustinatori ai tarii noastre si despre fondurile UE. Cu un alt cetatean, care lucrase la aeroportul Baneasa, Iliescu a depanat amintiri de la Revolutie, iar altul i s-a plans ca "PSD ne-a dat case, iar acum suntem evacuati, ca vin proprietarii". "Sa ne traiti 100 de ani, ca dvs. ati dus greul!", a strigat alta femeie, care i-a spus lui Iliescu ca au fost "colegi" la Revolutie si are si carnet de revolutionar.

Plimbarea lui Iliescu a fost atent supravegheata de oamenii de la PSD sector 6. "Nu vorbiti asa mult cu domnul presedinte! Sa mai vorbeasca si altii!", spunea, vigilent, o doamna de la organizatie.

ZIUA Online
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00515 sec.