Ziua Logo
  19:24, joi, 4 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Un cersetor francez, candidat la alegerile din Paris

Un cersetor francez a devenit celebru dupa ce si-a depus candidatura la alegerile municipale din Paris pentru Arondismentul 6, informeaza Rompres.

In varsta de 54 de ani, Jean Marc Restoux "Papy", era si inainte de aceste alegeri unul dintre personajele familiare din zona Gradinilor Luxemburg, fiind recunoscut de toti vizitatorii obisnuiti pentru aspectul sau nonconformist. Acesta devenit senzatia politica a momentului in Franta si nu numai, candidatura sa insolita fiind preluata de agentiile de stiri din intreaga lume.

Potrivit propriilor declaratii, Restoux este originar din Bordeaux dar s-a stabilit in Paris la 27 de ani, in cartierul Saint-Germain. Si-a petrecut viata pe strada, desi a prestat din cand in cand tot felul de slujbe temporare si prost platite. A primit in cateva randuri si locuinte sociale, dar le-a abandonat si s-a intors in strada unde a trait din cersit.

Acum s-a gandit ca nu ar fi rau sa inceapa o viata noua, prin urmare s-a decis sa devina portavocea sarmanilor printre care a trait atatia ani si carora le cunoaste cu adevarat problemele, spre deosebire de contracandidatii sai.

Potrivit presei franceze, Jean Marc Restoux desfasoara o campanie electorala extrem de activa, televiziunile franceze intrecandu-se in a-l avea ca protagonist. Mai mult, cersetorul se pare ca are si un blog, http://www.votezjeanmarc.fr, pe care isi prezinta oferta electorala dar si aparitiile sale in presa.

Potrivit statisticilor oficiale, Franta, si in special Parisul, se confrunta cu o situatie fara precedent in ceea ce priveste numarul tot mai mare al celor fara locuinte. Astfel, in Franta se estimeaza ca peste 100.000 de oameni traiesc in strada, 3 milioane traiesc sub pragul saraciei iar 7 milioane au venituri reduse. In Paris, o persoana din 1000 nu are in acest moment o locuinta, iar sansele ca situatia sa se imbunatateasca sunt foarte mici.

R. MIRCEA
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00459 sec.