Ziua Logo
  10:30, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Emil Boc: Inca nu s-a hotarat nimic oficial privitor la cresterea taxelor si impozitelor

"Toate sporurile sunt imorale si problema nu o putem rezolva decat cu o lege a salarizarii unice in sistemul bugetar", a declarat duminica, la Prima Tv, premierul Emil Boc, relateaza ziare.com.

Premierul a precizat ca nu se refera la cele cateva sute de mii de functionari care castiga un salariu cu greu, ci la anumite agentii infiintate in mod special pentru anumite persoane. El a adaugat ca problemele vor fi rezolvate prin legea salarizarii unice, care va fi data pana la sfarsitul lunii mai.

In ceea ce priveste planul anti-criza, criticat si considerat ca si inexistent de opozitie, premierul a precizat ca acesta exista si ca se constituie in primul rand din investitii.

"Noi avem un plan anti-criza inclus in legea bugetului de stat, este primul si nu ultimul. Asta inseamna ca mai pot exista modificari in functie de evolutia crizei economice", a declarat Boc.

El a precizat ca solutia la criza nu o detine nimeni si Romania a facut ceea ce au facut si tarile UE si SUA: incercarea de a pastra un echilibru intre componenta economica si componena sociala. Boc a reiterat faptul ca o suma de 20% din buget va fi alocata investitiilor.

In ceea ce priveste marirea de taxe si de impozite vehiculata in ultima perioada in presa, Emil Boc a precizat ca inca nu s-a hotarat nimic oficial in acest sens si ca este vorba "doar despre zvonistica".

"Atunci cand vom hotari o modificare a impozitului vom veni cu o propunere oficiala in acest sens", a precizat Emil Boc.

In comparatie cu alte tari, care au redus impozitele ca masura anti-criza, Emil Boc a precizat ca Romania nu isi poate permite luxul de a reduce impozitele in conditiile in care in 2005 a fost introdusa cota unica de impozitare.

"Unele tari isi pot permite reduceri de taxe si impozite, insa in Romania s-a tras un cartus in 2005 cand s-a indus cota unica de 16%. Romania, in loc sa beneficieze de cota unica si sa puna bani deoparte in acele vremuri bune a cheltuit peste masura", a declarat Emil Boc, referindu-se la deficitul bugetar de 5,3%.

In privinta finantarii externe, Emil Boc a precizat ca Romania se afla intr-un proces de negociere si ca inca nu s-a luat o decizie in acest sens.

"In ceea ce priveste finantarea, avem nevoie de cateva miliarde de euro, suntem intr-un proces de negociere", a adaugat Boc.

Legalizarea protistutiei trebuie discutata cu Biserica

Intrebat daca legalizarea prostitutiei nu ar fi o masura care sa aduca bani la bugetul de stat intr-o perioada de criza, premierul a precizat ca in dezbaterea despre legalizarea prostitutiei trebuie sa existe consultari cu Biserica Ortodoxa Romana.

"Trebuie sa existe consultari cu Biserica Ortodoxa Romana in aceasta privinta. (...) Nu cred ca aceasta criza trebuie insa folosita in scop machiavelic, scopul nu scuza mijloacele", a declarat premierul.

Z.O.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00430 sec.