Ziua Logo
  04:25, sambata, 6 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Miron Cozma strange semnaturi pentru a candida la Presedintia Romaniei

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a anuntat, joi, ca isi pregateste candidatura la Presedintia Romaniei, la alegerile de la sfarsitul acestui an.

Prezent la Constanta, in cadrul turneului pe care l-a inceput in urma cu doua zile, in mai multe judete, pentru strangerea de semnaturi si consolidarea unor comitete de initiativa in vederea inscrierii la tribunal a viitorului sau partid politic, Cozma a declarat, ca in luna decembrie va avea suportul unui autentic partid de stanga - muncitoresc, pentru candidatura sa la functia de presedinte al Romaniei, transmite Agerpres.

"Mi-am inceput acum, de la Constanta, marsul prin 23 de judete ale tarii, in cadrul caruia voi strabate 2. 547 de km, pentru a strange semnaturi pentru partid si a-mi face cunoscuta intentia de candida la Presedintie", a declarat Cozma.

Intrebat despre doctrina viitoarei formatiuni politice, fostul lider sindical a declarat ca va fi un partid autentic de stanga, dupa modelul european consacrat, repudiind orice sorginte comunista.

"Partidul va fi unul asemenea Partidului Muncitorilor din Franta, in care se vor regasi, in primul rand toti cei care-si vand forta de munca pe un salariu, indiferent daca sunt muncitori direct productivi, functionari sau intelectuali, muncitorii cooperatori, fermieri, someri, dar alaturi de noi au loc si micii intreprinzatori privati, principalul nostru tel fiind apropierea clasei de jos, a saracilor, de bogati. In Romania in 20 de ani s-a creat un decalaj prea mare intre bogati si saraci. Cat despre clamata lupta impotriva coruptiei a clasei politice, va spun clar ca marea coruptie este generalizata la nivelul institutiilor statului, iar in penitenciare sunt doar gainarii marunti. In conceptia noastra, Romania a devenit, in ultimii 20 de ani, un stat politienesc care ingradeste libertatile fundamentale ale individului, prin sistemul fiscal, prin institutii. Noi ne dorim o reorganizare a statului de drept si o descentralizare la nivelul tuturor institutiilor fundamentale, incepand de la presedintie pana la parlament si guvern. Initiativa si puterea decizionala, executiva si deliberativa trebuie transmisa comunitatilor si regiunilor. Nu este normal ca cetatenii sa plateasca impozite pentru a-i sustine pe cei care guverneaza iar acestia sa creeze sisteme de opresiune institutionala chiar impotriva acestora, de jos", a declarat Miron Cozma.

Cozma: Daca imi vor interzice sa candidez la prezidentiale ma vor face erou, martir al muncitorilor

In ceea ce priveste doctrina si titulatura exacta a partidului sau Miron Cozma a afirmat ca s-a declarat demult autodidact si dupa ce s-a perfectionat in drept civil, constitutional si penal, pe perioada detentiei, acum lucreaza singur la doctrina si programul politic. Cozma afirma ca are in atentie, deja, un nume de partid, anume Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romania (PSDMR).

"El a fost infiintat in 1893 si s-a perpetuat, de atunci, intr-un fel sau altul, pana in prezent, uneori mai impetuos, de cele mai multe ori discret, el a existat tot timpul si este si acum activ", a aratat Cozma.

In privinta candidaturii la functia de presedinte al Romaniei, Miron Cozma a lasat de inteles ca se asteapta sa-i fie contestata aceasta decizie.

"Daca-mi vor interzice acest drept atunci ma vor face erou, martir al muncitorilor si vor dovedi cat de frica le este de mine si de forta unita a muncitorilor. Mi-au dat interdictie, timp de sapte ani dupa eliberarea din penitenciar, a drepturilor civile, de a fi ales si avea dreptul sa aleg si s-ar putea sa incerce sa-mi bareze candidatura dar nu ma las si o sa apelez la toate instantele internationale, la ONU, la Organizatia Mondiala a Muncii si la organizatiile internationale pentru drepturile omului. Eu sunt luptator si nu parasesc campul de lupta. E tot ce mi-a ramas", a spus Miron Cozma.

Z.O.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00444 sec.