Ziua Logo
  02:15, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Anca Parghel a fost internata intr-o clinica de medicina naturista din Belgrad

Cantareata Anca Parghel, care sufera de cancer ovarian, a fost internata, luni, in clinica de terapie naturista si medicina alternativa Nova Vita din Belgrad. Potrivit Antena3, Clinica Nova Vita este specializata in terapie naturista si medicina alternativa si reprezinta una dintre ultimele sperante ale artistei in lupta cu cancerul.

"Medicina conventionala se da batuta prea repede. Suntem convinsi ca exista o sumedenie de alte terapii alternative prin care putem ataca aceasta boala si nu vom renunta sa luptam", a declarat fiul artistei, Tudor Parghel.

La inceputul lunii noiembrie, Anca Parghel a fost internata la Spitalului Universitar de Urgenta "Elias" in urma complicatiilor aparute ca urmare a cancerului de care sufera de mai multe luni. In ciuda tuturor tratamentelor aplicate pana acum, boala si-a continuat evolutia "cu prognostic sever", dupa cum s-au exprimat medicii de la Elias.

Anca Parghel a fost diagnosticata in luna iunie cu o forma de cancer ovarian, iar la sfarsitul aceleiasi luni a fost supusa unei interventii chirurgicale. Acum cativa ani, artista a mai fost diagnosticata cu cancer la san si dupa tratamente, boala a intrat in regresie.

A.E.G.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00433 sec.