Ziua Logo
  12:25, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Asistenta pentru dezvoltare in zonele afectate de dezastrul nuclear din 1986

ONU isi schimba strategia pentru Cernobil

Adunarea generala a ONU va adopta marti o rezolutie care prevede ca activitatea organizatiei sa treaca de la simpla asistenta umanitara la asistenta pentru dezvoltare acordata zonelor afectate de dezastrul nuclear din 1986, de la centrala din Cernobil. Rezolutia va proclama urmatorii 10 ani "deceniu pentru recuperare si dezvoltare sustinuta" pentru zona din Ucraina si regiunile invecinate din Belarus si Rusia.

Eforturile ONU pentru a ajuta persoanele afectate de dezastrul nuclear de la Cernobil, din urma cu doua decenii, ar trebui sa se concentreze pe dezvoltare, in loc de tratarea acestora ca victime, a declarat, luni, un oficial al organizatiei, citat de Reuters. Adunarea generala a ONU urmeaza sa adopte in cursul zilei de marti o rezolutie ce prevede ca activitatea organizatiei sa treaca de la simpla asistenta umanitara la asistenta pentru dezvoltare. Rezolutia va proclama urmatorii 10 ani "deceniu pentru recuperare si dezvoltare sustinuta" pentru Cernobil. Cihan Sultanoglu, de la Programul ONU pentru Dezvoltare, a explicat, in cadrul unei conferinte de presa, ca "tratarea rezidentilor ca victime a generat fatalism si apatie", iar reconstruirea increderii in sine a populatiei va reprezenta adevarata provocare a deceniului urmator. Proiectul de rezolutie exprima sustinerea pentru campaniile de dezvoltare, initiate de Natiunile Unite, inclusiv pentru eforturile de combatere a alcoolismului si fumatului, care, potrivit agentiei, reprezinta un risc mai mare pentru sanatate decat radiatiile. De asemenea, se va incerca extinderea culturilor de legume, rezistente la radiatii.

Un raport al ONU din 2005 arata ca impactul dezastrului de la Cernobil asupra sanatatii este mai putin grav decat temerile initiale si ca o "cultura a dependentei" s-a dovedit mai rea decat consecintele concrete ale accidentului.

Numarului persoanelor care au murit din cauza radiatiilor de la Cernobil variaza. Daca Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca numarul deceselor se ridica la aproape noua mii, organizatia Greenpeace face referire la un total de 93 de mii. In 1986, dupa explozia unui reactor al centralei nucleare, peste 20 de mii de rezidenti au fost evacuati numai din Ucraina, desi accidentul a afectat grav si Belarusul. Expertii studiaza inca efectele pe termen lung asupra sanatatii populatiei. Nici Romania nu a scapat neafectata, numai ca regimul comunist de atunci a tinut totul la secret.

Alina OLTEANU
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00391 sec.