Ziua Logo
  08:21, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

MAE rus: Agravarea relatiilor dintre Rusia si SUA ar putea duce la o confruntare deschisa cu consecinte catastrofale

In contextul agravarii relatiilor dintre Rusia si Statele Unite, Ministerul rus de Afaceri Externe avertizeaza Washingtonul ca aceasta confruntare ar putea avea consecinte catastrofale. In primul si in primul rand, rusii atrag atentia asupra situatiei din Caucaz, sustinand ca inarmarea unui "stat agresor" (Georgia) nu este cea mai buna modalitate de mentinere a pacii in spatiul ex-sovietic. O mare parte din armamentul american, oferit cu generozitate Georgiei cativa ani la rand inainte de escaladarea conflictului, a fost folosit in timpul operatiunilor militare declansate de Tbilisi impotriva Osetiei de Sud si, ulterior, a fost "evacuata" de fortele ruse.

Trecand peste evenimentele din Georgia, diplomatii rusi sustin ca prezenta militara americana in Marea Neagra accentueaza si mai mult tensiunile in relatia dintre Moscova si Washington, transmite RIA Novosti. Purtatorul de cuvant al Ministerului de Afaceri Externe din Rusia, Andrei Nesterenko, a declarat, vineri, ca Rusia se asteapta la o atitudine mai moderata din partea Aliantei Nord-Atlantice, exprimandu-si speranta ca Occidentul va renunta la ideea agravarii relatiilor cu Moscova. "Consideram ca agravarea relatiilor bilaterale ar putea duce la sabotarea pacii in regiune si la o confruntare deschisa cu consecinte catastrofale", spune diplomatul.

In ciuda avertismentelor lansate cu regularitate de diplomatii rusi, decidentii americani si chiar si candidatii la presedintie se pronunta in favoarea undei diplomatii mai directe si mai dure fata de Moscova. Candidatul din partea republicanilor la presedintia Statelor Unite, John Mccain, a cerut recent comunitatii internationale sa recunoasca independenta Ceceniei si a Caucazului de Nord, acest gest fiind catalogat de oficialii rusi ca o interventie clara in afacerile interne ale Rusiei si chiar ca o tentativa de amenintare a integritatii teritoriale a Federatiei Ruse. Nici candidatul din partea democratilor, Barack Obama, nu sprijina ideea apropierii Statelor Unite de Rusia. Mai mult, el sustine ca recunoasterea de catre Moscova a Abhaziei si a Osetiei de Sud este un "act de anexare" a unor teritorii gerogiene.

Andrei Nesterenko: NATO nu are "dreptul moral" sa se comporte ca un mentor

Rusii nu sunt mai putin generosi in comentarii decat "partenerii" lor americani. Acelasi Andrei Nesterenko a declarat ca NATO nu are "dreptul moral" sa se comporte ca un mentor in afaceri internationale, transmite Agerpres. "In ultimii ani, NATO a ignorat in mai multe randuri si intr-o maniera demonstrativa Carta ONU si alte norme ale legii internationale. Alianta nu are dreptul moral de a pretinde un rol de mentor in relatiile internationale si de a judeca alte state", a declarat el pentru corespondentii de la Interfax si RIA Novosti.

In cadrul aceleiasi conferinte de presa, Andrei Nesterenko a spus ca Moscova spera ca UE sa-si gaseasca forta de a face o analiza obiectiva a crizei georgiene. "Speram ca ratiunea sa invinga emotiile si ca liderii UE sa gaseasca forta de a renunta la parti pris-uri si de a face o analiza independenta si obiectiva a situatiei", a afirmat diplomatul rus. "Calea confruntarii nu este avantajoasa pentru nici una din parti", a conchis el.

V. D.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00406 sec.