Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Nu cred ca exista, cel putin pana acum, vreo instanta politica - fie ea institutie sau persoana - care sa fi raspuns convingator la aceasta intrebare cruciala. Realitatea e ca ne lipseste, cel putin in Europa, personalitatea vizionara ale carei raspunsuri sa ne mobilizeze si sa ne convinga. Lumea bine structurata a capitalismului matur a generat multi administratori, dar prea putini oameni de stat. Era Churchill - De Gaulle s-a incheiat de mult, epoca Reagan-Thatcher e o palida amintire si, la drept vorbind, chiar si aceste legende recente s-au distins mai degraba aplicand cu rigoare si brio vechile reguli ale razboiului si/sau ale pacii. Acum am avea nevoie de cineva care sa-si nascoceasca niste reguli noi.

DacA privim cu atentie in jur, vom observa ca nu ne confruntam doar cu o criza economica-financiara complicata - aceasta exista, desigur, dar e doar varful unui iceberg global. Dincolo de asta, insa, ne confruntam cu o criza intelectuala globala, derivata din trufia cantitativului, a masurabilului, si din dispretul nemarturisit, dar foarte pregnant, fata de teorie, de contemplare, fata de cunoasterea fundamentala in contrast cu cea aplicativa. Inca si mai profund, o criza axiologica, a valorilor, a minat societatea prospera euro-atlantica pana in punctul in care aceasta a devenit extrem de fragila.

Politicile si principiile ecologiste sugereaza ca societatea este pe cale de a limita excesul de lacomie ostentativa care a generat criza actuala. O estetica susceptibila sa exprime mai multa umilinta a insului fata de semenii sai si de univers anunta aparitia anticorpilor la pandemia pe care o numim criza. Recent, o buna prietena stabilita in SUA mi-a spus ca, acolo, pe fondul anxietatii din lumea marii finante, tot mai multi pedagogi, economisti, filosofi ai culturii, dar si parinti au ajuns la concluzia ca educatia de tip clasic, orientata mai degraba catre o cultura solida si o constiinta morala si civica matura decat catre o specializare timpurie si o profesionalizare ingusta a tinerilor este mai necesara decat oricand. Drept care, departamentele de studii umaniste in genere si de istorie si limbi clasice in special din marile universitati americane au azi mai multi studenti decat au avut vreodata, si, in consecinta, si o finantare pe masura. Povestind acest caz unei alte prietene, de asta data din Germania, am aflat ca si acolo situatia e asemanatoare: departamentele de studii clasice sunt de-a dreptul asaltate nu doar de candidati, ci si de finantari generoase.

Pragmatic, s-ar putea ca acesti tineri (si parintii lor) sa considere ca o slujba de profesor n-o fi ea platita ca o slujba de broker, dar nici nu da faliment (doar la noi, guvernul vrea sa rezolve criza punandu-i pe profesori sa vina cu bani de-acasa). Dar, cu instinctul incontestabil al supravietuirii, ei isi dau seama de ceva mai adanc: anume, ca iesirea din criza nu se va putea realiza fara o spontana aproximare a eticii anti-criza.