Ziua Logo
  04:18, joi, 4 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Tariceanu: Avem un guvern slab in care ministrii se saboteaza reciproc

Fostul premier al Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, a precizat ca pe romanii nu-i intereseaza luptele interne din PSD, iar actualul guvern frizeaza ridicolul cand se ocupa cu asemenea lucruri in loc sa gaseasca solutii anticriza.

"Actualii guvernanti ar trebui sa faca un exercitiu, sa mearga intr-o piata aglomerata din Bucuresti si sa ii intrebe pe oameni daca au auzit de scandalul numirilor de la Ministerul de Interne.

Le garantez ca mai mult de jumatate dintre romani nici macar nu au auzit de el. Si nici nu ii intereseaza ce zice in presa, ca Oprea si-a tradat partidul si a jucat dupa cum i-au dictat cei din PD-L", scrie liderul liberal pe blogul sau, precizeaza ziare.com.

Tariceanu este de parere ca momentan "ne aflam deja pe terenul ridicolului daca luam in calcul telefoanele in miez de noapte dintre Emil Boc si Mircea Geoana".

"Mircea Geoana ii cere lui Emil Boc sa nu accepte nominalizarile ministrului de

Interne. Emil Boc nu doar ca refuza, dar tine Monitorul Oficial pana la 2 noaptea, ca sa publice decretul de numire.Ma gandesc ca romanii se asteapta ca politicienii sa isi petreaca noptile gandindu-se la solutii pentru iesire din criza, nu ciondanindu-se la telefon in legatura cu o numire sau cu alta. Sau macar sa nu piarda noptile, pentru ca ziua sa poata munci in posturile de responsabilitate inalta pe care le au.

Ridicolul nu se opreste aici. De cateva zile, politicieni de marca din cele 2 partide, apar la televizor pentru a avansa scenarii. Se vorbeste despre Traian Basescu, despre tradare si altele. Se desface firul in patru, se face politichie, dar nimeni nu pare a fi interesat de problemele economice, de slujbele romanilor sau de ceea ce se intampla in tara", mai comenteaza acesta.

Tariceanu comenteaza ca in tot acest iures de razbunari politice angajatii de la Dacia protesteaza, iar leul a atins un minim istoric.

Ministrii se saboteaza reciproc in aceasta coalitie

"Cazul Oprea nu este o exceptie, nu este un caz izolat. Este un modus operandi al noii puteri. Avem un guvern slab in care ministrii se saboteaza reciproc, un guvern care nu are capacitatea de a gestiona economia romaneasca.

Romanii se intreaba, pe buna dreptate, "care este planul anti-criza al noului Guvern?". Angajatii de la Dacia, care pot vedea masurile luate de guvernele din Marea Britanie sau Germania, se intreba "ce masuri va lua Guvernul Boc pentru a ajuta industria autohtona de automobile?". Economistii se intreaba "cum va arata noul buget al Romaniei?".

Sunt intrebari legitime, la care orice guvern responsabil ar fi trebuit deja sa aiba raspunsuri. Guvernul Boc nu are insa timp sa raspunda, pentru ca are probleme mult mai presante, cum este cazul Oprea. De aceea, suntem anuntati de reprezentantii guvernului ca discutarea Bugetului se amana cu alte 2 saptamani.

"Romania este in deriva, pentru ca nu este guvernata. Romania nu este guvernata pentru ca politicienii din PD-L si PSD sunt mai preocupati sa gaseasca modalitati prin care se pot faulta, decat sa gaseasca raspunsuri la criza economica mondiala. Ne reintoarcem la zilele FSN de la inceputul anilor '90. S-au schimbat cateva fete, dar metodele au ramas aceleasi", mai comenteaza acesta.

Tariceanu nu scapa ocazia de a ironiza principalul personaj care a facut o asemenea valva in coalitia guvernamentala, Virgil Ardelean.

"Si pentru ca tot veni vorba de Virgil Ardelean. Prima misiune a noului sef al DGPI va fi sa gaseasca planul anti-criza al guvernului Boc. In aceste zile, planul anti-criza este cel mai bine pastrat secret din Romania - se vorbeste soptit despre el pe la colturi, dar nimeni nu l-a vazut sau citit. Oare de ce, pentru ca nu exista?", isi incheie liderul liberal pledoaria.

Z.O.
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2024 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00463 sec.