Ziua Logo
  01:21, duminica, 7 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Constanta: Ancheta in cazul unei adolescente care ar fi murit pentru ca i s-a refuzat internarea

Nici nu s-a stins bine povestea celor patru bebelusi care au fost arsi din neatentia unor asistente ca un alt caz vine sa confirme gravitatea unei probleme de care romanii se lovesc din ce in ce mai des: instabilitatea sistemului sanitar autohton. Reprezentantii Consiliului Judetean Constanta (CJC) au demarat o ancheta la Directia pentru Protectia Copilului si vor depune o sesizare de malpraxis la Colegiul Medicilor, dupa decesul unei minore care a fost dusa in stare grava la Spitalul de Urgenta Constanta, unde medicul de garda nu a internat-o. Ionela Darnea, in varsta de 17 ani, se afla in ingrijirea Complexului de Servicii Comunitare Orizont din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta. Potrivit NewsIn, fata a prezentat inca de la nastere diagnosticul de microcefalie, la care s-au adaugat, pe parcurs, sindromul piramido-extrapiramidal, retardul psihic sever cu limbaj absent si epilepsia mioclonica progresiva. Vinerea trecuta, starea de sanatate a copilei s-a agravat, iar angajatii Complexului Orizont au solicitat o ambulanta pentru transportarea fetei la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta pentru investigatii si reechilibrare. Dupa acordarea primelor ingrijiri si efectuarea investigatiilor medicale, medicul de garda de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta a dispus tratarea minorei in ambulatoriu, desi starea acesteia era grava. Tanara a revenit la Centru in jurul orei 15:30. Dupa doar trei ore, starea minorei s-a agravat, fapt ce i-a determinat pe angajatii Centrului sa apeleze din nou la Ambulanta. Din nefericire, la ora 19:05 medicul de pe ambulanta a constatat decesul minorei.

In aceste conditii, Consiliul Judetean Constata a inceput o ancheta interna la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului - Complexul de Servicii Comunitare Orizont pentru stabilirea imprejurarilor in care s-a produs decesul si a vinovatilor. In acelasi timp, CJC va inainta si o sesizare de malpraxis catre Colegiul Medicilor din Romania, dar si o sesizare la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta pentru stabilirea imprejurarilor in care s-a produs decesul si a persoanelor responsabile.

A.E.G.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00443 sec.