Ziua Logo
  04:23, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Ambasada SUA: Moartea capitanului Petre ne reaminteste ca riscurile si amenintarile sunt reale si serioase

"In aceasta dimineata am aflat cu profunda intristare despre moartea pe campul de lupta a unuia dintre marii eroi ai Romaniei, capitanul Tiberius Petre. Capitanul Petre a cazut la datorie, in apropierea localitatii Kabul, in Afganistan, in timp ce actiona in sprijinul unei unitati aliate atacate de insurgenti. Ne exprimam profundul respect si admiratia pentru curajul si loialitatea capitanului Petre fata de colegii si aliatii sai. Ii cinstim memoria si le cerem tuturor sa se roage pentru el, pentru familia sa, pentru prietenii si camarazii sai. Ne inclinam in fata abnegatiei si a spiritului de sacrificiu de care a dat dovada capitanul Petre in apararea natiunii sale si a valorilor si idealurilor noastre comune", a declarat insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Jeri Guthrie-Corn.

"In aceasta saptamana, in care celebram 60 de ani de la infiintarea Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord si 5 ani de la aderarea Romaniei la NATO, moartea capitanului Petre ne reaminteste ca riscurile si amenintarile care ne aduc impreuna ca prieteni, aliati si parteneri sunt reale si serioase. Doar simtul exceptional al datoriei si loialitatea fata de tara a unor oameni precum capitanul Petre ne vor ajuta sa le asiguram un viitor mai bun copiilor nostri si locuitorilor Afganistanului. In numele Guvernului Statelor Unite ale Americii, as dori sa transmit cele mai sincere condoleante familiei, prietenilor si camarazilor capitanului Petre pentru pierderea suferita", se mai precizeaza in comunicatul Ambasadei.

Z.O.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00430 sec.